ro

 

Societate
11 Noiembrie, 2026 / 21:54
/ 29 Mai, 2026

VIDEO // Cocaină ascunsă în tufișuri și lângă trotuare: patru traficanți, condamnați la până la 12 ani de pușcărie

Patru bărbați din Chișinău au fost condamnați la pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, inculpații, cu vârste cuprinse între 28 și 35 de ani, activau în sectoarele Botanica, Buiucani și Centru ale capitalei, unde ascundeau drogurile în diferite locuri improvizate pentru a fi ridicate ulterior de cumpărători.

Anchetatorii au stabilit că substanțele narcotice erau ascunse la tulpina copacilor, în tufișuri, sub frunze sau lângă bordurile trotuarelor, inclusiv în apropierea Universității „Ion Creangă”. În dosar apar inclusiv mesaje și fotografii expediate între membrii grupării privind locațiile exacte ale ascunzișurilor.

În urma investigațiilor, oamenii legii au ridicat peste 160 de grame de droguri, majoritatea fiind cocaină, dar și cantități mai mici de hașiș și marijuana. 

La solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța a aplicat pedepse de 12, 11, 10 și nouă ani de închisoare pentru cei patru inculpați. Totodată, judecătorii au dispus distrugerea drogurilor prin ardere și confiscarea unui automobil utilizat la transportarea substanțelor narcotice.

Procurorii au contestat însă decizia instanței privind neconfiscarea unui alt automobil, de model Mercedes, despre care susțin că a fost folosit în activitatea infracțională.

Potrivit PCCOCS, anul trecut, alte 90 de persoane au fost condamnate în dosare de trafic de droguri gestionate de procurorii specializați, iar peste 90 de inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni similare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 12 ore

FOTO // Rezultatele cercetării științifice din 2026, prezentate la Festivalul Cercetării și Inovării

/ Acum 12 ore

Ilan Șor, trimis în judecată într-o cauză de organizare a finanțării ilegale a partidului ALDE cu peste 452 000 de dolari

/ Acum 12 ore

FOTO // NATO a oferit IGSU echipamente specializate în valoare de peste 750.000 de euro

/ Acum 12 ore

O nouă opțiune de plată pentru clienții Premier Energy: cod QR pe factură

/ Acum 13 ore

VIDEO // Trei cetățeni străini au fost opriți la Costești în timp ce ar fi încercat să ajungă ilegal în UE

/ Acum 13 ore

Două rachete de croazieră au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova

/ Acum 14 ore

Agenda evenimentelor miercuri, 11 noiembrie

/ Acum 1 zi

Poliția a reținut persoana care a închiriat mașina implicată în accidentul mortal din Chișinău. Șoferul este căutat

/ Acum 1 zi

Șoferul care a lovit doi pietoni în Chișinău a fugit de la locul accidentului. O victimă a murit la spital

/ Acum 1 zi

Republica Moldova a urcat două poziții în clasamentul mondial al statului de drept și ocupă locul 66 din 143 de țări

/ Acum 1 zi

Două persoane, lovite pe o trecere de pietoni din Chișinău. Șoferul a fugit de la fața locului

/ Acum 1 zi

Agenţia „Moldsilva” organizează acțiuni de plantare în toată țara pe 14 și 15 noiembrie. Doritorii pot alege unul dintre cele 81 de terenuri

/ Acum 1 zi

Elevii pot participa la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2027. MEC a lansat înscrierile

/ Acum 1 zi

FOTO // Persoanele cu dizabilități vor beneficia de servicii de reabilitare îmbunătățite. Un proiect de circa 2,5 milioane de dolari, lansat de MMPS: De la bariere în calea accesului la soluții pentru o viață independentă