CM 2026 // Anglia a câștigat medaliile de bronz, după 6-4 cu Franța
Selecționata Angliei a câștigat medaliile de bronz la Cupa Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Franței cu incredibilul scor de 6-4 (4-0), sâmbătă, pe Miami Stadium, în finala mică a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.
Anglia a obținut cel mai bun rezultat al său la Cupa Mondială după titlul cucerit în 1966, îndulcind un pic din dezamăgirea suferită în semifinala cu Argentina.
Cele două echipe au jucat cu garda jos și de aici cele zece goluri marcate, de Declan Rice (3), Ezri Konsa (18), Bukayo Saka (37, 45+1, 87 - penalty) și Jude Bellingham (90+8) pentru englezi și de Kylian Mbappe (48, 66), Bradley Barcola (54), Ousmane Dembele (90+6), pentru francezi.
Echipa antrenată de Thomas Tuchel a făcut o primă repriză de excepție, în fața unui adversar anesteziat. Rice a deschis scorul cu un șut de la 22 de metri (3), după ce a interceptat pasa lui Doue.
Rashford (7) și Saka (18) au avut și ei ocazii de gol, înainte ca Anglia să își dubleze avantajul (18), prin Konsa, care a marcat cu capul de lângă Rabiot, la cornerul executat de Rice.
Francezii au avut și ei câteva ocazii, dar Henderson a respins șuturile lui Cherki (11, 36) și Mbappe (35), care a fost imprecis în altă situație (22).
Rashford l-a testat pe Maignan de la distanță (33), iar apoi l-a servit pe Saka pentru golul al treilea (37), la capătul unui raid în doi.
Saka a mai marcat o dată până la pauză (45+1), după ce a fst lansat pe culoar de Eze.
Franța a avut o tresărire de orgoliu în repriza secundă și redus din diferență la scurt timp (48), prin Mbappe, din pasa lui Olise. Rabiot (51) a trimis din voleu de la 16 metri, dar imprecis, după care Barcola (54), lansat de Mbappe, a readus speranțele în tabăra vicecampioanei mondiale cu al doilea gol al Franței.
Maignan (59) a avut o intervenție bună la lovitura de cap a lui Toney, dar atacurile francezilor au continuat să vină în valuri. Olise (61) a fost imprecis, Dembele (64) nu a reușit să îl învingă pe Henderson de la 12 metri, portarul englez remarcându-se și în fața lui Upamecano (65).
Mbappe a realizat dubla (66), din pasa aceluiași Olise, iar ''Les Bleus'' au ajuns la o singură lungime pe tabela de marcaj. Mbappe, cu aceste două goluri a devenit atât golgheterul turneului (10 goluri), cât și golgheterul all-time al Cupei Mondiale, cu 22 de goluri, în tot atâtea meciuri.
Franța, la ultimul meci cu selecționerul Didier Deschamps pe bancă, a ratat de două egalarea prin Olise (75, 81), cu șuturi de la 10-11 metri.
Bellingham (80) a ratat și el singur cu Maignan, la poarta cealaltă.
În min. 85, Spence a avut o incursiune pe stânga și a fost faultat în careu de Malo Gusto, iar Saka a transformat (87), reușind hatt-trick-ul.
Meciul nu era încheiat, pentru că Franța a mai înscris o dată, prin Dembele, lansat de Upamecano (90+6), dar orice speranțe de prelungiri au fost anulate de acțiunea individuală a lui Bellingham de la centrul terenului (90+8).
În urmă cu opt ani, în finala mică din Rusia, Anglia era învinsă de Belgia cu 2-0.
Anglia are 18 victorii în 33 de meciuri cu Franța (10 succese), inclusiv victorii la Cupa Mondială în 1966 și 1982. La CM 2022, Franța s-a impus în sferturile de finală cu 2-1.
BTA: Sportiva bulgară Viktoria Angelova, campioană mondială U20 la triplusalt
FOTO // Luptătorii moldoveni de greco-roman au câștigat clasamentul pe echipe la turneul de la București
BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027
Judocanul Vladimir Iacomi a cucerit bronzul la Cupa Europei de tineret de la Skopje
BTA: Sportivele din Bulgaria Sportivii bulgari au cucerit aurul și argintul în probele de juniori la Cupa Mondială de gimnastică aerobică de la Oradea
ARMENPRESS // Ambiții mari pentru medalii: Luptătorii armeni își evaluează evoluția la Campionatul Mondial de la Baku
Luptătoarea Margarita Lisița a adus Republicii Moldova prima medalie la Mondialele U-17 de la Baku
În Republica Moldova va fi marcată Ziua Antrenorului
Republica Moldova va avea, în premieră, un registru digital național al sportului
Sportivii moldoveni au cucerit trei medalii de bronz la Campionatele Europene de kaiac-canoe
Încă o medalie pentru R. Moldova. Mihai Chihaia cucerește bronzul european la canoe
Fotbal și solidaritate la Taraclia: premiile de la Cupa ARBOM-2026, donate pentru tratamentul unui copil
Spania a câștigat Cupa Mondială 2026. „La Roja” a învins Argentina după prelungiri și a declanșat o adevărată fiesta la Madrid
VIDEO // Sportivii calificați la Jocurile Olimpice vor primi câte un grant de 10 mii de dolari
UE și Ucraina își unesc eforturile pentru dezvoltarea unei noi generații de drone
Controlul la trei puncte de frontieră moldo-ucrainene va fi organizat temporar doar pe teritoriul Republicii Moldova
Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar