Centrul de Excelență în Energetică și Electronică va fi reorganizat, prin absorbția Colegiului de Inginerie din Strășeni
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică va fi reorganizat, prin absorbția Colegiului de Inginerie din Strășeni. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat, la ședința Guvernului, că decizia este motivată de faptul că în ultimii ani, numărul elevilor de la Colegiul din Strășeni s-a redus constant, iar oferta educațională este limitată.
„Continuăm să consolidăm instituțiile noastre de învățământ vocațional-tehnic, inclusiv prin fuzionarea unora sau absorbție. Proiectul hotărârii prevede integrarea Colegiului de Inginerie din Strășeni în Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, în așa fel încât tinerii noștri să poată să beneficieze de educație de calitate, indiferent de instituția de învățământ pe care o aleg. La ziua de astăzi, în cazul de la Strășeni, lucrul ăsta nu era tocmai valabil. Am avut un număr redus de elevi în ultimii ani, o ofertă educațională cu doar două programe de formare, o capacitate instituțională redusă și o infrastructură nu tocmai corespunzătoare. Respectiv, propunem să integrăm acest Colegiu în Centrul Național de Excelență în Energetică și Electronică, o instituție renovată capital în ultimii ani, cu cele mai bune condiții, una dintre cele mai bune instituții pe care dispunem în sistem, și, respectiv, putem să continuăm să oferim acele programe, dar deja într-un format nou în cadrul Centrului de Excelență”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Absorbția Colegiului de Inginerie din Strășeni nu va afecta elevii actuali sau viitorii candidați, deoarece programele și echipamentele vor fi preluate integral de către Centrul de Excelență în Energetică și Electronică.
Republica Moldova va crea un Sistem informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente
VIDEO // Un curier din Ucraina va fi judecat pentru escrocherie. O juristă din capitală, victima schemei de fraudă
Valută nedeclarată descoperită la Aeroport. Peste 25 000 de euro, ridicați de vameși
Autoritățile de mediu avertizează asupra riscurilor incendierii miriștilor în perioada recoltării cerealelor
Dezbaterile privind Constituția din 1994, accesibile online din arhivele naționale
O tânără a fost salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga
Agenda evenimentelor miercuri, 29 iulie
Vreme fără precipitații și maxime de până la +30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
VIDEO // Pompierii moldoveni, parte a eforturilor comune de stingere a incendiilor de vegetație pe continentul european. Maia Sandu: „Asta înseamnă UE - țări care se ajută reciproc și oameni care sunt alături la bine și la greu”
Tinerii specialiști în domeniul climei și egalității de gen pot obține burse pentru experiență practică
FOTO // Guvernul susține transformarea orașelor Drochia și Râșcani prin investiții majore în infrastructură urbană
Carnet de vânător electronic și noi restricții pentru braconieri. Legea vânătorii va fi modificată
Cronica ARHIVELOR // Ion Hîncu, arheologul care a contribuit la descoperirea patrimoniului medieval al R. Moldova
Un bărbat din Soroca, salvat după ce a intrat în stop cardio-respirator în urma unui atac de viespi
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică va fi reorganizat, prin absorbția Colegiului de Inginerie din Strășeni
Alexandru Gașnaș: „În următoarele trei luni vor fi organizate concursuri pentru managerii spitalelor strategice”
Chișinăul pledează pentru înlocuirea actualului format de pacificare cu o misiune civilă. Valeriu Chiveri: „Aceasta ar putea contribui la procesul de reintegrare a țării”
Modificări în Concursul „Pedagogul anului”: va fi instituită o categorie distinctă pentru profesorii care predau în limba română în școlile alolingve
Republica Moldova va avea, în premieră, un registru digital național al sportului
Ministrul Sănătății, Alexandru Gașnaș: „Efectuăm o examinare tematică a activității Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale”
Scăldatul în ape nesigure va putea fi restricționat. Guvernul aprobă reguli noi pentru protecția sănătății
Noi detalii în dosarul centrului de plasament din Soroca. Patru persoane, puse sub învinuire
Tinerii care vor să-și continue studiile în universități vor putea opta pentru șase specialități noi
Procurorul Ion Covalciuc renunță la concursul pentru Curtea Supremă de Justiție
Tarifele la unele servicii ale ASP au fost ajustate: modificări pentru cetățenii care perfectează pașapoarte sau permise de conducere noi
„Independența care ne unește”: Programul de evenimente dedicate celor 35 de ani de independență, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat Programul privind diversitatea biologică pentru perioada 2026–2030
Circa 85 la sută dintre primării au inițiat procesul de amalgamare voluntară: în august începe amalgamarea normativă
„Independența care ne unește. Moldova-35”: programul evenimentelor dedicate celor 35 de ani de independență
Chișinăul propune noi negocieri în formatul 1+1. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Am primit răspunsuri evazive sau refuzuri”