Congresul SUA a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Deputații americani au aprobat miercuri noi sancțiuni împotriva Rusiei și a aliaților săi pentru rolul lor în războiul împotriva Ucrainei, un text deja adoptat de Senat și susținut de președintele SUA, Donald Trump, notează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Acest proiect de lege, care prevede pentru prima dată acțiuni ale părții americane împotriva flotei fantomă a Rusiei, a fost adoptat cu 262 de voturi pentru și 159 împotrivă și constituie prima acțiune majoră a Congresului SUA împotriva Moscovei de la revenirea la putere a președintelui republican.
Acesta vizează, de asemenea, sectoarele rusești ale energiei și apărării și îi atacă pe președintele rus Vladimir Putin și pe alți oficiali cu rang înalt.
Textul îi oferă președintelui american mai ales puterea de a impune taxe vamale de până la 100% celor mai mari cinci țări importatoare de gaze și petrol rusesc, printre care China și India - o prevedere care ar putea bloca adoptarea sa.
Deputații democrați susțin măsurile în favoarea Ucrainei, dar sunt reticenți în a-i oferi lui Donald Trump mână liberă în privința acestor suprataxe vamale, instrumentul său economic preferat.
Cu toate acestea, senatorii democrați au susținut pe scară largă aceste măsuri, ceea ce a dus la o adoptare cu 86 de voturi pentru și 11 împotrivă la începutul lunii august în Senat.
Pentru susținătorii textului, consolidarea sancțiunilor împotriva Rusiei și a aliaților săi, chiar și indirecți, este necesară în condițiile în care Moscova intensifică atacurile asupra Ucrainei. Miercuri, un atac rusesc cu dronă asupra unui autobuz în sudul țării a făcut cel puțin 5 morți.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a străduit din răsputeri să susțină textul, în special în timpul unei vizite la Washington în iulie.
Acest proiect de lege poartă numele principalului său creator, senatorul republican Lindsey Graham, decedat în iulie, un apărător înfocat al Ucrainei și un critic vehement al Rusiei și Iranului, vizat de asemenea de text.
El promova acest text încă din aprilie 2025, însă Donald Trump, preferând să ia măsuri el însuși mai degrabă decât să ofere putere Congresului, a frânat proiectul de lege până la un acord la începutul verii, care a permis aprobarea acestuia de către Senat.
Camera Reprezentanților este presată de calendar, deputații urmând să părăsească în curând Washingtonul pentru a merge în campanie electorală pentru alegerile legislative de la jumătatea mandatului, organizate pe 3 noiembrie.
'Odată ce proiectul de lege va fi semnat rapid și va intra în vigoare, sperăm că Statele Unite vor veghea la aplicarea sa strictă pentru a opri fluxurile financiare care alimentează tezaurul de război al Kremlinului', a declarat Svitlana Romanko, directoarea mișcării Razom We Stand.
'Fiecare zi de întârziere este o zi în care trebuie să îngropăm mai mulți oameni în Ucraina', a subliniat ea.
Donald Trump amenință că va întrerupe schimburile comerciale cu UE în cazul unei asocieri cu Canada
Atacuri rusești asupra Ucrainei: 12 persoane au fost rănite la Kiev, inclusiv doi copii
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Fostul președinte al Kosovo a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război
Ursula von der Leyen: „UE deschide ușa pentru a permite Canadei să devină primul membru asociat”
Prețurile petrolului au scăzut după ce Arabia Saudită a anunțat livrări suplimentare de țiței
Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate
LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii
Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești
Cinci persoane au murit după ce un autobuz de linie din Nikopol a fost atacat cu o dronă
VIDEO // Roberta Metsola, înainte de discursul privind Starea Uniunii: „Parlamentul European așteaptă răspunsuri privind competitivitatea, securitatea și nivelul de trai”
ARMENPRESS // Reprezentanta UE Magdalena Grono recunoaște bogata moștenire culturală armeană din Karabah
Kaja Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor hibride
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
VIDEO, FOTO // Festivalul Etniilor, ajuns la ediția a XXV-a, a reunit la Chișinău peste 45 de organizații etnoculturale
GALERIE FOTO // Festivalul Etniilor 2026 reunește la Chișinău tradiții și culturi din întreaga țară
FMI atenţionează asupra efectelor inegale ale inteligenței artificiale în Europa
Peste 100.000 de persoane ar urma să primească sprijin pentru angajare în următorii patru ani
FOTO // Un proiect de 15,8 milioane de lei modernizează infrastructura publică din Căușenii Vechi
Reforma „Restart” extinde sprijinul pentru femeile aflate în situații de vulnerabilitate
Discursul la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială
VIDEO // Ministra Natalia Plugaru a prezentat transformările din sistemul de protecție socială: „Sistemul s-a extins prin servicii mai apropiate de comunități”
Preşedinta Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”
VIDEO, FOTO // Profesioniștii din protecția socială s-au reunit la Chişinău, la primul Forum Național dedicat domeniului
MAE condamnă incidentul aerian raportat în raioanele Orhei și Călărași
Viitorii juriști, împreună cu Alexandru Arseni, deputat al primului Parlament, au experimentat procesul de adoptare a legilor
FOTO // Săptămâna Europeană a Sportului 2026 a fost deschisă la Chișinău printr-o cursă pentru copii și tineri
Exerciții militare în vestul Belarusului, în apropierea hotarului cu Uniunea Europeană
Poliția verifică sesizările privind un obiect zburător și o posibilă explozie în raioanele Orhei și Călărași
FOTO // Vasile Tofan, întrevedere cu primarii din UTA Găgăuzia: Criza apei, blocajul politic de la Comrat și atragerea investițiilor turcești, pe agenda discuțiilor