Doi bărbați, condamnați la 10 și 8 ani de închisoare pentru contrabandă și distribuirea ilegală a substanțelor psihotrope
Doi bărbați, cu vârstele de 38 și 39 de ani, au fost condamnați la închisoare pentru implicarea, în perioada anilor 2019-2021, într-o schemă de introducere ilegală în Republica Moldova și distribuire a medicamentelor „Subutex”, care conțin substanța psihotropă buprenorfină, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, în perioada ianuarie-martie 2020, unul dintre inculpați, aflat în Franța, ar fi organizat expedierea în Republica Moldova a unor colete în care erau camuflate comprimate „Subutex”, în scopul distribuirii ulterioare pe teritoriul țării.
Acestea erau transportate prin intermediul unei firme de transport de pasageri și colete, pe ruta Paris-Cahul-Chișinău, iar ulterior urmau să ajungă la cel de-al doilea inculpat, aflat în țară, care se ocupa de recepționarea și distribuirea acestora.
În unul dintre cazurile documentate de oamenii legii, la 4 martie 2020, într-un colet expediat din Franța au fost depistate 84 de comprimate „Subutex”, ambalate în 12 blistere și camuflate printre haine și alte bunuri.
Coletul a fost supus unei operațiuni de livrare controlată și transportat ulterior din municipiul Chișinău spre municipiul Bălți, unde urma să fie recepționat de cel de-al doilea inculpat. Acesta s-a prezentat pentru a prelua coletul, moment în care a fost reținut de oamenii legii.
Conform raportului de expertiză judiciară, cele 84 de comprimate conțineau substanța psihotropă buprenorfină, cu o masă totală de 0,672 de grame, cantitate calificată drept proporții deosebit de mari.
Inculpații nu și-au recunoscut vina în cadrul urmăririi penale, unul susținând că medicamentele erau destinate consumului propriu, iar celălalt negând implicarea în activitatea infracțională.
Examinarea cauzei în instanță a avut loc în lipsa inculpaților, ambii fiind dați în căutare. În urma examinării probelor, instanța i-a recunoscut vinovați de comiterea infracțiunilor.
Astfel, unul dintre bărbați a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru circulația ilegală a substanțelor psihotrope în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari. Cel de-al doilea a fost condamnat pentru aceeași infracțiune, precum și pentru contrabandă cu substanțe psihotrope, săvârșită în proporții deosebit de mari. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 10 ani de închisoare.
Inculpații își vor executa pedepsele în penitenciar de tip închis și au fost privați, pentru o perioadă de 4 ani, de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a exercita activități legate de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau a analogilor acestora.
Agenţia „Moldsilva” organizează acțiuni de plantare în toată țara pe 14 și 15 noiembrie. Doritorii pot alege unul dintre cele 81 de terenuri
Elevii pot participa la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2027. MEC a lansat înscrierile
FOTO // Persoanele cu dizabilități vor beneficia de servicii de reabilitare îmbunătățite. Un proiect de circa 2,5 milioane de dolari, lansat de MMPS: De la bariere în calea accesului la soluții pentru o viață independentă
Blocul laborator al Spitalului raional Cantemir a fost renovat cu sprijinul CNAM
Bărbatul acuzat că a lovit intenționat o mașină a Poliției și că a vânat ilegal, plasat în arest preventiv
Trei cazuri de gripă sezonieră și cinci cazuri de COVID-19, înregistrate săptămâna trecută. Medicii recomandă vaccinarea și respectarea regulilor de igienă
VIDEO // Circa 10 mii de plopi cresc pe malul Nistrului, plantaţi în primăvara anului 2025. Ministerul Mediului invită voluntarii la o nouă acțiune de împădurire
Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați
Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni
Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale
Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile
Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei
Judecătoarea Elizaveta Buzu a promovat evaluarea externă
VIDEO // Patru studenți din Chișinău, reținuți pentru trafic de droguri. Ar fi vândut marijuana colegilor de facultate
Premieră la Teatrul „Satiricus”: „Îmblânzirea scorpiei”, o montare modernă după Shakespeare
Ministerul Apărării avertizează asupra intensificării dezinformării privind proiectul regimurilor juridice speciale: „Inițiativa nu prevede revenirea forțată a diasporei”
GALERIE FOTO // Shakespeare, într-o nouă montare la Teatrul „Satiricus”
FOTO // Republica Moldova a obținut trei medalii de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Republica Moldova și Kazahstanul vor să-și consolideze cooperarea economică, în special în domeniul energetic
Doi bărbați, condamnați la 10 și 8 ani de închisoare pentru contrabandă și distribuirea ilegală a substanțelor psihotrope
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova
Cronica ARHIVELOR // Vasile Stroescu, basarabeanul care și-a dedicat averea educației și dezvoltării comunităților românești
VIDEO // Tânărul care a lovit doi pietoni pe o trecere din capitală era sub influența drogurilor și nu deținea permis de conducere
Un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova va fi expulzat de autoritățile ruse
Fiscul va trimite notificări contribuabililor care declară neconcordant veniturile și salariile
FOTO // Rezultatele cercetării științifice din 2026, prezentate la Festivalul Cercetării și Inovării
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin