ro

 

Cultură
30 Octombrie, 2026 / 11:53
/ Acum 1 oră

Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”

Anul 2027 ar putea fi declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”. Propunerea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, la 34 de ani de la moartea artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici, transmite MOLDPRES.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, premierul a menționat că povestea celor doi artiști are și o dimensiune personală pentru el. Vasile Tofan a fost coleg de clasă la Liceul „Gheorghe Asachi” cu Cristi Aldea-Teodorovici, fiul artiștilor, iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, a cunoscut-o în calitate de profesoară.

„Cântecele lor au însoțit anii în care Moldova își recâștiga limba, libertatea și dreptul de a-și hotărî singură viitorul. Au dat glas unei perioade de mare speranță și mare curaj”, a scris Vasile Tofan.

Premierul a remarcat că, după 34 de ani, vocile celor doi artiști continuă să fie auzite și să amintească de generația care a crezut într-o Moldovă liberă, care își cunoaște limba, cultura și rădăcinile românești.

„În această zi de toamnă, suntem cu gândul la Ion și Doina – două inimi gemene. În cinstea curajului lor și a libertății țării noastre, am propus ca anul viitor să fie declarat «Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici»”, a menționat șeful Executivului.

Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” și altele, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au devenit un simbol al Moldovei.

Cei doi artiști au murit într-un accident tragic în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

Anul 2027, când se vor împlini 35 de ani de la moartea artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici, ar putea deveni un an dedicat valorificării creației lor prin muzică, film și teatru.

Fiul celor doi artiști, Cristofor Aldea-Teodorovici, a anunțat că pregătește deja o serie de proiecte pe care intenționează să le facă publice în perioada următoare. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Cristofor Aldea-Teodorovici a salutat propunerea prim-ministrului Vasile Tofan ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”.

Acesta a menționat că își dorește ca anul dedicat părinților săi să nu fie unul al doliului, ci o ocazie de a readuce creația lor în atenția publicului, inclusiv a generațiilor tinere.

„Nu vreau să fie un an al doliului. Vreau să fie un an în care muzica lor e cântată, reinterpretată, ascultată din nou, inclusiv de cei care nu i-au prins. Un an cu scenă, cu film, cu teatru, cu oameni tineri care o duc mai departe”, a scris Cristofor Aldea-Teodorovici.

Fiul artiștilor a precizat că există deja mai multe proiecte planificate pentru acest an, care vor fi prezentate publicului în curând. Pentru realizarea lor, acesta își dorește implicarea artiștilor, instituțiilor, partenerilor și a tuturor celor care apreciază creația părinților săi. Cristofor Aldea-Teodorovici a amintit că avea 10 ani în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992 și că, de atunci, și-a cunoscut părinții mai ales prin muzica lor și prin oamenii care i-au iubit.


 
Ultimele Știri
/ 20 Octombrie, 2026

Închisoare și amenzi de până la 125.000 de lei pentru comercializarea tezelor. MEC propune modificarea legislației

/ 20 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale

/ 20 Octombrie, 2026

FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena

/ 19 Octombrie, 2026

Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”

/ 19 Octombrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic

/ 19 Octombrie, 2026

Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice

/ 16 Octombrie, 2026

Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii

/ 16 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano

/ 16 Octombrie, 2026

FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial

/ 16 Octombrie, 2026

Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă