Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an
Înscrierea pentru compensațiile la energie în sezonul rece 2026–2027 va începe pe 2 noiembrie, iar autoritățile vor anunța detaliile programului în cadrul unei conferințe de presă. Premierul Vasile Tofan a declarat, în cadrul podcastului „Raport”, că numărul exact al gospodăriilor care vor beneficia de ajutor va fi cunoscut după începerea depunerii cererilor, informează MOLDPRES
„Vrem să anunțăm înscrierea compensațiilor pe 2 noiembrie, atunci vom face o conferință de presă. Asta este planul, că abia atunci când vom începe să primim aplicațiile, vom ști exact numărul gospodăriilor acoperite”, a declarat prim-ministrul.
Referindu-se la modul de calcul al vulnerabilității energetice, șeful Executivului a explicat că evaluarea se face în baza unei formule elaborate împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
„Împreună cu PNUD, agenția asta ONU, există o formulă care determină care-i ponderea energiei în coșul de consum al familiei și pentru gospodăriile care sunt cele mai afectate, într-adevăr dăm aceste compensații”, a precizat Vasile Tofan.
Premierul a menționat că, în sezonul rece precedent, pentru plata compensațiilor au fost cheltuite aproximativ 2,4 miliarde de lei. În această iarnă, Guvernul intenționează să aloce o sumă mai mare și să extindă numărul gospodăriilor beneficiare.
„Anul trecut am cheltuit circa 2,4 miliarde. Anul acesta vom cheltui un pic mai mult și vom acoperi un număr mai mare de gospodării”, a afirmat premierul.
Pentru anul 2026, autoritățile au prevăzut în buget 550 de milioane de lei pentru compensații. Potrivit lui Vasile Tofan, Guvernul discută cu partenerii externi pentru a identifica surse suplimentare de finanțare. În lipsa acestora, cheltuielile vor trebui acoperite integral din bugetul național.
Programul „Ajutor la contor” oferă sprijin financiar gospodăriilor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie în sezonul rece. În sezonul precedent, aproximativ 620.000 de gospodării au beneficiat de acest ajutor.
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Primăriile pot obține până la 20 de mii de dolari pentru finanțarea inovatoare a proiectelor locale
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM
Președinta Maia Sandu, întrevederi la Budapesta cu liderii Ungariei: Au discutat despre deschiderea ultimelor două clustere de negociere cu UE
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar