ro

 

Societate
29 Iulie, 2026 / 11:32
/ Acum 2 ore

O tânără a fost salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ceadâr-Lunga

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost salvată de pompieri în noaptea de 28 spre 29 iulie, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuit din municipiul Ceadâr-Lunga și a rămas blocată pe acoperișul unei anexe, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:53. Conform informațiilor preliminare, tânăra a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe strada Cikalov, oprindu-se pe acoperișul unei anexe amplasate la nivelul etajului întâi.

La fața locului au intervenit salvatorii și pompierii din cadrul Unității de salvatori și pompieri Ceadâr-Lunga. Aceștia au reușit să coboare în siguranță victima de pe acoperișul anexei și au predat-o echipajului medical.

Ulterior, tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele competente.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit pentru salvarea a 1.473 de persoane aflate în diverse situații de risc.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Premierul Vasile Tofan, despre tariful la gaze: „60% nu putem influența, dar la celelalte 40% este loc de optimizare”

/ Acum 21 ore

Cod roșu de scurgere redusă a apei pe mai multe râuri din Republica Moldova

/ Acum 21 ore

VIDEO // Alertă hidrologică. Gheorghe Hajder: „Este mai bine să ne pregătim decât să acționăm după”

/ Acum 22 ore

VIDEO // Premierul a anunțat o serie de noi măsuri pentru stabilizarea pieței energetice

/ Acum 22 ore

O persoană a pierdut peste 460 mii de lei după un apel fals despre credite

/ Acum 22 ore

FOTO // Magistrala de apă Chișinău–Strășeni–Călărași avansează cu peste 46 de kilometri de conductă construiți

/ Acum 22 ore

Hotărârile judecătorești vor putea fi recunoscute mai ușor peste hotare. Moldova aderă la Convenția de la Haga

/ Acum 23 ore

VIDEO // Schemă de contrabandă cu 7,2 milioane de țigări. Organele de forță au descins cu 14 percheziții în nordul țării

/ Acum 23 ore

Peste 10 mii de candidați au depus dosarele de admitere în universitățile din țară, în prima zi de la lansarea concursului

/ Acum 23 ore

Republica Moldova aliniază cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării la standardele europene

/ Acum 23 ore

Încă un magistrat nu a promovat evaluarea externă. Angela Catană a fost eliberată din funcția de judecător

/ Acum 1 zi

VIDEO // Rețea de migrație ilegală spre UE, destructurată la Ungheni. Trei suspecți au fost reținuți

/ Acum 1 zi

Cetățenii vor putea veni cu propuneri pe agenda autorităților prin platforma e-Democrație

/ Acum 1 zi

Rata de promovare la BAC a crescut, după sesiunea suplimentară: peste 15 mii de candidați au promovat examenele