ro

 

Politică
02 Octombrie, 2026 / 09:11
/ Acum 49 minute

FOTO // Ziua Independenței Republicii Moldova, marcată la Kiev printr-o recepție diplomatică

Cea de-a 35-a aniversare a Independenței Republicii Moldova a fost marcată la Kiev printr-o recepție diplomatică organizată de Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, la care au participat oficiali ucraineni, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai comunității moldovenești și prieteni ai Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Victor Chirilă, a mulțumit autorităților și poporului ucrainean pentru sprijinul și deschiderea manifestate față de Republica Moldova. Potrivit ambasadei moldovenești de la Kiev, diplomatul a evidențiat nivelul relațiilor bilaterale și importanța aprofundării acestora, precum și parcursul european al celor două state.

Oaspetele de onoare al recepției, viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Yevhen Perebyinis, a vorbit despre caracterul apropiat al dialogului dintre Chișinău și Kiev și despre necesitatea continuării parteneriatului bilateral, în spiritul bunei vecinătăți și al valorilor europene.

Oficialul ucrainean a transmis, de asemenea, recunoștința poporului ucrainean pentru sprijinul oferit de Republica Moldova și a subliniat importanța continuării parcursului comun de integrare europeană.

Recepția a fost dedicată atât aniversării celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova, cât și relațiilor de prietenie dintre Republica Moldova și Ucraina, potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Kiev.

Republica Moldova și-a proclamat independența pe 27 august 1991.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Republica Moldova și Canada vor consolida cooperarea în domeniul securității și comerțului

/ Acum 3 zile

Maia Sandu condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”

/ Acum 3 zile

Noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare

/ Acum 3 zile

CEC: Candidații pentru Adunarea Populară a Găgăuziei se pot înregistra până pe 6 octombrie

/ Acum 3 zile

Comisara europeană Marta Kos, la Moldova Business Week 2026: „Cine investește astăzi în Moldova, investește într-o poveste de succes europeană”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Igor Grosu, bilanț la un an de la alegerile parlamentare: „Am avansat mai rapid ca niciodată în parcursul de aderare la Uniunea Europeană”

/ Acum 3 zile

Mihai Popșoi: 868 de moldoveni din Canada au beneficiat de servicii consulare prin programul „Ambasada vine mai aproape de tine”

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Canada: discuții despre consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea parteneriatelor economice

/ Acum 5 zile

„Avem o cale realistă de a construi o țară din care copiii noștri să nu fie nevoiți să plece în căutarea unor noi oportunități”: discursul premierului Vasile Tofan la ONU

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan: „Ambiția noastră este clară: să ancorăm ferm Moldova în familia europeană”

/ Acum 5 zile

„Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre”. Premierul Vasile Tofan: „A fi mic nu înseamnă a fi lipsit de putere”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Republica Moldova își prezintă candidatura la președinția celei de-a 82-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

/ Acum 5 zile

VIDEO // Mesaj în limba română transmis de premierul Vasile Tofan de la tribuna ONU: „Grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan a susținut un discurs în plenul Adunării Generale a ONU