Cronica INDEPENDENȚEI // Cum a început „Istoria românilor” în Republica Moldova

Introducerea cursului de „Istoria românilor” în școlile din Republica Moldova reprezintă una dintre marile cuceriri ale Mișcării de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. Bătălia pentru limba română în stânga Prutului se afla în strânsă legătură cu spiritul istoriei naționale – istorie care, timp de peste 40 de ani, în sistemul educațional basarabean era înlocuită de discursurile șovine sovietice.

Revenirea la cursul „Istoria românilor” s-a produs cu implicarea nemijlocită a specialiștilor din domeniu, în urma unui proces de restructurare treptată a programelor de predare a istoriei la facultățile de istorie, școlile medii și școlile generale. Introducerea Istoriei Românilor în sistemul educațional din Republica Moldova s-a produs în două etape. La prima etapă, în anul 1989, a fost restructurat în mod cardinal conceptul și conținutul programei școlare a cursului „Istoria R.S.S.M.”, iar la cea de-a doua etapă, în anul 1990, a fost redactată și implementată în practică prima programă școlară intitulată „Istoria românilor”.

Un rol esențial în promovarea Istoriei Românilor i-a revenit ministrului Învățământului de atunci, Nicolae Matcaș, care a aprobat noua programă și a emis ordinul prin care cursul urma să fie predat în instituțiile de învățământ din Republica Moldova începând cu 1 septembrie 1990.

Despre felul în care s-a ajuns la această schimbare povestește prof. univ. dr. hab. Gheorghe Postică, cercetător științific principal al Institutului de Istorie al USM, șeful Secției de istorie, arheologie și muzeologie a Muzeului Național de Istorie, care pe atunci era conferențiar la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Istoricul, care a făcut parte din grupul de specialiști implicați în elaborarea primelor programe la istoria românilor în fosta RSSM, își amintește că primele manifestări de schimbare a discursului istoric la Chișinău s-au observat în anii 1987–1988.

La sfârșitul anilor ’80, Gheorghe Postică, în calitate de profesor universitar, alături de alți colegi de breaslă, s-a implicat activ în revizuirea programei școlare de istorie.



Prima programă scrisă de pe poziții naționale

Gheorghe Postică: Unii istorici de la Chișinău, în anii 1987–1988, au început să expună viziuni noi în tratarea istoriei naționale, care preponderent țineau de istoria R.S.S. Moldovenești, în special de perioada postbelică și foamete, în particular. În școală se menținea programa veche sovietică a istoriei. Prima dată când s-a dat un semnal în ceea ce privește necesitatea schimbării programei școlare s-a produs în primăvara anului 1989.

În luna aprilie a acelui an, în urma unei discuții cu istoricii Victor Bâcu de la Institutul de Pedagogie, care activa pe atunci pe lângă Ministerul Educației, și Gheorghe Caravai, care era responsabil pentru disciplina „Istorie” la Ministerul Educației, s-a decis crearea unui grup alcătuit din cinci specialiști de profil, pentru redactarea unei noi variante a programei cursului de istorie pentru școala medie și școala generală. Din acest grup au făcut parte Victor Bâcu de la Institutul de Pedagogie, în calitate de conducător de grup, Gheorghe Caravai de la Ministerul Educației, responsabil de istorie, Anton Moraru, eu, Gheorghe Postică, și Pavel Parașca.

În acea perioadă, spre exemplu, dacă vorbim de perioada antică și medievală, istoria era tratată din perspectivă panslavistă, de pe pozițiile teoriei migraționiste și ale teoriei celor două popoare romanice de răsărit: poporul moldovenesc și poporul român, cum se spunea pe atunci.



La etapa respectivă, a fost elaborată o nouă programă pentru cursul de istorie a RSS Moldovenești, în cadrul căreia, pentru prima dată, au fost integrate elementele-cheie ale tematicii românești. În primul rând, a fost radical redactată tematica perioadei antice și medievale timpurii, prin care s-a promovat conceptul romanității orientale și nu al slavilor. De asemenea, s-au făcut schimbări importante în ceea ce privește problema formării statului moldovenesc, anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, rolului Sfatului Țării de la 1918 și anexării Basarabiei de către U.R.S.S. în anul 1940. Această programă a fost tradusă și în limba rusă și discutată cu participarea istoricilor din instituții academice. Cu regret, programa elaborată a fost avizată negativ de către administrația Institutului de Istorie al Academiei, dar, oricum, până la urmă, Ministerul Educației a acceptat-o și a introdus-o oficial în sistemul școlar pentru anii 1989–1990. A fost prima programă restructurată de pe poziții naționale. Evident că, la acea etapă, nu am reușit să schimbăm totul așa cum am fi dorit. Acest lucru s-a întâmplat peste un an.



Ministrul Nicolae Mătcaș și decizia din 4 ianuarie 1990

Un an mai târziu, același grup de istorici a decis că schimbările trebuie să meargă mult mai departe. La 4 ianuarie 1990, membrii grupului s-au reunit și au hotărât să elaboreze o nouă programă, în cadrul căreia să integreze plenar istoria națională. Dacă în 1989 fusese păstrată denumirea „Istoria R.S.S. Moldovenești”, în anul 1990 specialiștii au decis să abordeze istoria națională într-un cadru mult mai larg, care să includă nu doar Moldova, ci și Transilvania și Muntenia.

Gheorghe Postică: Au fost mai multe propuneri referitor la denumirea cursului – să fie numită „Istorie”, „Istoria romanicilor de răsărit” sau „Istoria est-romanicilor”. La acel moment, eu predam la studenții de la Facultatea de Istorie de la Institutul „Ion Creangă”. În 1988, noi am introdus în programa universitară cursul de etnogeneza românilor, fapt susținut de rectorul Ion Borșevici, cu condiția de a denumi cursul etnogeneza romanicilor de răsărit (этногнез восточных романцев).

Dar, în toamna anului 1989, noi am făcut modificări radicale în programe, cu introducerea cursului normativ de istorie a românilor pentru studenții Facultății de Istorie, iar mai apoi și la alte facultăți.

În acest context, în cadrul grupului de elaborare a noii programe școlare, am venit cu ideea de a numi disciplina școlară „Istoria românilor”. În momentul expunerii acestei idei, colegii din cadrul grupului pentru un moment au rămas îngândurați, iar mai apoi, la propunerea promptă a lui Pavel Parașca, s-a votat unanim să acceptăm denumirea cursului școlar „Istoria românilor”.

Ședința din 4 ianuarie 1990 a fost una foarte serioasă. Câteva ore am discutat și am hotărât să facem o programă unde să fie loc pentru toți românii. Noi nu eram siguri că Ministerul Educației va accepta noul concept al programei școlare, de aceea am lucrat independent, fără a anunța oficialii.

În primăvara anului 1990 au urmat alegeri parlamentare, iar la Ministerul Educației a venit ministrul Nicolae Mătcaș, care din start a pus problema: ce facem la 1 septembrie? Foarte operativ s-a decis ca de la 1 septembrie să se predea cursul de „Limbă română”. În același timp, Nicolae Mătcaș, în cadrul Colegiului ministerului, a ridicat problema predării istoriei naționale. Cu această ocazie, Gheorghe Caravai, responsabil de istorie, a anunțat că deja este pregătită o programă pentru cursul „Istoria românilor”, care deja este și tipărită tipografic. După examinarea programei, ministrul Nicolae Mătcaș, în mod operativ, a emis un ordin prin care disciplina „Istoria românilor” a fost introdusă în școlile de toate nivelurile din Republica Moldova.



Primul manual „Istoria românilor”

La începutul lunii august 1990, în cadrul întâlnirilor cu responsabilii din domeniul educației, directorii școlilor au fost informați că, începând cu 1 septembrie, elevii urmau să studieze atât „Limba română”, cât și „Istoria românilor”. Pentru mulți dintre cei prezenți, includerea istoriei românilor în programa școlară a fost o schimbare profundă și neașteptată. Astfel, după decenii în care istoria fusese predată prin prisma programei sovietice, anul 1990 a devenit momentul în care școala din Republica Moldova a început oficial să studieze istoria românilor ca disciplină distinctă.

Gheorghe Postică: Profesorii care predau în limba română au acceptat cu mare bucurie, dar a apărut o opoziție foarte puternică din școlile ruse. Au urmat discuții cu profesorii, manuale nu erau. România era după revoluția din decembrie 1989 și abia în primăvara anului 1990 a început să vină literatură istorică. Prima carte de Istoria Românilor a fost un manual al lui Panait Panaitescu. Un manual vechi, dar pentru noi, la acele vremuri, era ceva, fiind preluat pentru școlile cu predare în limba română.

Începutul predării „Istoriei românilor” în școli a fost un proces foarte dificil. Paradoxal, dar exista o opoziție și din partea unor profesori românofoni. În acest context, ministrul Matcaș a organizat cursuri speciale pentru profesorii de istorie la sediul Institutului de Pedagogie, cu participarea celor mai cunoscuți istorici din Republica Moldova (Ion Niculiță, Vladimir Potlog, Constantin Drahinberg, Pavel Parașca, Ion Șișcanu, Anatol Petrencu, Anton Moraru, Gheorghe Paladi, Demir Dragnev etc.). Eu predam aici cursul de etnogeneză a românilor. Aveam în față 400 de profesori românofoni. Totul era bine, dar, la un moment dat, se ridică o profesoară și spune: „Domnule Postică, eu nu sunt de acord cu dumneavoastră, eu nu sunt româncă, eu sunt moldoveancă”. Era această problemă. Încercam să lămuresc că a fi român nu înseamnă a nu fi moldovean și a fi moldovean nu înseamnă a nu fi român, dar la acel moment erau mulți oameni care nu înțelegeau, dată fiind influența nefastă a educației sovietice.

