Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament
Legislația fiscală și vamală ar putea fi simplificată, iar mai multe taxe și facilități fiscale urmează să fie revizuite. Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe va propune Parlamentului examinarea în prima lectură a proiectului politicii fiscale pentru 2027 elaborat de Ministerul Finanțelor, care prevede, între altele, majorarea scutirii personale, măsuri pentru stimularea investițiilor și modificări ale cotelor TVA și accizelor, transmite MOLDPRES.
Potrivit proiectului, scutirea personală pentru persoanele fizice va crește de la 29.700 la 40.020 de lei. Ministerul Finanțelor susține că măsura urmărește reducerea sarcinii fiscale și majorarea venitului disponibil al gospodăriilor.
Totodată, vor fi modificate condițiile pentru acordarea scutirii de la impozitul pe venit aferent creșterii de capital la vânzarea locuinței de bază. Facilitatea ar urma să fie aplicată persoanelor care au locuit în imobil cel puțin trei ani, dacă acesta este singura lor locuință, chiar dacă nu au avut domiciliul în respectivul imobil.
O altă modificare prevede că o restanță la impozitul pe venit de până la 100 de lei nu va mai împiedica exercitarea dreptului de desemnare procentuală de 2%.
Proiectul prevede și revizuirea veniturilor scutite de impozit, a cotelor aplicate veniturilor investiționale și a regulilor privind determinarea creșterii de capital. Vor fi ajustate, de asemenea, normele privind impozitarea nerezidenților.
În cazul gospodăriilor țărănești, impozitul pe venit ar urma să fie uniformizat cu cel aplicat întreprinderilor individuale. Astfel, cota ar crește de la 7% la 12%.
Pentru stimularea investițiilor, proiectul prevede extinderea până în 2029 a aplicării cotei zero la impozitul pe venitul reinvestit sau profitul nedistribuit. În același timp, plafonul privind cifra de afaceri sau valoarea totală a activelor pentru eligibilitatea companiilor ar urma să fie majorat de la 100 la 200 de milioane de lei.
Impozitul pe venit aferent profitului obținut în anii fiscali 2027–2029 ar putea fi amânat până la distribuirea dividendelor sau acoperirea pierderilor din anii precedenți.
Proiectul mai prevede revizuirea condițiilor pentru contribuabilii care beneficiază de impozitarea cu cota de 4%. Totodată, ar urma să fie eliminate unele scutiri de la plata impozitului pe venit acordate asociațiilor de economii și împrumut, organizațiilor sindicale și patronale, precum și instituțiilor de învățământ private.
Din 2027 este propusă și instituirea unei cote de 18% pentru veniturile din activități financiare și asigurări.
Documentul prevede instituirea unei taxe de viciu pentru participarea la jocuri de noroc și loterii. Organizatorii ar urma să achite o taxă de 6% în momentul încasării banilor depuși pentru suplinirea conturilor de joc sau pentru vânzarea biletelor.
Proiectul propune și modificări importante la TVA. Pentru mărfurile și serviciile din sectorul HoReCa, cota ar urma să crească de la 8% la 12%, aceasta urmând să rămână însă sub nivelul cotei standard.
Cota de 12% ar urma să fie aplicată și producției de zootehnie, fitotehnie și horticultură, precum și gutuilor și coacăzelor produse sau importate în Republica Moldova.
În schimb, pentru produsele de strictă necesitate, inclusiv pâinea, laptele, fructele și legumele, ouăle și carnea de pasăre, va fi menținută cota redusă de TVA de 8%.
Pentru consumul casnic de gaze naturale, începând cu 1 aprilie 2027, se propune aplicarea unei cote reduse de 8% pentru un consum de până la 150 de metri cubi lunar per punct de consum. Volumul care depășește acest plafon va fi taxat la cota standard.
Totodată, va fi menținută scutirea de TVA cu drept de deducere pentru energia electrică în limita primilor 100 kWh per loc de consum. Potrivit proiectului, aceste măsuri vor intra în vigoare după încheierea sezonului de încălzire.
Pentru vânzările la distanță, proiectul propune impozitarea coletelor cu o valoare de până la 150 de euro. Începând cu 1 octombrie, ar urma să fie introdus un regim special de TVA, precum și o taxă de 12 lei pentru fiecare colet.
În domeniul accizelor, autorii propun taxe pentru lichidele fără nicotină, băuturile energizante, unele băuturi nealcoolice cu zahăr sau îndulcitori și articolele pirotehnice.
Pentru produsele din tutun, acciza ar urma să crească cu 20% în 2027, iar în următorii doi ani – cu câte 15% anual.
La capitolul administrare fiscală, proiectul prevede anularea automată a restanțelor de până la 20 de lei per clasificație economică.
Va fi simplificat și mecanismul de impozitare a averii. Astfel, este propus un plafon de 4 milioane de lei pentru valoarea estimată a bunurilor imobiliare, iar cota de 0,8% ar urma să fie aplicată doar asupra valorii care depășește acest prag.
Ministerul Finanțelor estimează că implementarea politicii fiscale pentru anul 2027 va genera venituri suplimentare la bugetul public de 5,1 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ 820 de milioane de lei ar urma să provină din impozitul pe venit și taxa de viciu, 1,6 miliarde de lei din TVA, iar 2,7 miliarde de lei din accize.
Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în prima lectură. Modificările propuse vor intra în vigoare doar după adoptarea legii și publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat în Parlament. Ministra Victoria Belous: „Susținem munca, încurajăm investițiile și taxăm viciile”
Energocom a achiziționat gaze naturale pentru luna august la un preț de 57,80 euro/MWh
FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni
DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD
Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești
Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente
Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”
Guvernul propune o serie măsuri pentru pregătirea de următorul sezon rece
Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată și transformată în societate pe acțiuni
Peste 853 de mii de pasageri au călătorit cu avionul în august. Traficul aerian a crescut cu 12,6%
DOC // Trei acte normative privind controalele oficiale asupra produselor de origine animală au fost publicate în Monitorul Oficial
Peste 80 de milioane de lei au fost acumulate la buget din impozitul achitat de persoanele ce dau în chirie imobile
UE și Ucraina își unesc eforturile pentru dezvoltarea unei noi generații de drone
Controlul la trei puncte de frontieră moldo-ucrainene va fi organizat temporar doar pe teritoriul Republicii Moldova
Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Mark Rutte: NATO rămâne alături de SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Republica Moldova, solidară cu SUA. Victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, comemorate la Chișinău
Atac cibernetic asupra unor resurse guvernamentale din Moldova. Autorităţile lucrează la restabilirea accesului
Ministerul Mediului anunţă prețurile la lemnul de foc și explică ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
VIDEO // Sistem de semaforizare inteligentă, inaugurat la Drochia pentru sporirea siguranței rutiere
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ungar, Péter Magyar