ro

 

Politică
29 Iulie, 2026 / 12:08
/ Acum 4 zile

Alegeri în Găgăuzia „cât mai curând”. Igor Grosu: „Vom adopta decizia și vom aplica legea”

CHIȘINĂU, 24 iul. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că în autonomia găgăuză trebuie organizate alegeri „cât mai curând”, afirmând că autoritățile centrale vor identifica soluțiile legale necesare pentru deblocarea situației și asigurarea unui scrutin corect și transparent, transmite MOLDPRES.

Potrivit lui Grosu, blocajul actual a fost generat chiar de autoritățile din autonomie, însă Parlamentul este obligat să găsească o soluție în conformitate cu decizia instanței.

„Acolo trebuie să avem alegeri cât mai curând. Deși ei s-au autoblocat și asta nu a făcut-o altcineva decât ei înșiși, noi suntem obligați să venim cu o soluție”, a declarat președintele Parlamentului.

Liderul PAS a subliniat că toate părțile trebuie să respecte hotărârile instanțelor, chiar și atunci când nu sunt de acord cu acestea. În acest context, el a amintit că și majoritatea parlamentară a fost nevoită anterior să accepte decizia Curții Constituționale privind regimul TVA aplicat în Găgăuzia.

„Trebuie să accepți decizia Curții Constituționale. Data trecută nici noi nu am fost de acord cu hotărârea privind TVA, dar am respectat-o. Exact la fel și acum. Ne place sau nu ne place, există o decizie, iar Parlamentul trebuie să o pună în aplicare”, a spus Grosu.

Președintele Legislativului a accentuat că viitoarele alegeri din autonomie trebuie organizate în aceleași condiții ca în restul Republicii Moldova, cu respectarea regulilor privind verificarea funcționarilor electorali, plafonarea donațiilor și corectitudinea listelor electorale.

„Alegerile trebuie să aibă loc și trebuie să garantăm că sunt organizate corect, că Comisia Electorală Centrală poate monitoriza procesul și asigura integritatea funcționarilor electorali. Sunt reguli general aplicabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova și nu văd motive pentru condiții speciale sau preferențiale”, a afirmat Grosu.

El a precizat că soluțiile legislative vor fi examinate în Comisia juridică a Parlamentului și a subliniat că autonomia are nevoie de instituții funcționale.

„Vom discuta în Comisia juridică soluțiile pentru a putea desfășura alegeri corecte. Autonomia are nevoie de un organ care să o conducă. Vom adopta decizia și vom aplica legea”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, șeful Legislativului a susținut că blocajul din Găgăuzia este alimentat din exterior.

„Calea aceasta de autoblocare, din păcate, mă întărește în convingerea că ei ascultă instrucțiunile Moscovei. Este o cale spre blocare, iar noi vom aplica legea”, a conchis Igor Grosu.

Situația privind organizarea alegerilor în Găgăuzia a fost discutată recent în cadrul consultărilor dintre autoritățile centrale și reprezentanții autonomiei. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei și cu primarii din regiune, discuțiile vizând identificarea soluțiilor pentru depășirea blocajului electoral și desfășurarea unui proces electoral transparent, în conformitate cu legislația.

Autoritățile de la Chișinău au reiterat necesitatea continuării dialogului cu reprezentanții autonomiei, dar au subliniat că regulile electorale trebuie aplicate uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Blocajul a apărut în contextul divergențelor privind aplicarea cerințelor legale pentru organizarea alegerilor, inclusiv desemnarea organelor electorale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Opoziția protestează împotriva majorării tarifelor la gaze. Igor Grosu: „Aș crede în sinceritatea lor dacă ar veni și cu soluții judicioase”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu, despre plecarea lui Radu Musteață: „Este o demisie de onoare. Nu este o problemă să fi făcut parte dintr-un partid”

/ Acum 5 zile

Ministrul Agriculturii, Radu Musteață, și-a prezentat cererea de demisie

/ Acum 5 zile

Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Pe agendă se regăsesc 23 de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE

/ Acum 5 zile

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu Republica Moldova, în numele păcii și dezvoltării

/ Acum 5 zile

Investiții de circa 17 milioane de lei pentru patru localități din Leova care au decis să se amalgameze

/ Acum 5 zile

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Alexandru Trubca

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan, după discuția cu ministrul Radu Musteață: „Nu voi lua decizii pe baza unor acuzații neverificate sau a unor fotografii interpretate în mod diferit”

/ Acum 5 zile

Igor Grosu, despre descinderile la Moldsdata: „Instituțiile trebuie să investigheze cap-coadă și să prezinte toată informația”

/ Acum 5 zile

Deputații au ratificat Convenția care va permite Ucrainei să solicite despăgubiri de la Federația Rusă pentru prejudiciile de război

/ Acum 6 zile

Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos și cooperarea în domeniul securității, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadorul Fred Duijn

/ Acum 6 zile

MAE recomandă evitarea călătoriilor neesențiale în Federația Rusă, pe fondul riscurilor sporite de securitate

/ Acum 6 zile

VIDEO // Mihai Popșoi: „Relația cu Federația Rusă este complicată, dar abordarea rămâne bazată pe drept internațional”

/ Acum 6 zile

Amalgamare voluntară la Hâncești: șase primării se unesc și vor primi 40,8 milioane de lei pentru dezvoltare