ro

 

Politică
30 Octombrie, 2026 / 00:07
/ Acum 7 ore

VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”

Fermierii au nevoie de soluții concrete pentru dezvoltarea sectorului agricol, iar sprijinul acordat acestora trebuie să se reflecte în rezultate. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ce Legislativul a votat extinderea până la 31 decembrie 2026 a regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, comunică MOLDPRES.

Speakerul a menționat că măsura urmărește protejarea producătorilor agricoli autohtoni și sprijinirea valorificării producției moldovenești. Totodată, acesta a criticat comportamentul unor deputați din opoziție în timpul dezbaterilor parlamentare.

„Domnilor, bâzâitul nu ține loc de muncă, iar gălăgia nu aduce roadă. Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor, dar uită de problemele reale ale sectorului”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a anunțat că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a prezentat trei inițiative importante pentru dezvoltarea agriculturii, care vizează reabilitarea sistemelor de irigare, modernizarea fermelor și facilitarea accesului produselor autohtone pe piață.

Prima inițiativă prevede investiții de peste 63 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemelor de irigare. Potrivit lui Grosu, proiectele vor deservi aproximativ 6.900 de hectare de teren agricol și circa 300 de fermieri.

Cea de-a doua inițiativă este programul „Livada Moldovei 2”, pentru care este prevăzută o finanțare de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții. Investițiile totale sunt estimate la 300 de milioane de euro și vor fi orientate spre modernizarea fermelor și dezvoltarea procesării produselor agricole.

De asemenea, programul IFAD 9 prevede alocarea a peste 43 de milioane de dolari pentru investiții în ferme, servicii de consultanță și îmbunătățirea accesului produselor autohtone pe piață.

„Agricultorii au nevoie de respect, sprijin și rezultate. Ei sunt cei care, într-adevăr, muncesc în sudoarea frunții, au grijă de țara asta”, a subliniat Igor Grosu, adăugând, cu referire la unii deputați: „Dacă ar fi roadă din vorbe, ar fi campioni”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”

/ Acum 2 zile

Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru

/ Acum 2 zile

Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”

/ Acum 2 zile

Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”

/ Acum 3 zile

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”

/ Acum 3 zile

„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări