Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze
Solicitarea de ajustare a tarifului la gazele naturale a fost depusă de Energocom în contextul în care prețul de achiziție a gazelor a crescut semnificativ, fiind influențat de conflictul din Orientul Mijlociu. În plus, compania a acumulat devieri tarifare negative de circa 106 milioane de lei. Explicațiile au fost oferite astăzi de directorul general interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, transmite MOLDPRES.
Astfel, la începutul anului curent, atunci când a fost stabilit actualul tarif pentru gaze, costul de achiziție al acestora era de aproximativ 30 de euro per MWh, însă după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, acesta a crescut constant, ajungând în prezent la circa 56 de euro per MWh.
„La începutul anului curent, când a fost exercițiul tarifar pentru stabilirea prețului reglementat pentru consumatori, costul de achiziție a gazului era de circa 30 de euro MW. Ulterior, începând cu luna martie, după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a afectat piața mondială a gazelor, prețurile au început să crească, ajungând astăzi la 56 de euro per MW. Deci, avem o creștere, în funcție de lună, și cu 100%. Sunt lucruri care nu sunt influențate de noi”, a subliniat Eugeniu Buzatu.
Potrivit datelor prezentate de Energocom, în tariful actual al gazelor, prețul de achiziție are o pondere de 66 la sută, fapt care determină necesitatea ajustării prețului din moment ce costul de achiziție a crescut semnificativ.
Totodată, directorul Energocom a explicat că, în cazul creșterii vertiginoase a prețurilor sau de depășire pozitivă sau negativă a venitului total reglementat de 1%, furnizorul are obligația de a înainta regulatorului cererea de ajustare a tarifelor. Astfel, un alt factor care a determinat necesitatea prezentării cererii de ajustare a tarifelor este faptul că Energocom a acumulat devieri tarifare negative în valoare de 106 milioane de lei.
„În prezent, deficitul este de 106 milioane de lei, ceea ce depășește acel 1% din venitul total reglementat. Acesta a fost un factor care a stat la baza înaintării cererii de ajustare a tarifului către regulator”, a adăugat Eugeniu Buzatu.
În același timp, șeful de la Energocom a menționat că în cazul în care tariful nu va fi ajusta acum atunci devierile tarifare negative vor crește și vor fi incluse ulterior în tarif, respectiv cu o pondere mai mare.
„Noi deja am acumulat o deviere negativă de 106 milioane de lei. Dacă prețurile nu vor fi corectate, conform realității, Energocom urmează să acumuleze devieri în continuare, care le va recupera ulterior, în alt exercițiu tarifar”, a spus Eugeniu Buzatu.
Energocom a depus miercuri, 15 iulie, la ANRE, cererea privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Potrivit instituției, „solicitarea este determinată de modificarea semnificativă a costurilor de procurare a gazelor naturale, generată de factori externi și independenți de activitatea furnizorului”.
Ministrul în exercițiu al Energiei, Dorin Junghietu, a afirmat că evoluția conflictului din Orientul Mijlociu continuă să influențeze direct prețurile resurselor energetice pe piețele internaționale, cu efecte inclusiv asupra Republicii Moldova, care își procură gazele naturale la prețuri de piață. Potrivit oficialului, Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute pentru comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate și orice escaladare a conflictului din regiune se reflectă imediat în prețurile internaționale. În aceste condiții, efectele sunt resimțite și de Republica Moldova, întrucât țara noastră importă gaze la prețurile pieței internaționale, care sunt influențate de evenimentele globale.
Ministrul a mai menționat că „dacă ajustările tarifare sunt amânate, costurile reale nu dispar, ci se transformă în devieri tarifare care afectează stabilitatea financiară a companiilor energetice și, în cele din urmă, capacitatea Energocom de a asigura aprovizionarea continuă cu gaze naturale”.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat astăzi că a recepționat solicitarea S.A. „Energocom” privind examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali, în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea a fost publicată pe pagina web oficială a ANRE, iar specialiștii agenției examinează materialele și calculele prezentate de S.A. „Energocom”. După finalizarea procesului de analiză, instituția va elabora și va publica propriul proiect de hotărâre pentru consultări publice.
Euro și dolarul se apreciază ușor
Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO
Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice
Încasările Fiscului la buget au ajuns la 1,1 miliarde de lei în ultima săptămână
Circa 9,2 la sută din consumul zilnic mediu de energie electrică, tranzacționat pe bursă
Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2026, votat de CMC
Podul de la Zăicani, raionul Telenești, va fi reconstruit printr-o investiție de peste 34 de milioane de lei
Serviciul Vamal a acumulat peste 957 de milioane de lei la buget timp de o săptămână
Curs valutar anunțat de BNM: cât costă euro și dolarul la început de săptămână
Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”
VIDEO // R. Moldova solicită debursarea a 191,5 milioane de euro din Mecanismul de Reformă și Creștere al UE
Semințele de floarea-soarelui și cablurile, în topul exporturilor Republicii Moldova în prima jumătate a anului
Euro și dolarul își continuă ieftinirea
Lucrările la Centura de ocolire Slobozia Mare au ajuns la peste 97%. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii
FOTO // Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului „Diaspora Fest”
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a prezentat la Bruxelles progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE
Circa 38 km ai drumului național M1 vor fi reabilitați în raioanele Hâncești și Nisporeni
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă sigură și o grădiniță modernizată pentru locuitorii satului Ștefănești
FOTO // Statele Unite reconfirmă sprijinul pentru modernizarea și dezvoltarea economică a municipiului Ungheni
VIDEO // Cetățenii pot urmări cum sunt utilizați banii publici, printr-un nou instrument lansat de Ministerul Finanțelor
Procuratura oferă detalii despre ancheta în cazul Vartic: raportul de expertiză medico-legală suplimentară a fost finalizat
Serviciile de roaming dintre Republica Moldova și România, în continuă creștere. Utilizatorii au acumulat 7,4 milioane de zile în 2025
Energocom a prezentat motivele solicitării de ajustare a tarifelor la gaze
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt dintr-un salon din Chișinău
Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”
Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Peste 82 de mii de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană sunt asigurați în sistemul medical al Republicii Moldova
Psihologii din Republica Moldova vor avea un colegiu profesional și un registru unic
FOTO // Salvatorii avertizează agricultorii asupra riscului de incendii în timpul recoltării cerealelor