Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase a fost prelungită până la sfârșitul anului 2026
Chișinău, 29 octombrie 2026 – Licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită până la sfârșitul anului 2026. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în două lecturi de Parlament.
Potrivit proiectului, licența de import va fi eliberată prin derogare de la prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și va viza exclusiv mărfurile enumerate în document. Sunt prevăzute și categoriile de persoane fizice și juridice care vor putea solicita licența. Este vorba despre cei care desfășoară activități de creștere a animalelor, de fabricare a uleiurilor și grăsimilor, a produselor de morărit sau a preparatelor destinate hranei animalelor de fermă.
Cererile de eliberare a licențelor vor fi examinate de o comisie constituită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și ai asociațiilor de profil. Licențele vor fi eliberate gratuit, iar titularii acestora nu vor avea dreptul să comercializeze sau să exporte mărfurile importate.
De asemenea, mecanismul de licențiere nu va fi aplicat importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase originare din țările pentru care ponderea cantității importate în Republica Moldova nu depășește, în medie pentru trei ani consecutivi nelicențiați, 10% din totalul importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase în Republica Moldova.
Guvernul va putea prelungi termenul de reglementare prin licențiere a importului de culturi cerealiere și oleaginoase o singură dată, la propunerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru o perioadă de cel mult 12 luni.
Mecanismul de licențiere a fost aplicat în perioada 2024–2025, precum și în lunile septembrie și octombrie 2026. Măsura a fost instituită pentru a proteja producătorii agricoli autohtoni de efectele importurilor masive de cereale și plante oleaginoase din țările vecine. Un alt argument invocat este diferența de preț dintre piața internă și cea externă: în prezent, prețul grâului pe piața internă este cu 1,5 lei mai mic decât cel înregistrat în portul Constanța.
Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați din fracțiunea „Partidul Nostru”. După adoptare, prevederile legislative vor intra în vigoare la 1 noiembrie 2026.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Forumul Economic Internațional de la Kyiv: „Ucraina merită mai mult decât să reziste. Ucraina merită să prospere”
Dezvoltarea turismului medical în Republica Moldova, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan cu reprezentanții industriei
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu membrii Camerei Reprezentanților a Regatului Țărilor de Jos: „La Haga avem parteneri care susțin viitorul european al R. Moldova”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Energocom a cumpărat din Ucraina două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât pe piața spot”
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane
Ministerul Finanțelor consultă pozițiile de negociere pentru două capitole de aderare la UE
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor