VIDEO // Ședință solemnă la Președinție: 35 de ani de Independență, între memoria trecutului și responsabilitatea prezentului
Deputații primului Parlament ales democratic al Republicii Moldova au revenit astăzi în sala în care, acum 35 de ani, au votat Declarația de Independență. În spațiul în care, la 27 august 1991, a fost scrisă una dintre cele mai importante pagini din istoria țării, foștii deputați au rememorat evenimentele care au precedat proclamarea Independenței și-au expus viziunile despre viitorul Republicii Moldova. Ședința solemnă a fost deschisă cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și al Imnului Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.
În fața celor prezenți a rostit un discurs președintele Parlamentului, Igor Grosu. Șeful legislativului a adus un omagiu oamenilor care au contribuit la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Igor Grosu a subliniat că, pe parcursul celor 35 de ani de independență, misiunea politicienilor nu s-a schimbat – aceștia trebuie să asculte vocea poporului și să acționeze în conformitate cu aspirațiile și așteptările cetățenilor.
„Acum 35 de ani, în această sală s-a scris istorie. Această pagină din istoria statului nostru a fost opera de căpătâi a celor 277 de deputați, care, într-un moment de răscruce, au avut curajul și au semnat cu mândrie pentru independența Republicii Moldova. De ce spun moment de răscruce? Cu doar o săptămână mai devreme, Uniunea Sovietică fusese zguduită de tentativa de lovitură de stat de la Moscova. În jurul nostru era incertitudine. Nimeni nu putea ști cu siguranță ce va urma. Iar acele victorii obținute de mișcarea de eliberare națională în ultimii ani, revenirea la grafia latină și declararea limbii române ca limbă de stat, aprobarea drapelului și declarația de suveranitate erau la un pas de a fi din nou interzise. Dar aici, în această sală, deputații Primului Parlament au ales libertatea și democrația”.
„Rolul nostru ca politicieni în acești 35 de ani nu s-a schimbat. A fost și a rămas același: să ascultăm și să respectăm întocmai dorința poporului. Asta înseamnă democrație și este una dintre cele mai mari izbânzi pe care le-am obținut odată cu independența. Am avut și avem onoarea să cunoaștem oameni care au scris istorie”, a declarat Igor Grosu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adus un omagiu membrilor Mișcării de Eliberare Națională, deputaților Parlamentului Independenței, veteranilor războiului de pe Nistru și tuturor cetățenilor care au contribuit la dezvoltarea statului. Totodată, Maia Sandu a subliniat că independența țării trebuie protejată în fiecare zi și că integrarea europeană rămâne un obiectiv esențial pentru viitorul Republicii Moldova.
„În aceste zile, sărbătorim curajul deputaților din Parlamentul Independenței, care au votat pentru Declarația de Independență și au votat multe legi și acte importante care au permis crearea și funcționarea statului Republica Moldova.
În aceste zile, ne exprimăm recunoștința profundă față de oamenii care, cu arma în mână, au apărat independența Republicii Moldova în războiul de pe Nistru. Și, la fel, sărbătorim munca onestă a tuturor cetățenilor Republicii Moldova care, în acești 35 de ani, au contribuit la dezvoltarea și consolidarea statului Republica Moldova.
Din păcate, independența noastră este pusă la încercare în fiecare zi și, în fiecare zi, trebuie protejată.
Ca să reușim, trebuie să fim uniți. Ca să reușim, trebuie să ne cunoaștem istoria, să ne sărbătorim eroii. Ca să reușim, trebuie să muncim împreună pentru a pune Republica Moldova la adăpost în Uniunea Europeană. Și, ca să reușim, avem nevoie cel mai mult de entuziasm, de entuziasmul oamenilor care, în anii ’90, au reușit să obțină independența, să creadă în viitorul Republicii Moldova și să muncească pentru acest viitor.
Mulțumim generației Mișcării de Eliberare Națională, mulțumim deputaților Parlamentului Independenței. La mulți ani dumneavoastră, la mulți ani Republicii Moldova!”, a declarat Maia Sandu.
Printre invitați s-au numărăt membri ai Curții Constituționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, corpului diplomatic, mediului academic, societății civile, precum și ai cultelor religioase și veteranilor, foști demnitari, reprezentanți ai tinerei generații.
Președintele Asociației Obștești „Parlamentul Independenței”, deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență, Alexandru Arseni, a evocat momentele care au precedat proclamarea independenței Republicii Moldova, evocând inclusiv reacția Parlamentului la tentativa de lovitură de stat de la Moscova din august 1991.
„Atunci, pe teritoriul Republicii Moldova, erau unități militare sovietice, iar la Tiraspol era Armata a 14-a, care se întindea spre sud și Balcani. Adică, o forță. S-au întreprins măsuri ca aceste forțe să respecte voința poporului suveran. N-a fost niciun conflict. S-a convocat ședința extraordinară a Parlamentului și, totodată, s-a convocat Marea Adunare Națională. Guvernul a dat dispoziție organelor autoadministrării locale să asigure delegați plenipotențiari. Trei zile au venit oamenii pe jos la Marea Adunare Națională”, a declarat Arseni.
Fostul deputat a subliniat că, în sens juridic și constituțional, independența presupune eliberarea de sub ocupație și revenirea la statutul de libertate și suveranitate și a făcut referință la Pactului Ribbentrop-Molotov denunțat de primul Parlament.
Ședința solemnă a fost moderată de Ioana Vatamanu-Mărgineanu, nepoata scriitorului Ion Vatamanu și a profesorului Ion Mărgineanu, ambii semnatari ai Declarației de Independență.
În cadrul ședinței a fost deschisă o Carte de onoare, în care participanții au lăsat mesaje și reflecții despre afirmarea și consolidarea independenței Republicii Moldova în cei 35 de ani.
De asemenea, a fost inaugurată expoziția „Memoria Independenței” ce reunește exponate din colecțiile Muzeului, Arhivei și Bibliotecii Parlamentului Republicii Moldova, precum și din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor.
Toate zborurile cu drone, interzise la Chișinău pe 27 august. Avertizările Autorităţii Aeronautice
„Independența care ne unește. Moldova-35”. Mitropoliții Antonie și Vladimir, deschiși pentru un dialog între cele două Biserici Ortodoxe din Republica Moldova
VIDEO // Patru cazuri de pestă porcină africană, confirmate în gospodării din Hâncești, Nisporeni și Ocnița. ANSA impune măsuri de control
Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de escrocherie telefonică în ultimele 24 de ore
FOTO // Verificări la un agent economic din Florești. Vameșii au ridicat 14 autoturisme
În capitală va fi creat un Centru multifuncțional de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități
Marea Dictare Națională // MEC anunță premiile oferite participanților care vor obține note de 9 și 10
FOTO // Peste 300 de tineri au depus jurământul militar în garnizoanele Chișinău și Bălți
Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Dan Suruceanu: „Ne-am integrat în Cultura Europeană”
VIDEO // Prim-ministrul Vasile Tofan a invitat cetățenii să participe la evenimentele dedicate Zilei Independenței
VIDEO // Premierul Vasile Tofan a solicitat revizuirea regulilor pentru autorizarea cabinetelor stomatologice
MMPS va introduce criterii de stabilire a gradului de dizabilitate la copii. Ministra Natalia Plugaru: „Dizabilitatea va fi evaluată în baza diagnosticului medical și a nivelului de funcționalitate”
Pompierii au intervenit la un incendiu într-o clădire părăsită din Chișinău
UPDATE // Traficul intens la Sculeni a fost fluidizat
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
MApN: Grup de drone depistate în proximitatea frontierei cu România
Rusia a declarat „persona non grata” un angajat al Ambasadei României la Moscova
UPDATE // Drona găsită în apropiere de Basarabeasca nu avea explozibili
Premierul României, Ilie Bolojan, mesaj pentru R. Moldova, la 35 de ani de independență: „Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener. Ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”
„Drumul parcurs pentru a deveni stăpânii propriei sorți a fost unul greu”: mesajul premierului Vasile Tofan
Italia va transfera Ucrainei rachete, sisteme SAMP/T NG și radare
VIDEO // Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, marcând 35 de ani de Independență
Rusia a atacat infrastructura critică și blocuri de locuințe din mai multe regiuni ale Ucrainei
Serviciul ucrainean de informații: Un cetățean moldovean ar fi fost recrutat de armata rusă după ce autoritățile din Rusia au dispus expulzarea sa
MAE a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Un risc direct la adresa securității cetățenilor noștri”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadoarea Iwona Piórko: „Moldovenii au ales viitorul european, iar UE este hotărâtă să transforme această alegere în realitate”
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să fim mândri de ceea ce am reușit să obținem în acești 35 de ani de independență și să nu ne pierdem speranța”
Regele Charles a felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței
GALERIE FOTO // 27 august 1991 – Ziua în care Moldova a ales libertatea
SUA felicită Republica Moldova cu ocazia celor 35 de ani de independență

