Președintele României, Nicușor Dan, salută modificările legislative din Ucraina privind educația în limba maternă a minorităților naționale
Președintele României. Nicușor Dan, salută promulgarea de către președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, transmite MOLDPRES.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, șeful statului român a declarat că noile prevederi consolidează poziția Ucrainei în procesul de integrare europeană și contribuie la protejarea drepturilor lingvistice și culturale ale minorităților naționale.
„Considerăm că, în acest fel, Ucraina își consolidează poziția de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, un proces pe care România îl sprijină ferm”, a transmis președintele.
Acesta a subliniat că noile dispoziții clarifică posibilitatea utilizării limbii materne în toate circumstanțele, nu doar în timpul orelor de curs.
Președintele României a precizat că autoritățile de la București vor continua colaborarea cu reprezentanții comunității românești și cu oficialii ucraineni pentru ca elevii români să poată învăța în limba maternă, inclusiv la nivel liceal.
„Pentru etnicii români din Ucraina și pentru familiile lor, această chestiune nu este una abstractă. Este vorba despre limba în care copiii învață, despre păstrarea identității și despre transmiterea unei moșteniri culturale de generații”, a menționat șeful statului.
Rada Supremă de la Kiev a adoptat legea nr. 16119, care extinde posibilitățile de studiere în limbile minorităților naționale recunoscute ca limbi oficiale ale Uniunii Europene, inclusiv în română și maghiară, alături de limba ucraineană. Prevederile nu se aplică limbii ruse.
Legea introduce un statut special pentru școlile în care învață copiii minorităților naționale și garantează posibilitatea continuării studiilor în limba maternă în cazul reorganizării sau lichidării unei instituții de învățământ.
Înainte de adoptarea legii, Ministerul Afacerilor Externe al României a solicitat autorităților ucrainene să păstreze rețeaua tradițională de școli cu predare în limba română și să asigure accesul la educație în limba maternă la toate nivelurile.
România a reiterat că va continua dialogul cu Kievul pentru protejarea drepturilor comunității românești din Ucraina.
O bombă rusească ghidată a ucis 33 de persoane la Kramatorsk
Ucraina redeschide parțial exporturile de gaze naturale, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse
Cel puțin 30 de persoane au murit în Ucraina în urma atacurilor rusești din 7 octombrie. Printre victime, cinci copii
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia
Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai
Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții
BTA: Noi rezultate ale cercetărilor arheologice de la dealul Trapezitsa din Veliko Târnovo, prezentate după 20 de ani de studii
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost acordat belgianului Francis Halzen
Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina
Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României
BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi
ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii
Președintele României, Nicușor Dan, salută modificările legislative din Ucraina privind educația în limba maternă a minorităților naționale
Un bărbat din Hîncești, reținut într-un caz de presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore
Un proiect european de monitorizare seismică reunește cercetători din Croația, România și Elveția
Republica Moldova, aleasă pentru a doua oară în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
Vreme rece şi ploioasă de Hramul capitalei. Meteorologii anunță temperaturi de până la 16 grade Celsius
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
Moldova deschide negocierile pe încă două grupuri de capitole de aderare la UE. Preşedinta Maia Sandu: „În spatele acestui progres stă munca a sute de oameni”
Cancelaria de Stat și partenerii europeni au discutat despre sprijinul pentru reforma administrației publice
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu 16 autovehicule și echipamente moderne, cu sprijinul UE
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
FOTO // Patru proiecte de dezvoltare locală au modernizat infrastructura comunei Zagarancea, Ungheni