FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au transmis antreprenorului amplasamentele preconizate pentru realizarea lucrărilor de proiectare și construcție a stației de epurare a apelor uzate și a infrastructurii de canalizare din municipiul Soroca. Acțiunea marchează o etapă în pregătirea investiției de aproximativ 11,5 milioane de euro, transmite MOLDPRES.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, ai consorțiului Alke-Turmaks, desemnat antreprenor, precum și ai companiei Hydroplan/Apcan, responsabilă de supravegherea lucrărilor.
În cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la Primăria municipiului Soroca, participanții au discutat despre obiectivele proiectului, importanța investiției pentru regiune și pentru țară, precum și beneficiile acesteia pentru comunitatea locală. A fost abordat și rolul infrastructurii de canalizare și epurare a apelor uzate în protejarea mediului și a resurselor de apă.
Ulterior, reprezentanții instituțiilor și ai companiilor implicate au vizitat terenurile destinate stațiilor de pompare „Centru” și „Sud”, precum și amplasamentul viitoarei stații de epurare. Au fost examinate terenurile și bunurile imobile aferente, precum și căile de acces necesare pentru mobilizarea echipelor de muncitori și a utilajelor de construcții.
Investiția prevede construirea unei noi stații de epurare a apelor uzate, reconstrucția și modernizarea stațiilor de pompare „Centru” și „Sud”, precum și construirea unui colector de canalizare pentru transportarea apelor uzate către stația de epurare. Proiectul mai include amenajarea infrastructurii interne a stației și racordarea noilor construcții la sistemul de canalizare existent.
Contractul pentru implementarea subproiectului „Extinderea și îmbunătățirea serviciilor de canalizare în municipiul Soroca”, în valoare de aproximativ 11,5 milioane de euro, a fost semnat în august 2026, la Chișinău.
Investiția este realizată în cadrul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord și cu sprijinul Grupului Banca Mondială.
O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă
Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență
Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției
Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă
Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu
METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie
Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"
FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni
Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
FOTO // Peste 306 milioane de lei au fost alocate pentru proiecte de dezvoltare locală în raionul Strășeni
Energocom a anunțat prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei
GALERIE FOTO // La Cimișlia a fost inaugurat un nou sediu al Direcției de ocupare a forței de muncă. Peste 200 de posturi vacante, disponibile pentru cetățenii din regiune
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028. Premierul Vasile Tofan: „Cu cât ne apropiem mai mult de acest obiectiv, cu atât presiunile vor crește”
Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026