Același curs de etnogeneză a românilor l-am ținut în anii 1990–1991 și pentru învățătorii rusolingvi. Am avut lecții minunate, a fost foarte interesant, puneau întrebări, erau adevărate discuții. La un moment, mi s-a părut că toți acești profesori acceptă că suntem români și ideea Unirii cu România.



Când eram la Institutul Pedagogic „I. Creangă” (în anii 1989–1991) și țineam cursul Etnogeneza românilor, studenții rusolingvi deja erau împăcați cu gândul că avem limba română, suntem români, iar mâine-poimâine ar putea urma unirea cu România. A fost o realitate a timpului, care, cu regret, mai târziu a luat o altă turnură. În 1992 a apărut cursul rezumativ de Istorie a Românilor, redactat de Igor Șarov și Igor Ojog, care a reprezentat un manual cu un impact crucial în statornicirea Istoriei Românilor în Republica Moldova.

În același timp, în anii 1992–1993 au fost elaborate alte programe mai noi. În a doua jumătate a anilor ’90 au început să fie elaborate manuale noi, de autori autohtoni. La scrierea unui manual de clasa a 10-a de istorie antică și medievală mi-am dat concursul și eu cu academicianul Demir Dragnev.



Cum s-a menținut „Istoria Românilor”

Gheorghe Postică: După ce au venit la putere agrarienii în 1994, atitudinea autorităților de stat față de cursul Istoria Românilor s-a schimbat radical, în sensul negativ. Cu regret, și unii colegi istorici au întors proțapul, au fost lansate alte idei: să ne limităm la Istoria Moldovei. Apoi, s-a propus să trecem la o istorie integrată.

 

Cu toate acestea, Istoria Românilor a rămas neclintită în școli, pentru că poziția profesorilor, în proporție de peste 90%, a rămas intransigentă, apărând cu mare dârzenie cauza istoriei naționale. Un rol deosebit în menținerea cursului de Istoria Românilor l-a avut Asociația Istoricilor din Republica Moldova (Alexandru Moșanu, Ion Țurcanu, Pavel Parașca, Gheorghe Paladi, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Gheorghe Negru), profesorii și studenții de la facultățile de istorie de la universitățile din Chișinău etc. De asemenea, în anul 1991, și-a schimbat cardinal vechile poziții și Academia de Științe, care de aici înainte vine în susținerea fermă a Istoriei Românilor.




	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Mai întâi spui, strigi «Libertate!»”: reflecțiile unei generații care a făcut istorie


„Dacă spunem că suntem basarabeni, asta nu înseamnă că nu suntem români”

Noțiunea de Basarabia trebuie înțeleasă în contextul istoriei spațiului dintre Prut și Nistru, explică istoricul Gheorghe Postică. După Unirea din 1918, termenul a continuat să fie folosit în sensul său istoric și geografic, desemnând partea de răsărit a Moldovei.

Gheorghe Postică: După Unirea din 1918, noțiunea de Basarabia s-a păstrat ca viziune românească, Basarabia ca parte de răsărit a Moldovei. Dacă spunem că suntem basarabeni, asta nu înseamnă că nu suntem moldoveni, nu înseamnă că nu suntem români. Cine sunt românii? Sunt un popor care a unit peste 20 de țări românești (romanii populare), cu un parcurs istoric izvorât din timpurile etnogenezei, din perioada medievală timpurie (Țara Oașului, Țara Maramureșului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Loviștei, Țara Moldovei etc. / Codrii Orheiului, Codrii Lăpușnei, Codrii Sorocii, Codrii Tigheciului etc.).



Gheorghe Postică este profesor universitar și doctor habilitat în istorie, arheolog, istoric medievist și muzeograf. Este cercetător științific principal al Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova și șef al Secției Istorie, Arheologie și Muzeologie a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

În 2024, Gheorghe Postică a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar din 2009 este membru de onoare al Institutului de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași. În 2014, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice „Ion Creangă”.

Activitatea sa științifică a fost recunoscută prin Premiul „A. D. Xenopol” al Academiei Române, acordat în 2009, și Premiul Național al Republicii Moldova, în 2017. În perioada 2009–2017, a exercitat funcția de viceministru al Culturii al Republicii Moldova.

Este autorul a peste 300 de lucrări științifice, metodice și de publicistică. Pentru contribuția sa la dezvoltarea științei, culturii și educației, Gheorghe Postică a fost distins cu Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, în 2014, precum și cu medaliile „Meritul Civic” (2004) și „Mihai Eminescu” (2007).



Independența Republicii Moldova nu s-a făcut într-o singură zi. A fost rezultatul unui proces început cu ani înainte de o generație care a avut curajul să ceară libertate, să-și apere identitatea și să revendice dreptul de a-și decide propriul destin. „Cronica Independenței” reconstituie această perioadă prin mărturiile oamenilor care au trăit acele timpuri și explicațiile istoricilor. Sunt povești despre oameni, curaj, speranță și despre o societate care a avut puterea să ceară schimbarea.


	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații