Activitatea benzinăriilor LUKOIL în Republica Moldova ar putea fi prelungită până în toamnă
Prezența rețelei de benzinării LUKOIL pe piața produselor petroliere din Republica Moldova ar putea fi extinsă pentru o perioadă de încă șase luni. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că activitatea companiei ar putea fi prelungită până la data de 29 octombrie, decizia fiind motivată de necesitatea de a menține stabilitatea aprovizionării cu carburanți, în special în regiunile unde nu există alte alternative de alimentare, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, măsura este analizată în contextul în care gigantul petrolier deține o cotă semnificativă de peste 20% din totalul stațiilor de alimentare din țară. Impactul unei eventuale retrageri imediate ar fi resimțit cel mai acut în zonele rurale și în anumite raioane unde LUKOIL este singurul operator prezent, o sistare bruscă a activității putând lăsa comunități întregi fără acces la benzină și motorină.
La sfârşitul anului trecut, Ministerul Energiei anunţase că Lukoil își poate continua activitatea în retail până în primăvara 2026.
Atunci, Trezoreria Statelor Unite, prin biroul OFAC, a emis o licență suplimentară pentru partea de retail a companiei Lukoil, prelungind posibilitatea de funcționare a benzinăriilor până în martie sau aprilie 2026.
Potrivit lui Junghietu, această decizie venise ca urmare a discuțiilor comerciale purtate de Lukoil cu mai mulți potențiali cumpărători ai activelor din Republica Moldova, proces care poate dura până la șase luni, având în vedere complexitatea operațiunilor companiei în regiune și în lume.
Măsura avea menirea să asigure continuitatea serviciilor pentru consumatori și stabilitatea sectorului, în timp ce se finalizează procesul de tranzacție a activelor Lukoil în Republica Moldova.
Sancțiunile impuse în octombrie 2025 de Statele Unite asupra companiilor Lukoil și Rosneft au marcat o schimbare importantă în sectorul energetic. Aceste măsuri au vizat atât companiile-mamă, cât și filialele lor, afectând activitățile de explorare, producție, rafinare și rețeaua de benzinării. Măsurile au fost adoptate pentru a limita sprijinul financiar pe care aceste companii îl ofereau economiei ruse, implicată în războiul din Ucraina.
În consecință, Lukoil a început să-și vândă activele internaționale, inclusiv benzinăriile din Europa, pentru a evita impactul sancțiunilor. În Republica Moldova, autoritățile au monitorizat atent situația pentru a asigura aprovizionarea cu carburanți și pentru a gestiona posibile ajustări pe piața locală, în timp ce operatorii privați au preluat treptat activitățile de retail.
Această serie de sancțiuni a forțat țările dependente de companii rusești să-și regândească strategiile energetice și să se adapteze rapid la noile condiții de pe piață, subliniind importanța securității și diversificării aprovizionării cu energie.
Citeşte şi: Statul a preluat complexul petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău
Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova
Agenția Franceză de Dezvoltare va acorda asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare
Drumarii intervin la Cantemir și Nisporeni după ploile abundente și căderea unui copac pe carosabil
Număr record de înregistrări la conferința investițională Republica Moldova – UE. Premierul Alexandru Munteanu: „Un pas important pentru dezvoltare economică și promovarea țării”
BERD va acorda finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău - Leușeni și a centurii orașului Chișinău
Sprijin pentru antreprenorii din domeniul agriculturii: 581 de afaceri au primit finanțare prin Programul FCA
Cotația dolarului scade ușor, iar euro își menține valoarea
Industria Republicii Moldova, pe trend ascendent în 2025: noi obiective setate de MDED pentru următorii ani
Subvenții în valoare de 178 de milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA în luna mai
Ministerul Finanțelor deschide o nouă rundă de investiții în valori mobiliare de stat prin eVMS.md
Câștigul salarial mediu lunar a crescut în trimestrul I 2026: domeniile în care sunt oferite cele mai mari salarii
Republica Moldova va crea stocuri mai mari de gaze naturale: proiectul propus de Ministerul Energiei
Încasări în creștere la buget: Fiscul a acumulat 35,4 miliarde de lei în cinci luni
Carburanții continuă să se ieftinească. Noile prețuri stabilite de ANRE pentru benzină și motorină
Votat în Legislativ: cetățenii moldoveni care au muncit legal în Canada vor putea beneficia de prestații sociale
Moldovenii care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale
Salariul minim va fi evaluat anual de Guvern. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament
Republica Moldova găzduiește Campionatul Mondial de Kettlebell
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Legislația în domeniul muncii, aliniată la standardele europene: cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de indemnizații de șomaj în țările UE
IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
VIDEO // ARBOM oferă 80 de bilete pentru meciul Moldova - Bulgaria suporterilor din Taraclia
FOTO // Primărie renovată și grădiniță modernizată în comuna Ișcălău, raionul Fălești, prin Programul „Satul European”
Șefa statului Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”
Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km
Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE
Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control