Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, încredințându-i misiunea de a forma noul Guvern al României. Decizia vine după o perioadă de consultări politice și negocieri privind identificarea unei formule guvernamentale capabile să obțină sprijinul Parlamentului, transmite MOLDPRES.
În declarația făcută la Palatul Cotroceni, șeful statului a subliniat că România are nevoie de un premier independent de partidele reprezentate în Parlament, care să poată dialoga cu toate forțele politice și să contribuie la depășirea blocajelor existente pe scena politică.
„Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul din poziția de prim-ministru”, a declarat șeful statului, precizând că este un moment important și că este necesar un nou cadru de guvernare bazat pe dialog și responsabilitate politică. „Am ales o persoană independentă de partidele din Parlament, dar cu experiență politică, capabilă să discute cu toate formațiunile. Eugen Tomac are independența, experiența și valorile necesare pentru funcția de prim-ministru”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a făcut o trecere în revistă a evoluțiilor politice din ultimul an, amintind că alegerile din mai 2025 au fost marcate de o participare ridicată și de voturi motivate în special de temeri legate de direcția pro-occidentală a României și de stabilitatea economică.
„În iunie 2025, patru partide și minoritățile naționale au format o coaliție și și-au asumat guvernarea. La un an distanță, imaginea externă a României și încrederea partenerilor sunt mai bune, iar situația financiară este mai stabilă”, a afirmat președintele.
Șeful statului a admis însă că în interiorul coaliției au apărut tensiuni care au afectat funcționarea guvernării și au dus la prioritizarea intereselor politice în detrimentul interesului național.
„S-a ajuns să pară că o parte a scenei politice este mai interesată de conflicte decât de politicile publice ale României. Pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru independent de partidele din Parlament, care să poată duce România în direcția dorită de cetățeni”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a menționat ca priorități menținerea direcției pro-occidentale, stabilitatea financiară, finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență până la sfârșitul lunii august, conturarea bugetului pentru 2027, precum și reformele instituționale, digitalizarea și reducerea corupției.
La rândul său, Eugen Tomac a declarat că desemnarea sa reprezintă „o onoare și o mare responsabilitate”, asigurând că va începe imediat consultările necesare pentru formarea unei echipe guvernamentale și pentru obținerea sprijinului parlamentar.
„Îmi asum cu bună credință misiunea de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, care să muncească pentru cetățeni. Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru a investi un guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României. Înțeleg mizele politice — sunt legitime și firești într-un stat democratic — dar știu că România are nevoie acum de proiecte naționale duse până la capăt și de obiective clare. De aceea voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnocrat, nu unul politic”, a declarat Eugen Tomac.
Premierul desemnat a dat asigurări că noul Guvern va menține ferm cursul european și euroatlantic al României, subliniind că orientarea proeuropeană și prooccidentală a țării rămâne un obiectiv strategic.
„Vom menține direcția trasată de președinte: apartenența la familia europeană, consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, dezvoltarea relației transatlantice în ansamblu, iar relevanța noastră în NATO rămâne o prioritate. Foarte importantă este și competitivitatea economică, pentru că doar o economie puternică poate susține bunăstarea pe care o merită cetățenii României”, a asigurat Tomac.
Potrivit procedurilor constituționale, Eugen Tomac are la dispoziție zece zile pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, care vor trebui să primească votul de încredere al legislativului.
Eugen Tomac s-a născut la 27 iunie 1981, în comuna Babele (Oziornoe) din raionul Ismail, regiunea Odesa, aflată în sudul Basarabiei (azi Ucraina).
În calitate de europarlamentar ales, din partea Partidului Mișcării Populare, Eugen Tomac face parte din Grupul Renew Europe în Parlamentul European și este membru în: Comisia pentru cultură și educație; Comisia parlamentară de stabilizare și asociere Uniunea Europeană - Serbia; Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest. Este, de asemenea, membru supleant în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale; Comisia pentru petiții; Comisia specială scutul democrației europene; Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Republica Moldova, conform https://www.europarl.europa.eu.
La 6 octombrie 2025, Eugen Tomac a fost numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni în cadrul Administrației Prezidențiale.
Donald Trump afirmă că a primit din partea Iranului angajamentul de a nu dezvolta arme nucleare
BTA: Președinta Iotova deschide forumul de carieră „Bulgaria Across Five Oceans”
Rusia îşi recheamă ambasadorul în Armenia
După atacurile dronelor ucrainene, producția de motorină a scăzut în Rusia cu 20%
Drona prăbușită la Galați era rusească, confirmă NATO
UE deblochează circa 15 miliarde de euro pentru Ungaria
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata
Zelenski avertizează asupra unui nou atac masiv pregătit de Rusia împotriva Ucrainei
Președintele României convoacă Consiliul Suprem de Apărare a Țării după incidentul cu drona rusească de la Galați
VIDEO // Reacția MAE de la București după prăbușirea dronei la Galați: „O escaladare gravă şi iresponsabilă din partea Federației Ruse”
O dronă s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi
Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord
Parlamentul înăsprește regulile pentru platformele de taxi
Votat în Legislativ: cetățenii moldoveni care au muncit legal în Canada vor putea beneficia de prestații sociale
Moldovenii care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale
Salariul minim va fi evaluat anual de Guvern. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament
Republica Moldova găzduiește Campionatul Mondial de Kettlebell
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Legislația în domeniul muncii, aliniată la standardele europene: cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de indemnizații de șomaj în țările UE
IGP a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică. Prejudiciul total ajunge la peste 2 milioane de lei
VIDEO // ARBOM oferă 80 de bilete pentru meciul Moldova - Bulgaria suporterilor din Taraclia
FOTO // Primărie renovată și grădiniță modernizată în comuna Ișcălău, raionul Fălești, prin Programul „Satul European”
Șefa statului Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”
Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km
Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE
Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare