Procuratura: 32 de victime ale traficului de persoane, identificate în Republica Moldova în șase luni
În primul semestru al anului 2026, 32 de persoane au fost identificate ca victime ale traficului de persoane în Republica Moldova. Datele au fost prezentate de Procuratura Generală cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane, marcată anual la 30 iulie. Instituția avertizează că fenomenul rămâne unul grav, iar metodele de recrutare și exploatare devin tot mai diverse, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, dintre cele 32 de victime identificate, 27 sunt persoane adulte, nouă femei și 18 bărbați, iar cinci sunt copii, dintre care trei fete și doi băieți.
Victimele traficului de persoane beneficiază de servicii specializate de protecție și asistență, inclusiv plasare în centre de suport, consiliere psihologică și asistență juridică gratuită garantată de stat, pentru a preveni revictimizarea acestora.
Totodată, Procuratura atrage atenția că traficul de persoane are un caracter latent pronunțat, iar estimările arată că doar 5-10% dintre cazurile reale sunt descoperite sau raportate.
În primele șase luni ale anului 2026, organele de drept au inițiat urmărirea penală în 28 de cauze privind infracțiuni de trafic de persoane. Dintre acestea, 23 de dosare vizează traficul de ființe umane, iar cinci – traficul de copii. În aceeași perioadă, 17 cauze penale au fost expediate în instanța de judecată cu rechizitoriu, dintre care opt pentru trafic de ființe umane și nouă pentru trafic de copii. Două dintre dosarele transmise în judecată vizează grupuri criminale organizate.
Procuratura Generală informează că instanțele de judecată au pronunțat 21 de sentințe în privința a 30 de persoane cercetate pentru astfel de infracțiuni. Dintre acestea, nouă sentințe, în privința a 14 persoane, au fost de condamnare. În toate cazurile de condamnare, instanțele au aplicat pedepse cu închisoarea cu executare.
Una dintre principalele tendințe identificate de autorități este creșterea cazurilor de exploatare prin muncă. Majoritatea victimelor sunt bărbați recrutați pentru activități în construcții, agricultură, transport sau alte domenii cu un nivel redus de calificare.
O altă problemă semnalată este extinderea recrutării în mediul online, inclusiv prin rețele sociale, aplicații de mesagerie și platforme de anunțuri de muncă. Copiii, refugiații și migranții rămân printre cele mai vulnerabile categorii.
Procuratura Generală menționează că Republica Moldova nu mai este doar o țară de origine a victimelor traficului de persoane, fiind identificate și cazuri în care statul devine țară de destinație pentru exploatarea unor cetățeni străini.
Instituția avertizează cetățenii să fie precauți în cazul ofertelor de muncă peste hotare sau al propunerilor care par avantajoase, dar nu oferă informații clare despre angajator și condițiile de muncă.
Fost conducător al Băncii de Economii, reținut de CNA într-un dosar de spălare de bani
Ministerul Mediului intensifică verificările privind utilizarea apei din Nistru și Prut în contextul alertei hidrologice
FOTO // Drumul Hârbovăț – Hoginești va fi reabilitat pentru dezvoltarea turismului în raionul Călărași
VIDEO // Cinci suspecți, printre care cetățeni străini, reținuți de poliție pentru escrocherii. Prejudiciul se ridică la peste un milion de lei
FOTO // Condiții mai bune pentru studenții de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”: un cămin a fost modernizat cu sprijinul Băncii Mondiale
VIDEO // Percheziții la Căușeni. Doi tineri din satul Opaci, cercetați pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Noi reguli de circulație în Grecia. Autoritățile înăspresc sancțiunile pentru abaterile care pun în pericol siguranța rutieră
Ion Prisăcaru preia conducerea interimară a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească
Peste 30 000 de euro și 50 000 de hrivne ucrainene, ridicate de vameși în postul Giurgiulești - Galați
Ion Purice a câștigat concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Hâncești
Un nou caz de escrocherie înregistrat la Căușeni. Prejudiciul se ridică la 200 000 de lei
Republica Moldova și India își intensifică cooperarea în domeniul învățământului superior: negocieri inițiate de Guvern
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică va fi reorganizat, prin absorbția Colegiului de Inginerie din Strășeni
Alexandru Gașnaș: „În următoarele trei luni vor fi organizate concursuri pentru managerii spitalelor strategice”
IGP a înregistrat două cazuri de escrocherie comise anterior în capitală. Victimele, prejudiciate cu peste 188 000 de lei
Premierul Vasile Tofan, în vizită la București: „România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și cel mai devotat susținător al parcursului nostru european”
Parlamentul lansează campania „Sunt generația Moldova 35”. Cetățenii născuți în 1991, invitați să transmită mesaje despre independența țării
Studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master, dezvoltat împreună cu universități din Franța, Italia și Estonia
Cetățenii au depus peste șapte mii de contestații după actualizarea valorilor cadastrale ale imobilelor
Sesizări la Consiliul pentru Egalitate și Avocatul Poporului după declarații controversate în Parlament. Deputata Marcela Adam invocă discursul de ură
DOC // Cadrul normativ privind garanțiile financiare a fost armonizat cu legislația UE. Noile modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial
VIDEO // Alți doi membri ai grupării implicate în contrabanda cu aproape 17 kilograme de hașiș au fost deferiți justiției
SUA au lansat noi lovituri asupra Iranului
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Mai multe școli din Republica Moldova vor fi renovate cu sprijinul BEI
VIDEO // Ministerul Energiei: situația regională poate determina disponibilitatea de energie și creșterea prețurilor. Cetățenii sunt îndemnați să economisească
DOC // De astăzi, intră în vigoare noile tarife pentru perfectarea permiselor de conducere
Economii de circa 21,8 milioane de euro pentru cetățeni și companii la schimbul valutar, după trecerea la euro ca monedă de referință
Medalie de argint pentru Republica Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Atenție, călători! Trafic sporit în postul vamal Leușeni, pe direcția de ieșire din țară
Explozie puternică în estul Poloniei în timpul atacului aerian al Rusiei asupra Ucrainei