ro

 

Aderare la UE
13 Octombrie, 2026 / 20:57
/ Acum 4 zile

UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori

Uniunea Europeană examinează posibilitățile de a sprijini Republica Moldova în contextul crizei energetice și va încuraja și alți donatori să contribuie, a declarat ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko. Potrivit acesteia, premierul Vasile Tofan a discutat subiectul la Bruxelles cu comisarul european pentru energie, transmite MOLDPRES.

„Într-adevăr, este o mare provocare pentru multe țări. Nu sunteți singuri în această situație, pentru că această provocare se manifestă în mai multe țări din Europa, din cauza creșterii prețurilor și a altor probleme. Totuși, vreau să vă reamintesc că Uniunea Europeană a fost alături de dumneavoastră în ultimii ani, prin sprijinul pe care l-am oferit în domeniul bugetar.  (...) Acum, într-adevăr, domnul prim-ministru Tofan a discutat această problemă la Bruxelles. Noi ne gândim cum am putea să ajutăm în situația în care și noi ne confruntăm cu această problemă. Cu siguranță, este în primul rând responsabilitatea Guvernului, dar noi vom încerca să ajutăm și vom încuraja și alți donatori să contribuie. Acesta este un lucru pe care îl examinăm la moment”, a declarat Iwona Piórko la Pro TV Chișinău.

Ambasadoarea a reiterat că autoritățile de la Chișinău pot conta pe disponibilitatea UE de a identifica soluții.

Uniunea Europeană a oferit în ultimii ani un sprijin financiar consistent Republicii Moldova pentru atenuarea efectelor crizei energetice. Potrivit Comisiei Europene, din decembrie 2021, UE a acordat 361 de milioane de euro în sprijin bugetar destinat, în special, ajutorării familiilor vulnerabile și a întreprinderilor mici și mijlocii să facă față costurilor energetice. În perioada 2021–2024, sprijinul bugetar direct destinat atenuării crizei energetice a constituit 240 de milioane de euro.

În februarie 2025, Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit o Strategie pentru independență și reziliență energetică, care prevedea un sprijin de până la 250 de milioane de euro pentru anul 2025. Din această sumă, 100 de milioane de euro urmau să fie acordate sub formă de sprijin bugetar, iar restul finanțării era destinat măsurilor de consolidare a rezilienței energetice și reducerii impactului facturilor asupra consumatorilor.

Totodată, în ianuarie 2025, UE a acordat Republicii Moldova 30 de milioane de euro pentru achiziția de gaze și energie electrică, în contextul crizei provocate de sistarea livrărilor de gaze de către Gazprom către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților, banii au fost utilizați inclusiv pentru procurarea gazelor destinate consumatorilor casnici, școlilor și altor obiective sociale din regiune.

În februarie 2025, Guvernul a majorat cu 1,2 miliarde de lei Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, bani proveniți din granturile oferite de partenerii externi și destinați acoperirii costurilor generate de majorarea tarifelor.

Pentru sezonul rece 2026–2027, Guvernul a aprobat în septembrie un Plan de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire, care cuprinde 52 de acțiuni și scenarii pentru eventuale perturbări ale aprovizionării cu energie. Potrivit Ministerului Energiei, printre principalele riscuri pentru această iarnă se numără volatilitatea prețurilor la gaze, războiul din Ucraina și efectele secetei asupra producției de energie electrică.


 
Ultimele Știri
/ 05 Octombrie, 2026

Republica Moldova avansează într-un ritm „impresionant” spre UE. Marta Kos: „Ne așteptăm să deschidem toate clusterele de negociere până la sfârșitul acestui an”

/ 05 Octombrie, 2026

VIDEO // Comisia Europeană debursează 157 de milioane de euro pentru reformele din Moldova

/ 05 Octombrie, 2026

VIDEO // La Bruxelles are loc cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Moldova–UE

/ 04 Octombrie, 2026

FOTO // Cu sprijinul UE, consumatorii și antreprenorii din Moldova au la dispoziție două ghiduri pentru soluționarea reclamațiilor

/ 02 Octombrie, 2026

Ministerul Finanțelor și Comisia Europeană examinează reformele fiscale din Moldova și consolidarea finanțelor publice

/ 02 Octombrie, 2026

FOTO // Republica Moldova elaborează un plan pentru alinierea managementului apei la cerințele UE

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat în Irlanda, țara care deține președinția Consiliului UE

/ 01 Octombrie, 2026

Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Reformele necesare pentru aderarea Moldovei la UE, discutate de Cristina Gherasimov cu parlamentarii irlandezi

/ 01 Octombrie, 2026

Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Cristina Gherasimov și ministrul irlandez Thomas Byrne

/ 29 Septembrie, 2026

FOTO // Prioritățile și reformele pentru avansarea parcursului european, discutate de premierul Vasile Tofan cu ambasadorii statelor membre ale UE

/ 29 Septembrie, 2026

Cu sprijinul UE, Moldova își aliniază fabricile de lapte și carne la standardele europene

/ 28 Septembrie, 2026

FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat la Summitul European de la Salzburg

/ 25 Septembrie, 2026

Marta Kos despre parcursul european al Republicii Moldova: „Este cel mai bun elev din clasa mea”