Atac masiv asupra Ucrainei: cel puțin opt morți și peste 30 de răniți în urma bombardamentelor rusești
Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar peste 30 au fost rănite în urma unui atac masiv lansat de Rusia în noaptea trecută asupra mai multor regiuni ale Ucrainei, cu rachete și drone de atac. Cele mai grave consecințe au fost înregistrate în regiunile Dnipropetrovsk, Kiev, Poltava și în orașul Liov, unde au fost lovite locuințe, depozite și alte obiective civile, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorităților ucrainene și serviciilor de intervenție, în localitatea Radușne din raionul Krivoi Rog, regiunea Dnipropetrovsk, cinci persoane au fost ucise, inclusiv doi copii, în urma unui atac cu rachete. Două case au fost distruse complet, alte cinci au fost avariate, iar salvatorii au scos doi copii de sub dărâmături. Operațiunea de căutare continuă, existând informații că alte cinci persoane ar putea fi prinse sub ruine.
În capitala Kiev, un om a murit, iar alte două persoane au fost rănite. Atacul a provocat incendii în sectoarele Obolon și Sviatoșîn. Un incendiu a izbucnit într-o piață comercială, iar în timpul intervenției la un garaj cuprins de flăcări salvatorii au descoperit trupul unei victime. În același sector, pompierii continuă stingerea unui incendiu izbucnit într-o clădire cu cinci etaje.
În regiunea Kiev, alte cinci persoane, inclusiv un copil, au fost rănite. În satul Skîbin din raionul Brovarî, o casă cu două niveluri a fost parțial distrusă, iar două locuințe din apropiere au fost avariate. Trei persoane au fost scoase de sub dărâmături și predate echipajelor medicale.
În regiunea Poltava, o persoană și-a pierdut viața după ce un atac a provocat incendii la depozitele unei întreprinderi private. Potrivit informațiilor preliminare, a fost vizat și un terminal al companiei de curierat Nova Poșta.
La Liov, opt persoane au fost rănite, iar șapte au fost salvate după mai multe lovituri cu rachete. Două blocuri de locuințe și mai multe clădiri nelocative au fost avariate, iar la locurile impactului au izbucnit incendii. Echipele de intervenție continuă lichidarea consecințelor atacului, iar, potrivit autorităților, sub dărâmături s-ar putea afla în continuare persoane.
Potrivit informațiilor preliminare, armata rusă a utilizat atât rachete balistice și hipersonice, inclusiv rachete de tip „Țirkon”, cât și drone de atac.
BTA: Bear With Me” va avea premiera mondială la cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Film de la Sarajevo, în august
Incendii devastatoare în Franța și Spania: zeci de mii de oameni, evacuați
O nouă dronă a fost doborâtă de aviația militară română
Cel puțin 11 persoane au murit în urma atacurilor rusești asupra regiunii Kiev și orașului Sloviansk. Ucraina cere mai multe rachete Patriot
Dronă doborâtă în spațiul aerian al României de un pilot de avion F-16
Banca Mondială: Cutremurele din Venezuela au provocat pagube de aproape 20 de miliarde de dolari. Reconstrucția ar putea costa până la 50 de miliarde
Încă o navă a transmis un apel de urgență din Marea Neagră. Autoritățile române suspectează impactul cu o dronă sau o mină marină
Atac cu drone asupra unor centre logistice Wildberries din Rusia și Crimeea ocupată. Compania confirmă avarierea a trei depozite
Incendii în Spania: 3.500 de persoane evacuate dintr-o localitate aflată la 60 km de Madrid
BTA: Săpăturile din șanțul cetății Baba Vida confirmă existența unei fortificații din perioada bizantină timpurie
ARMENPRESS: Guvernul Armeniei a aprobat ratificarea modificărilor la acordul cu Mongolia privind regimul de vize
Ucraina acuză Rusia de obstrucționarea exporturilor sale agricole
Un avion de vânătoare Su-57 de ultimă generație s-a prăbușit în regiunea Moscovei
Primul Airbus A350-1000ULR efectuează un zbor istoric fără escală spre Australia
IGP a înregistrat două cazuri de escrocherie comise anterior în capitală. Victimele, prejudiciate cu peste 188 000 de lei
Premierul Vasile Tofan, în vizită la București: „România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și cel mai devotat susținător al parcursului nostru european”
Parlamentul lansează campania „Sunt generația Moldova 35”. Cetățenii născuți în 1991, invitați să transmită mesaje despre independența țării
Studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master, dezvoltat împreună cu universități din Franța, Italia și Estonia
Cetățenii au depus peste șapte mii de contestații după actualizarea valorilor cadastrale ale imobilelor
Sesizări la Consiliul pentru Egalitate și Avocatul Poporului după declarații controversate în Parlament. Deputata Marcela Adam invocă discursul de ură
DOC // Cadrul normativ privind garanțiile financiare a fost armonizat cu legislația UE. Noile modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial
VIDEO // Alți doi membri ai grupării implicate în contrabanda cu aproape 17 kilograme de hașiș au fost deferiți justiției
SUA au lansat noi lovituri asupra Iranului
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Mai multe școli din Republica Moldova vor fi renovate cu sprijinul BEI
VIDEO // Ministerul Energiei: situația regională poate determina disponibilitatea de energie și creșterea prețurilor. Cetățenii sunt îndemnați să economisească
DOC // De astăzi, intră în vigoare noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere
Economii de circa 21,8 milioane de euro pentru cetățeni și companii la schimbul valutar, după trecerea la euro ca monedă de referință
Medalie de argint pentru Republica Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Leușeni, pe direcția de ieșire din țară
Explozie puternică în estul Poloniei în timpul atacului aerian al Rusiei asupra Ucrainei