VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre activitatea administratorilor de insolvabilitate: „Trebuie să facem ordine”
Situația din domeniul administratorilor de insolvabilitate a fost abordată astăzi de premierul Vasile Tofan, la începutul ședinței de Guvern. Oficialul a punctat că, în paralel cu alte aspecte din reforma în domeniul justiției, guvernarea trebuie să se focuseze și pe acest domeniu și să facă ordine, în condițiile în care în sistem există „oameni toxici, care au făcut din această activitate un mare business”, informează MOLDPRES.
„Este un subiect important, abordat de mulți investitori, legat de justiție. O luptă mare care are loc acum ține de administratorii de insolvabilitate. Eu îi cunosc de mai mult timp. Unii dintre ei - intangibili. Din păcate, domeniul e dominat inclusiv de niște oameni, unii dintre ei foarte toxici, care au făcut din această activitate un mare business, care vin și efectiv atacă companiile astea, uneori pentru credite mici. Își bat joc și de familii, și de firme. Extrag bani enormi din asta”, a declarat premierul Vasile Tofan, la începutul ședinței de Guvern.
Șeful Executivului a afirmat că, în paralel cu alte acțiuni care vizează reforma justiției, guvernarea trebuie să se focuseze și pe domeniul care vizează administratorii de insolvabilitate și executorii judecătorești.
Vasile Tofan a subliniat că datele statistice relevă că în 2022 nu s-a dat nicio sancțiune disciplinară în acest domeniu, în 2024 au fost doar două avertismente, iar în ultima perioadă au fost deja cinci sancțiuni adoptate.
„Acum are loc lupta pe acest domeniu. E foarte important să o ducem la capăt. M-am uitat la statistici: în 2022 nu s-a dat nicio sancțiune disciplinară în acest domeniu, iar în 2024 au fost două avertismente. În ultima perioadă au fost deja cinci sancțiuni adoptate. Unora dintre aceste persoane li s-au retras licențele. Și ei acum atacă înapoi. Luptă pentru că vor să rămână acolo, să-și continue fărădelegile pe care le fac”, a adăugat Vasile Tofan.
Premierul l-a îndemnat pe ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, să continue acțiunile inițiate pentru a face ordine în acest domeniu, în pofida presiunilor la care ar fi supus.
„Știu că sunteți atacat în ultimul timp. Vă rog frumos să nu arătați slăbiciune și să continuați să faceți curățenie, inclusiv în acest domeniu. Este foarte important, pe lângă toate crizele, să continuăm cu reformele sistemice în țară”, a conchis Vasile Tofan.
În acest context, deputatul Dinu Plîngău, a afirmat că a înregistrat un proiect care vizează activitatea administratorilor de insolvabilitate, care are scopul de a elimina abuzurile din domeniu.
„Unele probleme pot fi soluționate doar printr-un efort colectiv și cu o mare voință politică”, a spus Dinu Plîngău.
Activitatea administratorilor de insolvabilitate intervine atunci când o companie nu își mai poate plăti datoriile către bănci, furnizori sau stat. În astfel de cazuri, instanța o poate declara insolvabilă și numește un administrator de insolvabilitate, un specialist independent care preia conducerea firmei. El verifică ce bunuri are compania, cui și cât datorează și caută soluții. Dacă afacerea poate fi salvată, propune un plan de restructurare, astfel încât firma să continue să funcționeze. Dacă nu, bunurile sunt vândute, iar banii se împart creditorilor în ordinea stabilită de lege.
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă
Viziunea privind reforma administrativă la nivelul raioanelor, prezentată joi la Chișinău
Ministerul Sănătății are un nou secretar de stat
CEC va organiza 12 secții de votare în șapte localități pentru alegerile locale noi din noiembrie
Comisarul european Valdis Dombrovskis vine la Chișinău pentru discuții despre Planul de creștere și integrarea economică în UE
CEC a respins cererea privind organizarea unui referendum local în comuna Botnărești din Anenii-Noi
Igor Grosu, despre inițiativa opoziției de suspendare a șefei statului: „Maia Sandu a fost aleasă Președintă de aproape 1 milion de cetățeni, care au cerut și așteaptă să devenim stat membru al UE”
Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”
Premierul Vasile Tofan, mesaj de recunoștință pentru România: „Avem o relație mai mult decât strategică, frățească”
Moldova susține eforturile internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni. Mihai Popșoi: „În spatele fiecărui caz se află o viață afectată de război”
Republica Moldova și Canada vor consolida cooperarea în domeniul securității și comerțului
Maia Sandu condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”
Noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
CEC: Candidații pentru Adunarea Populară a Găgăuziei se pot înregistra până pe 6 octombrie
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru Ucraina
VIDEO // Șoferii care nu au achitat taxa pentru drumuri, notificați de Serviciul Fiscal de Stat
Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026
Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Fereastra strategică este deschisă acum” și Republica Moldova trebuie să o folosească
Ziua națională a ambulanței, marcată în Moldova. Aproape 780 000 de intervenții, în 2025
Președinta Maia Sandu, la Helsinki, după intensificarea incidentelor cu drone: „Răspunsul nostru este să devenim mai puternici”
VIDEO // Maia Sandu, la Helsinki: „Războiul ajunge pe teritoriul nostru”. Alexander Stubb: „Locul Moldovei este în UE”
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor
DOC // Doi consuli onorifici ai Republicii Moldova au fost decorați cu Ordinul Onoarei
ANSP: 36 de persoane s-au îmbolnăvit după un eveniment privat la Florești, 12 sunt spitalizate
DOC // Fermierii pot solicita sprijin cuplat pentru producția de carne. Apelul se deschide pe 22 octombrie
DOC // Legea privind Acordul Moldova–România pentru infrastructura de transport strategic a fost publicată în Monitorul Oficial
Chișinăul nu exclude expulzarea ambasadorului Rusiei după incidentele cu drone. Igor Grosu: „Totul e posibil”
Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”
Moldovenii au economisit aproape 15 milioane de euro într-un an, prin transferurile SEPA. Şefa BNM, Anca Dragu: „Încrederea se sprijină pe un sector bancar solid”