ro

 

Externe
20 Septembrie, 2026 / 19:32
/ Acum 3 zile

Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile

Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și instituie o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european, citat de AGERPRES și MOLDPRES.

Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele online din afara UE și trimis direct consumatorilor din UE. Aceasta va contribui la acoperirea costurilor tot mai mari de gestionare a avalanșei de colete individuale.

Taxa de procesare va fi plătită de aceeași entitate responsabilă de plata celorlalte taxe vamale pentru același colet, pentru a evita transferarea costurilor către consumatori. Valoarea exactă a taxei de procesare va fi stabilită de Comisia Europeană și va fi revizuită o dată la doi ani, pentru a rămâne proporțională cu costurile reale. Statele membre vor începe colectarea taxei cel târziu la 1 noiembrie 2026.

Vânzătorii și platformele care facilitează vânzările la distanță de bunuri din țări din afara UE direct către clienți din UE vor fi tratați ca importatori. Acest lucru îi va obliga să furnizeze autorităților vamale toate datele necesare, să plătească sau să garanteze orice taxe și să se asigure că mărfurile expediate către Europa respectă legislația UE. Pentru a asigura responsabilitatea, aceste societăți trebuie să fie stabilite în UE sau să fie reprezentate de o entitate cu sediul în UE, care are fie statutul de operator economic autorizat (AEO), fie statutul de comerciant „încredere și control”. Acest lucru ar trebui să împiedice utilizarea societăților fictive pentru a eluda noile norme.

Pentru a stimula transporturile în vrac, care sunt mai ușor de verificat de către autoritățile vamale, vânzătorii și platformele din țări terțe sunt încurajați să utilizeze depozite în UE. Expedițiile către clienții lor din interiorul UE vor beneficia de o taxă de procesare mai mică, cu condiția ca mărfurile lor să fie importate în ambalaje colective și în cantități suficient de mari pentru a eficientiza controalele vamale.

Companiile care ignoră în mod repetat normele UE pot fi sancționate cu o amendă de cel puțin 1% și de până la 6% din valoarea totală a mărfurilor importate în UE în ultimele 12 luni. În plus, autoritățile vamale pot suspenda, revoca sau anula statutul lor de comerciant „încredere și control” sau de operator economic autorizat și îi pot considera operatori cu grad ridicat de risc.

Societățile de import-export care respectă normele și convin să coopereze în mod transparent cu autoritățile vamale pot beneficia de un statut simplificat de „încredere și control”. Acest lucru le va obliga inițial să se supună verificării și să acorde autorităților vamale acces la sistemele lor electronice. În schimb, expedierile lor vor fi verificate mai rar și vor avea mai multă flexibilitate în ceea ce privește plata taxelor și a comisioanelor. Actuala calificare ca operator economic autorizat va rămâne, de asemenea, în vigoare, pentru a menține statutul vamal accesibil operatorilor economici mai mici.

Reforma va crea un nou sistem informatic paneuropean în domeniul vamal, denumit „EU Data Hub”, care va fi gestionat de nou-înființata Autoritate vamală a UE (EUCA). Acesta va fi disponibil pentru utilizare opțională începând cu 2031 și va deveni obligatoriu până în 2034. Platforma de date va înlocui cel puțin 111 sisteme software utilizate în prezent de autoritățile vamale din Europa. Pentru societăți, aceasta va facilita și va accelera declararea mărfurilor și comunicarea cu autoritățile vamale. Pentru autoritățile vamale, se va îmbunătăți analiza riscurilor datorită disponibilității unor date cuprinzătoare și se va facilita cooperarea transfrontalieră.

Reforma instituie, de asemenea, Autoritatea vamală a UE (EUCA), la Lille, în Franța. Se așteaptă ca autoritatea să devină pe deplin operațională imediat. Principalele sale responsabilități vor fi coordonarea viitoarei cooperări vamale, asigurarea gestionării riscurilor și gestionarea platformei de date.

„Aceasta este cea mai amplă reformă a sistemului vamal european din 1968, care sprijină comerțul și asigurarea respectării normelor UE. În calitate de raportor, am văzut în mod direct avalanșa de colete chinezești care încalcă normele UE, nu plătesc taxe și ne copleșesc vămile. Punem capăt modelului de afaceri extrem de toxic al importurilor ieftine, neconforme și periculoase din China, în favoarea comerțului bazat pe standardele noastre și pe o concurență mai loială. În sfârșit, le oferim celor 80 000 de funcționari vamali europeni instrumentele de care au nevoie pentru a proteja consumatorii și companiile în deceniile următoare”, a declarat raportorul PE în acest dosar, eurodeputatul olandez Dirk Gotink, din grupul Partidului Popular European.

Consiliul și-a dat deja acordul formal final cu privire la reformă, astfel încât unda verde a Parlamentului European este ultima etapă a procedurii. Reforma a fost semnată oficial miercuri, la ora locală 16:00 (17:00, ora României), și este prevăzută să fie publicată în Jurnalul Oficial al UE cât mai curând posibil. Ea va intra în vigoare o zi mai târziu, iar statele membre vor trebui să înceapă să aplice integral noile norme după 12 luni.

Comisia Europeană a inițiat reforma Codului vamal în mai 2023, ca reacție la afluxul tot mai mare de colete individuale de pe platformele online din afara UE. Acestea copleșesc autoritățile vamale ale UE și oferă o poartă de intrare în UE pentru produsele nesigure.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Donald Trump amenință că va întrerupe schimburile comerciale cu UE în cazul unei asocieri cu Canada

/ Acum 3 zile

Atacuri rusești asupra Ucrainei: 12 persoane au fost rănite la Kiev, inclusiv doi copii

/ Acum 3 zile

Congresul SUA a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

/ Acum 4 zile

Fostul președinte al Kosovo a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război

/ Acum 4 zile

Ursula von der Leyen: „UE deschide ușa pentru a permite Canadei să devină primul membru asociat”

/ Acum 4 zile

Prețurile petrolului au scăzut după ce Arabia Saudită a anunțat livrări suplimentare de țiței

/ Acum 4 zile

Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate

/ Acum 4 zile

LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii

/ Acum 4 zile

Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești

/ Acum 4 zile

Cinci persoane au murit după ce un autobuz de linie din Nikopol a fost atacat cu o dronă

/ Acum 4 zile

VIDEO // Roberta Metsola, înainte de discursul privind Starea Uniunii: „Parlamentul European așteaptă răspunsuri privind competitivitatea, securitatea și nivelul de trai”

/ Acum 4 zile

ARMENPRESS // Reprezentanta UE Magdalena Grono recunoaște bogata moștenire culturală armeană din Karabah

/ Acum 4 zile

Kaja Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor hibride

/ Acum 5 zile

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei