Ajutor de stat pentru companiile implicate în învățământul dual: Guvernul îmbunătățește mecanismul
Companiile din Republica Moldova, care sunt implicate în învățământul dual, vor beneficia de ajutor din partea statului pentru compensarea cheltuielilor. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Hotărârea prevede compensarea din bugetul de stat a cel mult 50% din cheltuielile suportate de către unitățile economice pentru organizarea și realizarea programelor de formare profesională a elevilor în învățământul dual.
„Venim cu o noutate bună pentru antreprenorii care sunt încadrați în acest proces. Avem mai mult de 200 de companii deja. Pentru ei garantăm rambursarea a 50% din cheltuielile eligibile suportate pentru instruirea practică a elevilor. Până acum vorbeam de până la 50%, acum devin 50%, ca să aibă maximum predictibilitate a costurilor. Totodată, vom majora fondurile de subvenționare a acestui măsuri, la 25 milioane de lei anual. Mulțumim tuturor antreprenorilor care ne ajută să avem tineri cât mai pregătiți pentru piața muncii”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ședința Guvernului.
Potrivit notei informative a proiectului, în anul 2026, se estimează că circa 130 de companii vor beneficia de schema de ajutor de stat în învățământul dual pentru instruirea practică a unui număr orientativ de 2000 de elevi.
Învățământul dual reprezintă o modalitate specială de instruire și de formare profesională, responsabilitățile fiind partajate între partenerii duali – companie (locul de muncă) și instituția de învățământ. Astfel, elevii obțin instruirea practică structurată la companie, iar teoria o asimilează la instituția de învățământ.
Conform datelor statistice, numărul tinerilor care au fost admiși în învățământul dual a crescut constant în ultimii ani. În anul de studii 2026-2027, în învățământul dual sunt disponibile peste 2.600 de locuri bugetare pentru absolvenții clasei a IX-a.
Prioritatea absolută este apa potabilă pentru oameni, anunță premierul Vasile Tofan. Măsuri dispuse pentru furnizori, agenți economici și autorități locale
Premierul Vasile Tofan, despre tariful la gaze: „60% nu putem influența, dar la celelalte 40% este loc de optimizare”
Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova
VIDEO // Alertă hidrologică. Gheorghe Hajder: „Este mai bine să ne pregătim decât să acționăm după”
VIDEO // Premierul a anunțat o serie de noi măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
O persoană a pierdut peste 460 mii de lei după un apel fals despre credite
FOTO // Magistrala de apă Chișinău–Strășeni–Călărași avansează cu peste 46 de kilometri de conductă construiți
Hotărârile judecătorești vor putea fi recunoscute mai ușor peste hotare. Moldova aderă la Convenția de la Haga
VIDEO // Schemă de contrabandă cu 7,2 milioane de țigări. Organele de forță au descins cu 14 percheziții în nordul țării
Peste 10 mii de candidați au depus dosarele de admitere în universitățile din țară, în prima zi de la lansarea concursului
Republica Moldova aliniază cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării la standardele europene
Încă un magistrat nu a promovat evaluarea externă. Angela Catană a fost eliberată din funcția de judecător
VIDEO // Rețea de migrație ilegală spre UE, destructurată la Ungheni. Trei suspecți au fost reținuți
Cetățenii vor putea veni cu propuneri pe agenda autorităților prin platforma e-Democrație
Republica Moldova va marca 35 de ani de la proclamarea Independenței printr-o serie de evenimente
Statul va acoperi jumătate din cheltuielile companiilor care pregătesc elevi prin învățământul dual
Stocurile de medicamente vor fi monitorizate zilnic, la nivel național
Două tâlhării comise cu deosebită cruzime la Ungheni și Telenești. Opt persoane, condamnate la pedepse de până la 20 de ani de închisoare
Ajutor de stat pentru companiile implicate în învățământul dual: Guvernul îmbunătățește mecanismul
Ziua Constituției Republicii Moldova: Ediția actualizată a Legii Supreme, editată de AIS MOLDPRES, disponibilă la sediul Agenției și la magazinul de articole personalizate din sediul Guvernului
Emilia Cebotari a fost numită secretar general adjunct al Guvernului
Republica Moldova va crea un Sistem informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente
VIDEO // Un curier din Ucraina va fi judecat pentru escrocherie. O juristă din capitală, victima schemei de fraudă
Valută nedeclarată descoperită la Aeroport. Peste 25 000 de euro, ridicați de vameși
Autoritățile de mediu avertizează asupra riscurilor incendierii miriștilor în perioada recoltării cerealelor
Dezbaterile privind Constituția din 1994, accesibile online din arhivele naționale
Prevederile politicii fiscale, discutate de ministra Finanțelor cu reprezentanții sectorului agricol
Rusia susține că acuzațiile României privind încălcarea spațiului său aerian de drone rusești sunt neîntemeiate
O tânără a fost salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga
Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF Chișinău a reunit peste 3.200 de spectatori la cea de-a șasea ediție