ro

 

Cultură
28 Iunie, 2026 / 03:29
/ 18 Iunie, 2026

Festivalul „DescOperă” începe astăzi la Orheiul Vechi: patru seri de muzică clasică, operă și spectacole în aer liber

Iubitorii de operă și muzică clasică sunt așteptați, începând de astăzi, la Complexul Cultural-Natural Orheiul Vechi, unde debutează cea de-a X-a ediție a Festivalului de Muzică Clasică în aer liber „DescOperă”. Evenimentul aniversar se va desfășura în perioada 18–21 iunie și va reuni artiști și instituții culturale de prestigiu din Republica Moldova și România, într-un decor natural spectaculos de la Butuceni, relatează MOLDPRES.

Ediția din acest an marchează un deceniu de la lansarea festivalului și aduce, în premieră, patru seri consecutive de spectacole de operă și muzică clasică. Programul începe astăzi cu avanpremiera operei „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, prezentată de Opera Națională București.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 19 iunie, cu un program ce include rapsodii și fantezii celebre, precum și lucrarea „Misatango” de Martín Palmeri, interpretată de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.

Pe 20 iunie, publicul va putea urmări opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi, montată de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar festivalul se va încheia pe 21 iunie cu Gala „Dinastia Strauss”, dedicată creațiilor celebre ale familiei Strauss și susținută de Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”.

Pe lângă spectacolele muzicale, vizitatorii vor avea ocazia să descopere meșteșugurile tradiționale, să participe la ateliere susținute de meșteri populari, să viziteze Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi și să ia parte la diverse activități recreative organizate în zonă.

Organizat sub egida Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Festivalul „DescOperă” este unul dintre cele mai importante proiecte culturale dedicate promovării muzicii clasice și a patrimoniului cultural din Republica Moldova.


 
Ultimele Știri
/ 19 Iunie, 2026

Opera Națională București a deschis Festivalul „DescOperă”. Ministrul Culturii: „Festivalul vorbește despre legătura culturală puternică dintre R. Moldova și România”

/ 18 Iunie, 2026

GALERIE FOTO // Seara dedicată poeziei de dragoste la Muzeul Literaturii Române

/ 18 Iunie, 2026

Seara poeziei de dragoste a reunit scriitori și oameni de cultură la Muzeul Național al Literaturii Române

/ 17 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Spiridon Vangheli, scriitorul care l-a dăruit copiilor pe Guguță

/ 17 Iunie, 2026

Cărți din Republica Moldova la Târgul Internațional de la Beijing. Ambasadorul Petru Frunze: „O oportunitate pentru publicul chinez de a descoperi identitatea culturală a Republicii Moldova”

/ 17 Iunie, 2026

FOTO // Proiectele admise în Concursul cinematografic 2026 au fost prezentate public

/ 17 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Destinele frânte în perioada sovietică, prezentate într-o expoziție în aer liber la Chișinău

/ 16 Iunie, 2026

În premieră, arta contemporană din Republica Moldova ajunge la VOLTA Basel 2026

/ 16 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // 15 iunie 1989: Literatura și Arta” apărea pentru prima dată în alfabet latin, un moment-cheie al renașterii naționale

/ 16 Iunie, 2026

Poetul Mihai Eminescu, comemorat la Viena de reprezentanții Republicii Moldova și României

/ 15 Iunie, 2026

Spectacolul „Între noi e totul bine”, prezentat la Festivalul Internațional BABEL de la Târgoviște

/ 15 Iunie, 2026

Memoria deportărilor în opera lui Val Butnaru: „O lacrimă poate spune mai mult decât o lecție de istorie”

/ 15 Iunie, 2026

BTA: Ediția revistei LIK dedicată lui Christo și Jeanne-Claude este prezentată la Paris

/ 15 Iunie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Deportările sovieticie, în documente de arhivă: ce erau obligați să semneze deportații la eliberare