ro

 

Societate
10 Iunie, 2026 / 22:07
/ Acum 4 ore

Echipamente moderne pentru elevii din Micleușeni, Strășeni, printr-un proiect susținut de Banca Mondială

Gimnaziul „Ion Creangă” din satul Micleușeni, raionul Strășeni, a fost dotat cu dispozitive interactive și echipamente IT, care vor fi utilizate în timpul orelor de cei peste 180 de elevi și 16 cadre didactice care activează în cadrul instituției, transmite MOLDPRES.

Dotările au fost asigurate în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.

Elevii și cadrele didactice spun că noile echipamente digitale, tehnica IT și dispozitivele interactive sunt de mare folos la lecții, contribuind, totodată și la dezvoltarea competențelor digitale.

„Într-o clasă modernă se învață mult mai ușor, informațiile se asimilează mult mai bine, iar elevii chiar sunt motivați să vină la școală și să învețe”, susține Sorin Vulpe, elev la Gimnaziul „Ion Creangă”.

În total, 290 de instituții de învățământ - școli și grădinițe – au beneficiat de dotări cu echipamente digitale în cadrul unui concurs anunțat anterior de MEC în proiect. De acest suport vor avea parte peste 100 de mii de copii și circa 15 mii de cadre didactice. Investiția valorează peste 15,5 milioane de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

Institutul de Cardiologie a implementat un sistem imagistic de ultimă generație

/ Acum 11 ore

Salvatorii moldoveni participă în România la o competiție internațională de descarcerare și prim ajutor

/ Acum 11 ore

VIDEO // Gala Societății Civile, organizată la Chișinău. Igor Grosu: „Mulțumesc pentru că sunteți aproape de oameni și contribuiți la consolidarea democrației”

/ Acum 11 ore

Percheziții într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni. Mai multe persoane sunt bănuite de abuz de serviciu

/ Acum 13 ore

Un bărbat a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce l-a ucis pe concubinul mamei

/ Acum 14 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 10 iunie

/ Acum 1 zi

Noi reguli privind organizarea procesului educațional în clasele cu predare simultană. Metodologia aprobată de MEC

/ Acum 1 zi

Primul Forum European al Apărătorilor Drepturilor Omului în Domeniul Mediului, organizat la Strasbourg. Experiența Republicii Moldova, prezentată de EcoContact

/ Acum 1 zi

Cer variabil și maxime de până la 30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri

/ Acum 1 zi

Sistemul de alimentare cu apă și canalizare din satul Telița, Anenii Noi, a fost modernizat cu sprijinul Japoniei

/ Acum 1 zi

A fost lansat concursul pentru funcția de director general al TRM. Dosarele pot fi depuse până la 10 iulie

/ Acum 1 zi

Două instituții de învățământ din capitală vor fi reorganizate, pentru a oferi oportunități educaționale extinse

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Apeducte, drumuri și instituții publice sunt modernizate în 122 de localități prin programele guvernamentale

/ Acum 1 zi

Peste 250 de salvatori din Europa vor participa la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova