ro

 

Politică
26 Octombrie, 2026 / 21:07
/ Acum 1 oră

VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev

Doina Pozdirca
Reporter

Proiectele comune de infrastructură, consolidarea cooperării în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană au fost principalele subiecte discutate de prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei întrevederi desfășurate la Kiev, informează MOLDPRES.

Potrivit premierului moldovean, discuțiile au vizat proiecte menite să îmbunătățească legăturile dintre cele două țări, inclusiv construcția de poduri, drumuri și căi ferate, precum și dezvoltarea interconexiunilor energetice.

„Am discutat despre proiecte concrete care să ne conecteze mai bine țările – poduri, drumuri și căi ferate, dar și legături energetice mai puternice. Am vorbit și despre gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, dar și despre noi oportunități pentru companiile din ambele țări. Un alt subiect important a fost securitatea, inclusiv cooperarea pentru protejarea spațiului nostru aerian și siguranța cetățenilor”, a declarat Vasile Tofan.


Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova și Ucraina împărtășesc obiective comune privind pacea, dezvoltarea și asigurarea unui viitor sigur și prosper.

„Moldova și Ucraina își doresc același lucru: pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri. Mergem înainte, împreună, pe drumul spre Uniunea Europeană" a menționat Vasile Tofan.

Liderul ucrainean a subliniat că cele două state sunt mai puternice atunci când avansează împreună spre Uniunea Europeană și a pledat pentru continuarea cooperării bilaterale.

„Am discutat multe probleme bilaterale, în primul rând proiecte de infrastructură care pot îmbunătăți viețile oamenilor noștri. Desigur, am discutat și despre integrarea europeană. Moldova și Ucraina sunt cu siguranță mai puternice atunci când înaintăm împreună pe această cale. Și este important să continuăm împreună, pentru că este corect”, a declarat Volodimir Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, discuțiile au vizat și situația din regiunea transnistreană, precum și consolidarea cooperării militare dintre cele două țări.

„Am discutat, de asemenea, despre dimensiunea de securitate: problema Transnistriei și consolidarea cooperării noastre militare – astăzi, Prim-miniștrii Ucrainei și Moldovei au semnat un acord de cooperare corespunzător. Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”, a subliniat liderul de la Kiev.


Republica Moldova și Ucraina își reafirmă angajamentul de a avansa împreună spre Uniunea Europeană, iar Chișinăul va continua să susțină suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean. Declarațiile au fost făcute de prim-ministrul Vasile Tofan după întrevederea cu omologul său ucrainean, Serhii Korețki, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la Kiev.

Vasile Tofan efectuează o vizită de lucru în Ucraina, fiind însoțit de vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Programul vizitei a inclus întrevederi cu oficiali ucraineni și participarea la Forumul Economic Internațional de la Kyiv, dedicat oportunităților de investiții și dezvoltării cooperării economice.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta

/ Acum 3 zile

BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”

/ Acum 3 zile

Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”

/ Acum 3 zile

Controlul comun la frontieră și proiectele energetice, pe agenda vizitei premierului Tofan la Kiev

/ Acum 3 zile

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: Incidentele de pe Nistru trebuie investigate, iar rezultatele făcute publice

/ Acum 4 zile

Consiliul Permanent al OSCE: R. Moldova respinge acuzațiile Rusiei privind regiunea transnistreană și cere retragerea forțelor militare de pe teritoriul țării

/ Acum 4 zile

Noul premier al României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

/ Acum 4 zile

Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu anunță soluții pentru protecția datelor personale și controlul plăților după o investigație jurnalistică privind o platformă de taxi

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”

/ Acum 4 zile

Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate

/ Acum 4 zile

Igor Grosu, după decizia CC în cazul von Hebel: „O să modificăm legea acolo unde e nevoie”