ro

 

Societate
19 Iunie, 2026 / 14:09
/ Acum 3 ore

FOTO // Istorici, cercetători și profesori, distinși pentru contribuția la valorificarea patrimoniului național

Aportul remarcabil al istoricilor la dezvoltarea istoriografiei și promovarea patrimoniului național a fost apreciat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Istoricului, desfășurate la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Cu această ocazie, mai mulți specialiști din domeniu au fost distinși cu Diplome de Excelență pentru contribuția lor la cercetarea și valorificarea trecutului național, transmite MOLDPRES.

Evenimentul, organizat de Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, a reunit cercetători, profesori, studenți și reprezentanți ai instituțiilor culturale și academice.

În cadrul ședinței festive au fost adresate mesaje de felicitare din partea reprezentanților mediului academic, guvernamental și cultural. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat directorul Agenției Naționale a Arhivelor, Igor Cașu, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, prorectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, precum și reprezentanți ai Academiei de Științe a Moldovei, ai muzeelor și instituțiilor de cercetare din țară și de peste hotare.

Un moment important al evenimentului l-a constituit înmânarea Diplomelor de Excelență, oferite specialiștilor care s-au remarcat prin activitatea lor în domeniul cercetării istorice, al conservării și promovării patrimoniului cultural național.

Atmosfera festivă a fost completată de un program artistic susținut de elevii Școlii de Arte din Ialoveni, coordonați de profesorul Gheorghe Nicolaescu. Tinerii muzicieni au interpretat lucrări precum „Hora spiccato”, „Doina”, „Suită de melodii populare” și „Hora pentru trei viori”, fiind apreciați de public pentru talentul și măiestria lor


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

FOTO // Investițiile Guvernului aduc beneficii și condiții europene pentru locuitorii din Ungheni: piață modernă, parc inteligent și drum spre Plaiul Fagului

/ Acum 23 ore

Ucigașul de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru un omor comis în 2011

/ Acum 1 zi

Granturi pentru realizarea proiectelor comunitare ce susțin îmbătrânirea activă. Ministra Natalia Plugaru: „Ne dorim o Moldovă cu persoane vârstnice active și implicate”

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Factorul uman a stat la baza incidentului soldat cu moartea unui militar din Armata Națională”

/ Acum 1 zi

Peste 8 mii de profesori își vor putea dezvolta competențele digitale: MEC lansează înscrierile la Programul DigiProf

/ Acum 1 zi

Magistrații au dispus arestarea lui Ilan Șor în dosarul delapidării a 100 milioane USD de la Banca de Economii

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Casa de cultură „Dumitru Blajinu” din Pererita, renovată cu sprijinul Guvernului

/ Acum 1 zi

Ziua profesională a lucrătorului medical și a farmacistului, marcată în Parlament

/ Acum 1 zi

Două loturi de cartofi de import, returnate de ANSA la frontieră pentru încălcarea cerințelor de calitate

/ Acum 1 zi

DOC // Moldovenii care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

/ Acum 1 zi

VIDEO // Percheziții la trei companii din Chișinău într-un dosar de evaziune fiscală cu metal uzat. Prejudiciu de 3,4 milioane de lei adus statului

/ Acum 1 zi

FOTO // Bijuterii și ceasuri de lux, de circa 250 000 de dolari, depistate la Aeroportul Internațional Chișinău

/ Acum 1 zi

Doi decani ai Universității din Comrat au fost reținuți de CNA într-un dosar de corupție. Rectorul este cercetat în libertate

/ Acum 1 zi

DOC // Cetățenii moldoveni care au muncit legal în Canada vor putea beneficia de prestații sociale. Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial