Pachetul de extindere al UE, prezentat în Comisia Parlamentului European. Marta Kos: „Republica Moldova accelerează ritmul reformelor”
Republica Moldova accelerează ritmul reformelor, iar Uniunea Europeană ar putea formula până la sfârșitul anului 2026 un aviz privind progresele țării în procesul de aderare. Declarația a fost făcută la Bruxelles, în cadrul Reuniunii extraordinare a Comisiei pentru afaceri externe dedicate prezentării Pachetului de extindere al Uniunii Europene, relatează MOLDPRES.
„Deschiderea a patru clustere înseamnă o reușită extraordinară, dar mai este mult de lucru, mai ales în ceea ce privește obiectivele ambițioase ale Moldovei de a încheia negocierile de aderare la începutul lui 2028. Republica Moldova accelerează ritmul reformelor actuale. În acest lucru va fi nevoie de un accent chiar mai puternic asupra drepturilor fundamentale și, de asemenea, rezultate foarte clare, și asta în privința tuturor capitolelor, lucru care va face ca Uniunea Europeană să formuleze un aviz până la sfârșitul acestui an în privința Moldovei”, a declarat Marta Kos.
Kos a mai apreciat că autoritățile de la Chișinău sunt hotărâte să obțină rezultate pe calea integrării europene, în pofida presiunilor externe și a dificultăților economice și energetice.
„Poporul moldovean a făcut o alegere clară pentru un viitor european. Guvernul este hotărât să producă rezultate, în general cu o hotărâre admirabilă și a făcut pași foarte importanți în ceea ce privește calea de aderare a Moldovei, în ciuda unor amestecuri hibride continue și a unor încercări de a destabiliza țara și a șocului regional care afectează economia și energia țării”, a afirmat comisara europeană.
Marta Kos a afirmat că atât Kievul, cât și Chișinăul sunt pregătite să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Comisara europeană și-a exprimat speranța că, în curând, Consiliul UE va ajunge la un consens privind deschiderea clusterelor 4 și 5, rămase în cazul ambelor țări. Totodată, ea a evidențiat eforturile Ucrainei de a continua reformele și parcursul european în pofida războiului declanșat de Rusia.
„Nu există nicio altă țară care să producă rezultate ca această țară. În timp ce bombele cad peste voi, continuați să avansați către statutul de stat membru al Uniunii Europene în cele mai dificile condiții. În ciuda războiului brutal de agresiune al Rusiei, țara dumneavoastră rămâne angajată pe calea europeană și în realizarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a menționat Marta Kos.
Comisia Europeană va prezenta miercuri, 4 noiembrie, la Bruxelles, Pachetul anual de extindere al Uniunii Europene pentru anul 2026, care va include evaluarea progreselor înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare. Documentul va cuprinde un raport separat pentru țara noastră, cu o analiză a evoluțiilor pe capitolele de negociere, a nivelului de pregătire pentru aderare și recomandări privind reformele necesare în următoarele 12 luni.
„O evoluție fără precedent”. Republica Moldova ar putea deschide toate cele șase clustere de negociere până la sfârșitul anului
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
Moldova deschide negocierile pe încă două grupuri de capitole de aderare la UE. Preşedinta Maia Sandu: „În spatele acestui progres stă munca a sute de oameni”
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică Clusterul 2 „Piața internă”: Mai multe oportunități de afaceri și acces la o piață de peste 450 de milioane de consumatori
VIDEO // Marta Kos, înaintea reuniunii de la Luxemburg: „Țările candidate își îndeplinesc angajamentele. Să ne pregătim pentru primirea noilor membri”
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Deschidem într-o singură zi 17 capitole de negociere”
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Republica Moldova va deschide negocierile cu UE pentru clusterele 2 – Piața internă și 3 – Competitivitate și creștere incluzivă
Sancțiuni de circa 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfășurate de Fisc în luna octombrie
VIDEO // Atacul cibernetic asupra Republicii Moldova, lansat din străinătate. Lilian Carp: „Au fost identificate IP-uri din șase țări”
AIPA a autorizat în octombrie subvenții de 370 milioane de lei pentru fermieri, mare parte pentru credite, defrișări și agricultură ecologică
Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună
Sancțiuni mai dure pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar
Noi cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală a fost deposedată de circa un milion de lei
Facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului „MD-ALERT”
Transportul fără acte și activitatea ilicită, printre principalele încălcări constatate de ANTA în luna octombrie
Republica Moldova pregătește conectarea la rețeaua europeană de schimb de date medicale
Circa 6 mii de absolvenți de liceu și gimnaziu își vor testa competențele digitale
VIDEO // Pungășie într-un troleibuz din capitală. Un bărbat, reținut în flagrant
Extinderea cooperării și noi proiecte comune, discutate la reuniunea Comisiei interguvernamentale moldo-chineze de colaborare comercial-economică
CNAM a acumulat circa 14 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală în primele zece luni ale anului
Nouă beneficiari din Republica Moldova vor primi sprijin pentru proiecte de dezvoltare locală, prin programul european URBACT
Estonia a acordat Republicii Moldova 50 de autorizații suplimentare pentru transportul internațional ocazional de persoane
O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE