Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Compozitorul, dirijorul și profesorul universitar Pavel Anton, una dintre personalitățile muzicii corale din Republica Moldova, a decedat la vârsta de 90 de ani. De-a lungul activității sale, a contribuit la dezvoltarea educației muzicale și la promovarea cântecului coral și a folclorului, relatează MOLDPRES.
Pavel Anton s-a născut la 19 septembrie 1936, în satul Horodiște, fostul județ Bălți. A îmbinat activitatea componistică și dirijorală cu cea pedagogică, formând generații de elevi și contribuind la transmiterea tradițiilor muzicale.
În cei 25 de ani de activitate la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, Pavel Anton a pregătit viitori specialiști în domeniul muzicii, predând discipline precum dirijatul coral, folclorul și aranjamentul coral. Tot aici a condus corul popular studențesc, cu care a participat la manifestări internaționale, inclusiv la festivalul „Gaudeamus 4”, desfășurat la Vilnius în 1968, și la evenimentele consacrate tradiției corale din Tallinn, Estonia, în 1969. Un alt capitol al activității sale l-a constituit conducerea, timp de 17 ani, a corului popular al cadrelor didactice din Bălți, care a obținut medalia de aur la concursurile unionale de creație populară.
Ulterior, în perioada 1989–2002, a activat la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”, unde a predat dirijat coral și metodica instruirii muzicale.
Pe lângă activitatea didactică și dirijorală, Pavel Anton a contribuit la dezvoltarea materialelor de studiu pentru elevi și profesori, semnând manuale de educație muzicală, lucrări metodice, articole științifice și partituri pentru cor. Creația sa editorială include volume dedicate diferitelor categorii de interpreți și repertoriului tradițional, între care „Te caut, iubire” (2002), „Foaie verde lămâiță” (2003), „Mânat de credință și dor” (2005) și „Codrule, Măria-Ta” (2005).
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967
FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor
Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM
FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație
Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău
FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026
Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie
Igor Grosu a avut întrevederi la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite
Republica Moldova și Armenia își vor consolida cooperarea parlamentară
Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale: Numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 100
Ucraina a dezvoltat o dronă capabilă să evacueze militari răniți din cele mai periculoase zone ale frontului
VIDEO // O familie de oieri din Moldova a stabilit un record național cu o brânză de 30,7 kilograme
Victor Agrici a participat la Reuniunea Secretarilor Generali ai Parlamentelor din statele membre ale Consiliului Europei
GALERIE FOTO // O brânză de 30,7 kilograme a stabilit un record național la Moldexpo
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
UE promite să continue sprijinul militar și financiar pentru Ucraina și pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
VIDEO // Un tânăr, cercetat pentru sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile. Ar fi intenționat să ceară bani pentru restituirea lor
FOTO // Moldoveanul Radu Budan a încheiat pe locul doi ultramaratonul de 5.000 de kilometri de la New York
Trei cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală, prejudiciată cu peste 2 milioane de lei