CNAM a achitat în totalitate serviciile medicale oferite în luna septembrie de prestatorii contractaţi
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a efectuat achitarea integrală a serviciilor medicale acordate în luna septembrie de prestatorii contractaţi, transmite MOLDPRES.
Potrivit CNAM, instituția a virat peste 287 de milioane de lei, ceea ce reprezintă restul de 20% din suma contractuală pentru luna respectivă. Banii au fost transferaţi prestatorilor care au prezentat facturi completate după toate rigorile.
Cea mai mare parte din mijloacele financiare, în jur de 256 de milioane de lei, a fost achitată prestatorilor publici de servicii medicale. Alte peste 31 de milioane au fost virate prestatorilor privați.
CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori. Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar în termen de cel mult o lună de la prezentarea facturii fiscale este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026
O femeie din Chișinău a fost înșelată cu 1,4 milioane de lei de persoane care s-au dat drept polițiști
Controale la frontieră și aeroport în cadrul operațiunii „HOTSPOT Moldova 2026”
Magistrații CSJ au admis solicitarea apărării privind sesizarea Curții Constituționale în dosarul „Kuliok”
FOTO // Primari din Moldova au făcut schimb de experiență privind atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților
Profesorii se pot înscrie pentru certificarea competențelor digitale
Premieră medicală la Spitalul Clinic Bălți. O pacientă de 50 de ani a fost operată de tumoră malignă la pancreas
VIDEO // Gimnaziul nr. 86 din Chișinău va fi modernizat cu o investiție de 2,5 milioane de euro și transformat în școală-model
Reprezentanții industriei turistice se pot înscrie la nouă expoziții internaționale în 2027
O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz
O nouă ieftinire a carburanților: prețurile afișate de ANRE
Volodimir Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki
Personalitatea cineastului Emil Loteanu, evocată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău
Holocaustul și lecțiile istoriei, aduse mai aproape de elevi prin educație
VIDEO // Cetățenii care au achitat o asigurare medicală facultativă pot beneficia de reducerea impozitului pe venit
Un bărbat, condamnat pentru pescuit ilegal pe râul Ciugur. Prejudiciul cauzat depășește 267 000 de lei
Reguli noi privind activitățile desfășurate în afara orelor de serviciu de către funcționarii cu statut special din cadrul MAI
Cronica ARHIVELOR // Leonora Romanescu, nume de referință în arta plastică și restaurarea operelor de artă
FOTO // Complexul Sportiv din Nisporeni și Parcul Dendrologic din Milești atrag mai mulţi vizitatori după modernizare
Peste o mie de branduri internaționale vor fi prezentate la Expozițiile BEAUTY AUTUMN și BEAUTY PROF, organizate la Moldexpo
VIDEO // Un bărbat, condamnat și obligat să întoarcă statului 1 200 000 de lei pentru contrabandă cu mașini de lux
Peste 3 200 de camioane, procesate în ultimele 24 de ore la frontieră. Serviciul Vamal recomandă transportatorilor să aleagă rute alternative
Alte circa 5500 de familii au beneficiat de vouchere pentru procurarea electrocasnicelor noi
FOTO // Experți chinezi evaluează condițiile fitosanitare pentru importul semințelor de struguri din Moldova
ANSA pregătește reguli mai simple pentru micii producători care vor să prepare și să vândă alimente în condiții casnice
Consolidarea cooperării dintre băncile centrale din Republica Moldova și Bulgaria, discutată de Anca Dragu și Dimitar Radev la Sofia