ro

 

Economie
29 August, 2026 / 00:41
/ Acum 2 zile

Licențierea temporară a importurilor de cereale și oleaginoase, aplicată până la 31 octombrie 2026. Guvernul a avizat proiectul

Guvernul a avizat astăzi pozitiv proiectul care prevede licențierea importului de culturi cerealiere și oleaginoase. Executivul a propus ca măsura să fie aplicată până la 31 octombrie 2026, transmite MOLDPRES.

Proiectul a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un deputat în Parlament, care a propus ca licențierea să fie aplicată până la 31 decembrie 2027. Guvernul însă a subliniat susținerea proiectului prin stabilirea termenului de aplicare de până la 31 octombrie 2026, subliniind că perioada propusă este prea lungă în lipsa unor analize care să demonstreze eficiența și proporționalitatea măsurii.

„Proiectul urmărește să instituie până la 31 decembrie 2027 reglementarea de licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase în vederea gestionării fluxurilor de import și a prevenirii unor eventuale efecte negative asupra producătorilor agricoli autohtoni. Guvernul constată că fundamentarea proiectului necesită a fi consolidată prin date și analize privind eficiența măsurilor de licențiere aplicate anterior, impactul importurilor asupra pieței interne, dar și întregul lanț valoric, inclusiv asupra sectorului zootehnic și de procesare. În lipsa unei astfel de evaluări, caracterul necesar, proporțional și temporal al intervenției propuse nu este pe deplin demonstrat. În acest context, Guvernul consideră oportun instituirea unor măsuri temporare de monitorizare și gestionare a fluxurilor de import, care să nu genereze restricții excesive asupra comerțului și să fie aplicat cu respectarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova. Guvernul susține proiectul de lege, cu luarea în considerare a rezervelor și observațiilor formulate în aviz și cu condiția stabilirii termenului de aplicare a regimului de licențiere până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea extinderii acestuia”, a explicat la ședința Guvernului secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu.

Premierul Vasile Tofan a subliniat că decizia este una dificilă, întrucât protejarea producătorilor locali poate genera costuri pentru alte sectoare ale economiei.

„Este o decizie importantă, dar grea. Noi încercăm să limităm importuri mai ieftine în piața locală. Și poate la prima impresie e o decizie foarte ușoară și, evident, trebuie să protejăm în primul rând agricultorii noștri, producătorii noștri de cereale. Dar vreau să fiu direct aici, că această decizie are și costuri. De asta a fost atât de grea această decizie. Pe de o parte, noi ajutăm într-adevăr producătorii locali de cereale, care cresc grâu, porumb, floarea-soarelui, orz, rapiță și altele. Pe de altă parte, dacă asculți, de exemplu, industria morăritului, ei spun că aceste limitări ne fac mai puțin competitivi și atunci Moldova ajunge să exporte grâu și să importe făină. Dacă asculți industria zootehnică, care cresc vaci, porci și altele, ei spun că asta ne face mai puțin competitivi, pentru că noi trebuie să plătim prețuri mai mari pentru grâne furajere. În economie, fiecare decizie, care aparent poate fi ușoară, are și costuri. Și acum noi de asta am agonizat un pic aici: cum să facem mai bine. Pe de o parte vrem să protejăm și agricultorii. Pe de altă parte vrem să fie și zootehnia noastră competitivă și să avem pâinea și panificația noastră mai ieftină. De asta a fost o decizie grea”, a spus Tofan. 

Guvernul justifică perioada limitată a măsurii prin necesitatea de a interveni în lunile septembrie-octombrie, considerate dificile pentru producătorii autohtoni de cereale, când capacitățile de depozitare și terminalele sunt solicitate la maximum. Totodată, autoritățile susțin că, pe termen lung, intervenția statului în piață ar trebui redusă.

„Cred că am ajuns la un compromis cât de cât aici, să o limităm în perioada asta mai complicată pentru producătorii noștri de cereale, septembrie-octombrie, când silozurile sunt pline, terminalele, și în perioada asta mai grea totuși să oferim ajutor. În același timp, mi-aș dori mult ca pe termen lung noi să intervenim mai puțin ca stat. Pentru că încercând să ajuți pe cineva, inevitabil penalizezi pe alții, inclusiv consumatorii Republicii Moldova, care plătesc mai mult”, a afirmat Vasile Tofan.

Regimul de licențiere impune autorizarea importurilor de produse agricole vizate, oferind autorităților posibilitatea de a monitoriza fluxurile comerciale și de a interveni prompt în caz de dezechilibru. Totodată, măsura încurajează valorificarea producției interne, contribuind la stabilitatea economică a fermierilor moldoveni.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Un sector al drumului M1 din zona frontierei de la Leușeni va fi reabilitat cu finanțare de la Banca Mondială

/ Acum 2 zile

Eugeniu Buzatu a câștigat concursul pentru funcția de director general al Energocom

/ Acum 2 zile

Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile. „Situația rămâne complicată”

/ Acum 2 zile

FOTO // BNM lansează în circulație două monede dedicate celor 35 de ani de Independență

/ Acum 2 zile

Noi proiecte pentru dezvoltarea localităților, cu investiții de peste 700 de milioane de lei, incluse în Documentul unic de program

/ Acum 2 zile

Leul se depreciază ușor față de euro și dolar

/ Acum 3 zile

Guvernul pregătește noi compensații la energie în următorul sezon rece. Premierul Vasile Tofan: sprijinul va fi orientat către cele mai vulnerabile gospodării

/ Acum 3 zile

Depozitarii centrali autorizați în statele membre ale UE vor putea presta servicii în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Liberalizare valutară: plafon de 250.000 de euro fără autorizarea BNM și plăți în valută în anumite unități comerciale

/ Acum 3 zile

O nouă rundă de subscriere prin platforma eVMS.md. Cetățenii pot investi online în obligațiuni de stat cu dobânzi de până la 7,85%

/ Acum 3 zile

Ziua Națională a Vinului revine la Chișinău cu o ediție aniversară, pe 3-4 octombrie

/ Acum 3 zile

Prețul gazelor pe piața europeană se menține ridicat. Cotația TTF a ajuns la 68,19 euro/MWh

/ Acum 3 zile

Produse agroalimentare moldovenești, în proces de autorizare pe piața chineză. ANSA a transmis solicitările oficiale