ro

 

Economie
12 Septembrie, 2026 / 10:11
/ Acum 2 zile

Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată și transformată în societate pe acțiuni

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), prin transformarea acesteia în societate pe acțiuni. Aceasta este prevăzută în contextul reformării sistemului feroviar și al alinierii acestuia la standardele europene, transmite MOLDPRES.

Potrivit proiectului, noua structură va permite aplicarea prevederilor Codului transportului feroviar și separarea administratorului infrastructurii feroviare de operatorii de transport feroviar.

În acest scop, este prevăzută constituirea Societății pe Acțiuni „CFM-Infra”, care va prelua patrimoniul, drepturile și obligațiile Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, în condițiile stabilite de lege și în baza actului de transmitere și a bilanțului de reorganizare.

„Proiectul instituie un regim juridic special pentru reorganizarea CFM, inclusiv în ceea ce privește transmiterea patrimoniului, formarea capitalului social, protecția creditorilor, transferul drepturilor și obligațiilor, precum și măsurile financiare și fiscale necesare finalizării procesului. Agenția Proprietății Publice va coordona întreaga procedură de reorganizare. Instituția va organiza elaborarea documentelor aferente, va coordona inventarierea, delimitarea și evaluarea patrimoniului și va determina structura capitalului social al „CFM-Infra”, a explicat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Totodată, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” va trebui să asigure inventarierea patrimoniului, elaborarea situațiilor financiare și a bilanțului de reorganizare, precum și continuitatea activității până la finalizarea procesului.

Potrivit proiectului, un principiu esențial prevăzut în proiect este continuitatea serviciului public de transport feroviar și a funcționalității infrastructurii naționale. Reorganizarea nu trebuie să conducă la întreruperea serviciilor feroviare sau la afectarea infrastructurii critice. Proiectul mai prevede protecția creditorilor și a salariaților, evaluarea reală și corectă a patrimoniului, transparența procesului decizional și introducerea unor principii de guvernanță corporativă modernă.

Premierul Vasile Tofan a comentat decizia ca fiind una potrivită şi necesară, „o practică aplicată în toată lumea”, care aduce doar beneficii prin separarea domeniului de servicii pentru pasageri de cel al infrastructurii.

După înregistrarea de stat, organele de conducere ale SA „CFM-Infra” vor asigura preluarea patrimoniului, drepturilor și obligațiilor întreprinderii de stat și vor organiza funcționarea societății în calitate de administrator al infrastructurii feroviare.

Proiectul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat în Parlament. Ministra Victoria Belous: „Susținem munca, încurajăm investițiile și taxăm viciile”

/ Acum 1 zi

Energocom a achiziționat gaze naturale pentru luna august la un preț de 57,80 euro/MWh

/ Acum 1 zi

FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni

/ Acum 2 zile

DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade

/ Acum 2 zile

Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD

/ Acum 2 zile

Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament

/ Acum 2 zile

Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești

/ Acum 2 zile

Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente

/ Acum 2 zile

Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”

/ Acum 2 zile

Guvernul propune o serie măsuri pentru pregătirea de următorul sezon rece

/ Acum 2 zile

Peste 853 de mii de pasageri au călătorit cu avionul în august. Traficul aerian a crescut cu 12,6%

/ Acum 3 zile

DOC // Trei acte normative privind controalele oficiale asupra produselor de origine animală au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

Peste 80 de milioane de lei au fost acumulate la buget din impozitul achitat de persoanele ce dau în chirie imobile