ro

 

Oficial
29 Iulie, 2026 / 15:19
/ Acum 1 oră

„Independența care ne unește”: Programul de evenimente dedicate celor 35 de ani de independență, aprobat de Guvern

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea independenței printr-un program național care va reuni evenimente culturale, educaționale, comemorative și festive, desfășurate până în luna decembrie 2026. Guvernul a aprobat Programul „Independența care ne unește. Moldova-35”, care include peste 20 de evenimente organizate în țară și peste hotare.

„Celebrarea a 35 de ani de independență este o ocazie unică pentru întreaga societate să se unească în jurul unor valori și obiective comune, indiferent de limba vorbită, etnie, Ziua Independenței este dedicată tuturor moldovenilor. Invităm toți cetățenii acestei țări, de la mic la mare, să se alăture activităților planificate de Ministerul Culturii și de alte instituții ale statului”, a menționat Ministrul Culturii, Dan Suruceanu.

Tradițional, pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale, vor avea loc manifestările festive dedicate Zilei Independenței, dar și parada militară. Programul include, de asemenea, Marea Dictare Națională, organizată pe 31 august, precum și expoziții, documentare și proiecte dedicate tinerilor, desfășurate până la sfârșitul anului.

Programul mai prevede emiterea unei monede comemorative și a unei serii de mărci poștale, organizarea Galei Premiului Național, a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, a Zilelor Europene ale Patrimoniului și a Târgului Național al Covorului „Covorul Dorului”.

De asemenea, elevii și studenții vor participa la o serie de activități dedicate istoriei și valorilor naționale. La 1 septembrie, noul an de studii va începe cu „Lecția Independenței”, iar în școli vor fi organizate activități tematice în cadrul Decadei valorilor naționale.

În total, programul include peste 20 de acțiuni consacrate marcării acestui moment istoric, care urmează să fie realizate cu implicarea autorităților publice centrale, autorităților administrației publice locale, instituțiilor culturale, mediului academic și organizațiilor societății civile. Acțiunile prevăzute urmăresc consolidarea sentimentului de apartenență, promovarea patrimoniului cultural și creșterea vizibilității Republicii Moldova.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Peste 2.400 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

/ Acum 5 zile

Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

/ Acum 6 zile

Noii membri ai Cabinetului de miniștri au fost prezentați echipelor din ministere

/ Acum 7 zile

Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

/ Acum 7 zile

Mai multă echitate în sistemul de protecție socială: Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de căsătoria părinților

/ Acum 7 zile

Noi măsuri pentru digitalizarea justiției: mai multe proceduri vor fi realizate electronic 

/ Acum 7 zile

Cetățenii vor avea un rol mai activ în luarea deciziilor: Guvernul aprobă reguli noi pentru consultare și inițiativă civică

/ Acum 7 zile

Reguli mai clare la acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova

/ Acum 7 zile

Școlile vor trece în subordinea MEC. Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”

/ Acum 7 zile

Noul cabinet de miniștri a depus jurământul în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu

/ Acum 7 zile

Guvernul condus de Prim-ministrul Vasile Tofan a depus jurământul de învestire

/ Acum 7 zile

Guvernul condus de Vasile Tofan va depune miercuri jurământul de învestire

/ Acum 7 zile

Premierul Vasile Tofan: „Succesul va fi măsurat prin investiții, servicii publice mai bune și oameni care aleg să își construiască viitorul în Republica Moldova”

/ 21 Iulie, 2026

Întrevederea Președintei Republicii Moldova cu primarii din autonomia găgăuză