ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 20:10
/ Acum 6 ore

FOTO // Primari din Moldova au făcut schimb de experiență privind atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților

Primari și viceprimari din toată țara s-au reunit la finele lunii octombrie la Sireți, în cadrul Forumului Anual al Primarilor, pentru a face schimb de experiență și a discuta modalitățile prin care autoritățile publice locale pot elabora proiecte investiționale viabile și identifica resurse pentru dezvoltarea economică locală. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de Uniunea Europeană și implementată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.

„Pe măsură ce țara avansează pe calea integrării europene, autoritățile publice locale au un rol din ce în ce mai important. Integrarea în Uniunea Europeană nu presupune doar reforme la nivel național. Aceasta înseamnă și localități mai puternice, servicii publice locale mai bune, capacități administrative consolidate și comunități care își pot valorifica propriile resurse pentru a crea locuri de muncă, a atrage investiții și a genera oportunități. Uniunea Europeană a crezut dintotdeauna în puterea administrației publice locale. Primarii și consiliile locale sunt cei care contribuie în mod direct la îmbunătățirea vieții oamenilor. Ne reafirmăm angajamentul de a colabora cu autoritățile publice locale care își exercită mandatul cu integritate, transparență, responsabilitate și dedicare față de comunitățile pe care le reprezintă”, a declarat Julda Kielytė, Șefă de echipă pentru creștere economică incluzivă și competitivă, Delegația UE în Republica Moldova.

La forum au fost prezentate exemple concrete despre modul în care autoritățile publice locale pot transforma prioritățile de dezvoltare în acțiuni prin implementarea portofoliilor de proiecte. Reprezentanții localităților Sireți, Leova și Copceac au vorbit despre schimbările produse deja în comunitățile lor după implementarea inițiativelor sprijinite de M4EG, de la modernizarea infrastructurii, crearea locurilor de muncă sau dezvoltarea turismului, în timp ce primarii localităților selectate recent au împărtășit ideile de dezvoltare ce urmează a fi sprijinite. Printre acestea se numără dezvoltarea infrastructurii de sport și agrement, dar și amenajarea spațiilor publice în Anenii Noi sau promovarea produselor locale cu valoare adăugată la Zubrești.

„Economiile locale puternice se construiesc prin soluții interconectate, nu prin proiecte izolate. Aceasta presupune integrarea priorităților comunităților, a investițiilor și a parteneriatelor într-un singur portofoliu de inițiative, precum și sprijinirea autorităților publice locale de a identifica resursele financiare necesare pentru prioritățile lor de dezvoltare. Astfel, prin intermediul Inițiativei M4EG, ne angajăm să sprijinim localitățile în efortul de a deveni comunități pregătite pentru viitor”, a declarat Tina Stoum, șefă de programe în cadrul Biroului Regional al PNUD pentru Europa și Asia Centrală.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat și elaborarea proiectelor pregătite pentru investiții, precum și identificarea resurselor financiare necesare implementării acestora. Astfel, reprezentanții municipiilor Ungheni și Edineț au vorbit despre experiența acumulată în cadrul Programului de asistență și consiliere financiară al M4EG, care sprijină pregătirea proiectelor majore de investiții, inclusiv crearea unui parc industrial la Ungheni și modernizarea infrastructurii de canalizare și epurare a apelor uzate în Edineț.

Totodată, participanții au discutat despre instrumentele alternative de finanțare, inclusiv despre oportunitățile oferite de piața de capital și emisiunea de obligațiuni municipale, având drept exemplu localitățile Ceadîr-Lunga și Sireți.

Forumul s-a încheiat cu o vizită la un producător de prune din Sireți, după care oaspeții au putut vedea stația de pompieri și Mănăstirea „Iacov Persul” din localitate, ambele obiective aflându-se pe unul dintre cele patru trasee turistice dezvoltate cu sprijinul M4EG.

„Satul Sireți este membru al rețelei M4EG din 2021, iar această apartenență ne-a permis să devenim o primărie și mai activă, reușind să implementăm mai multe proiecte sprijinite de inițiativa ‘Primarii pentru Creștere Economică’, printre care se numără construcția unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 15KW, dotarea Centrului de sănătate pentru a putea găzdui refugiați și, mai nou, crearea mai multor trasee turistice, care vor aduce noi vizitatori, contribuind în acest mod la dezvoltarea economică a localității noastre”, a menționat primarul satului Sireți, Leonid Boaghi.

Ajunsă în etapa a treia de implementare (2025 – 2028), inițiativa M4EG, finanțată de UE și implementată de PNUD, își propune să sprijine autoritățile publice locale din țările Parteneriatului Estic de a elabora și implementa portofolii de proiecte menite să accelereze dezvoltarea economică locală și să îmbunătățească calitatea vieții. În prezent, rețeaua M4EG numără 470 de comunități-membre, la nivel regional, iar în Republica Moldova are deja 86 de localități-membre.

Strășeni

 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 9 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 11 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 11 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 21 ore

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 22 ore

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 1 zi

Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută