Premierul Vasile Tofan, mesaj de recunoștință pentru România: „Avem o relație mai mult decât strategică, frățească”
Prim-ministrul Vasile Tofan a exprimat recunoștință față de România pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în domeniul energetic, subliniind caracterul special al relațiilor dintre cele două țări. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, în care premierul a vorbit și despre vulnerabilitatea economiei moldovenești la șocurile de pe piața internațională a energiei, transmite MOLDPRES.
Vasile Tofan a menționat că importurile de energie reprezintă aproximativ 10% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova, ceea ce face economia țării vulnerabilă la evoluțiile de pe piețele internaționale. Premierul a invocat acest factor în contextul instituirii stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic.
În acest context, șeful Guvernului de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul oferit în domeniul energetic și a subliniat că relația dintre cele două state depășește cadrul unui parteneriat strategic.
„Avem o relație foarte bună cu România, indiferent de ce ar fi la București. Sperăm că această relație strategică, dar mai mult decât strategică, frățească, (...) să continue indiferent de cine va fi noul șef al Guvernului la București”, a declarat Vasile Tofan pentru AGERPRES.
Premierul a precizat că Republica Moldova va respecta deciziile autorităților de la București, inclusiv în contextul situației politice din România și al votului Parlamentului asupra premierului desemnat Siegfried Mureșan.
Referindu-se la relațiile economice dintre cele două țări, Vasile Tofan a afirmat că Republica Moldova trebuie privită nu doar ca o piață de aproximativ trei milioane de consumatori, ci și ca o platformă de acces către piețe mai mari.
„Mulți investitori se uită la Moldova ca la o țară de sub trei milioane de locuitori. Și voiam să spun că, de fapt, noi putem fi văzuți ca o punte de intrare pentru piețe mult mai mari”, a explicat premierul.
Potrivit acestuia, parteneriatul cu România oferă investitorilor posibilitatea de a avea acces la piața românească și, în perspectivă, la oportunitățile legate de reconstrucția Ucrainei.
„Este important să ne poziționăm ca o platformă de exporturi și comerț, nu doar ca o piață mică de trei milioane”, a declarat Vasile Tofan.
Republica Moldova a instituit, începând cu 26 septembrie, stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile. Măsura a fost aprobată de Parlament după ce Guvernul a invocat necesitatea unor instrumente suplimentare pentru a interveni rapid în cazul unor perturbări majore ale aprovizionării cu gaze naturale, carburanți, energie electrică și apă.
Președinția, după inițiativa opoziției privind suspendarea șefei statului: „Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 de mii de cetățeni pentru a menține pacea și direcția europeană”
Moldova susține eforturile internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni. Mihai Popșoi: „În spatele fiecărui caz se află o viață afectată de război”
Republica Moldova și Canada vor consolida cooperarea în domeniul securității și comerțului
Maia Sandu condamnă ultimele atacuri rusești asupra Ucrainei: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”
Noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare
CEC: Candidații pentru Adunarea Populară a Găgăuziei se pot înregistra până pe 6 octombrie
Comisara europeană Marta Kos, la Moldova Business Week 2026: „Cine investește astăzi în Moldova, investește într-o poveste de succes europeană”
VIDEO // Igor Grosu, bilanț la un an de la alegerile parlamentare: „Am avansat mai rapid ca niciodată în parcursul de aderare la Uniunea Europeană”
Mihai Popșoi: 868 de moldoveni din Canada au beneficiat de servicii consulare prin programul „Ambasada vine mai aproape de tine”
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Canada: discuții despre consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea parteneriatelor economice
„Avem o cale realistă de a construi o țară din care copiii noștri să nu fie nevoiți să plece în căutarea unor noi oportunități”: discursul premierului Vasile Tofan la ONU
Premierul Vasile Tofan: „Ambiția noastră este clară: să ancorăm ferm Moldova în familia europeană”
„Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre”. Premierul Vasile Tofan: „A fi mic nu înseamnă a fi lipsit de putere”
VIDEO // Republica Moldova își prezintă candidatura la președinția celei de-a 82-a sesiuni a Adunării Generale a ONU
Candidații la alegerile locale noi din 1 noiembrie au intrat în campanie electorală
Guvernul a transmis „Apă-Canal Chișinău” încă trei pompe pentru captarea apei din Nistru
VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse
Un fost examinator auto și un instructor, reținuți într-un dosar privind obținerea ilegală a permiselor de conducere
Dorin Junghietu: „Gazele din Moldova nu sunt cele mai scumpe din Europa”
FOTO // Aproximativ 145 de persoane s-au înscris în doar trei săptămâni la Universitatea Vârstei a Treia
Dolarul se apreciază ușor, iar euro scade
SUA impune sancțiuni rețelei de plăți A7, legată de condamnatul Ilan Șor
FOTO // Debitul redus al Prutului determină măsuri pentru conservarea rezervei de apă din Costești–Stânca
FOTO // Ziua Independenței Republicii Moldova, marcată la Kiev printr-o recepție diplomatică
Accident cu trei vehicule pe traseul R-6, la Zahareuca. Un șofer a decedat
Agenda evenimentelor, vineri, 2 octombrie
Situația pe Nistru, monitorizată de autorități. Ce spune ministrul Mediului despre alimentarea cu apă
Vreme fără precipitații în Republica Moldova. Izolat, se vor înregistra înghețuri la sol
Trafic suspendat în centrul Chișinăului de Ziua Națională a Vinului. Cum va circula transportul public
Bustul profesorului Dumitru Șcerbatiuc, dezvelit la USMF „Nicolae Testemițanu”