ro

 

Societate
11 Noiembrie, 2026 / 15:35
/ Acum 1 oră

Inspectoratul pentru Protecția Mediului va utiliza drone pentru monitorizarea încălcărilor legislației ecologice

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a fost dotat cu drone care vor fi utilizate în activitățile de supraveghere, monitorizare și control. Echipamentele au fost transmise instituției în cadrul unui proiect destinat îmbunătățirii gestionării substanțelor chimice și a deșeurilor în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituţiei, dronele vor permite inspectorilor să identifice, să monitorizeze și să documenteze posibile încălcări ale legislației de mediu.

„Utilizarea acestora va facilita obținerea informațiilor din zonele supuse verificărilor, fără a fi necesară deplasarea fizică a inspectorilor în toate punctele monitorizate. Echipamentele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Extinderea gestionării durabile a substanțelor chimice și a deșeurilor în Republica Moldova pentru accelerarea tranziției către un mediu fără substanțe toxice”, implementat de Asociația Experților „Pro-Mediu”, în parteneriat cu Ministerul Mediului și cu sprijinul financiar al Programului Special al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)”, explică IPM.

Proiectul urmărește consolidarea cadrului legislativ și instituțional pentru gestionarea durabilă a substanțelor chimice și a deșeurilor, precum și îmbunătățirea capacităților autorităților responsabile de aplicarea legislației. Activitățile prevăzute includ dezvoltarea cadrului normativ, instruirea specialiștilor, schimbul de experiență și dotarea instituțiilor cu echipamente moderne, indică sursa citată.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că introducerea dronelor în activitatea de inspecție va contribui la creșterea eficienței, operativității și siguranței controalelor de mediu.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Două persoane, lovite pe o trecere de pietoni din Chișinău. Șoferul a fugit de la fața locului

/ Acum 21 ore

Agenţia „Moldsilva” organizează acțiuni de plantare în toată țara pe 14 și 15 noiembrie. Doritorii pot alege unul dintre cele 81 de terenuri

/ Acum 21 ore

Elevii pot participa la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2027. MEC a lansat înscrierile

/ Acum 22 ore

FOTO // Persoanele cu dizabilități vor beneficia de servicii de reabilitare îmbunătățite. Un proiect de circa 2,5 milioane de dolari, lansat de MMPS: De la bariere în calea accesului la soluții pentru o viață independentă

/ Acum 22 ore

Blocul laborator al Spitalului raional Cantemir a fost renovat cu sprijinul CNAM

/ Acum 23 ore

Bărbatul acuzat că a lovit intenționat o mașină a Poliției și că a vânat ilegal, plasat în arest preventiv

/ Acum 23 ore

Trei cazuri de gripă sezonieră și cinci cazuri de COVID-19, înregistrate săptămâna trecută. Medicii recomandă vaccinarea și respectarea regulilor de igienă

/ Acum 23 ore

VIDEO // Circa 10 mii de plopi cresc pe malul Nistrului, plantaţi în primăvara anului 2025. Ministerul Mediului invită voluntarii la o nouă acțiune de împădurire

/ Acum 1 zi

Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați

/ Acum 1 zi

Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

/ Acum 1 zi

Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni

/ Acum 1 zi

Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale

/ Acum 1 zi

Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile

/ Acum 1 zi

Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei