MMPS va introduce criterii de stabilire a gradului de dizabilitate la copii. Ministra Natalia Plugaru: „Dizabilitatea va fi evaluată în baza diagnosticului medical și a nivelului de funcționalitate”
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va introduce criterii de stabilire a gradului de dizabilitate la copii și va revizui criteriile aplicate în cazul adulților. Măsura face parte din Programul Național de Incluziune Socială a Persoanelor cu Dizabilități pentru următorii cinci ani. Anunțul a fost făcut astăzi de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.
Potrivit oficialului, dizabilitatea trebuie evaluată nu doar în baza diagnosticului medical, ci și în baza nivelului de funcționalitate al persoanei: dacă se poate deplasa, dacă poate lua decizii, dacă poate accesa servicii, munci sau învăța. Astfel, în funcție de aceste aspecte, necesită a fi stabilit gradul de dizabilitate.
„Cu referire la stabilirea gradului de dizabilitate, ne propunem să eliminăm frauda, ca să avem un sistem foarte bine pus la punct, să oferim gradele de dizabilitate celor care într-adevăr le au și, pe de altă parte, să ușurăm procesul, în special pentru copiii și familiile care au grad de dizabilitate. Deci, ne dorim ca până în 2030 să reducem cu 30% contestațiile la procedura de determinare a dizabilității. Acest lucru înseamnă că oamenii vor primi gradul de dizabilitate pe care într-adevăr îl au și vor avea mai multă încredere în sistem, iar pentru noi acesta va fi un indicator important”, a declarat Natalia Plugaru.
Oficialul a subliniat că, în prezent, se atestă un progres în ceea ce privește incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate.
„Vorbesc despre accesul la educație, la sănătate și la locuri de muncă. Totuși, mai avem încă foarte mult de lucru. Noul program, aprobat astăzi de Guvern, reprezintă un set de reforme axat pe trei direcții: să oferim acces egal persoanelor cu dizabilități, să oferim un trai independent în comunitate și să oferim posibilități de participare activă a persoanelor cu dizabilități în procesul de decizie, în viața politică, socială și economică”, a punctat Natalia Plugaru.
De asemenea, autoritățile își propun ca, până în anul 2030, să crească cu 30% accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile comunitare.
„Vorbim de centre de zi pe care să le avem în fiecare raion. Asta ar însemna că familiile pot lăsa adulții sau copiii cu dizabilități în aceste centre atât timp cât merg să lucreze. Vrem să dezvoltăm servicii comunitare prin utilizarea imobilelor care sunt oferite prin comodat, ca să le adaptăm mai ales pentru persoane cu dizabilități fizice și să oferim acest trai persoanelor cu dizabilități în comunitate. Împreună cu Ministerul Sănătății ne propunem să extindem și rețeaua de centre de intervenție timpurie, unde trebuie să fie depistate acele tulburări în rândul copiilor, atunci când există anumite schimbări de comportament, pentru ca părinții să meargă acolo și să obțină suportul necesar”, a afirmat oficialul.
O altă măsură vizează dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități.
„Nicio instituție nu va înlocui niciodată sentimentul că ai o casă, că ești în comunitate, că ai vecini sau că ai un loc pe care poți să-l numești acasă. În prezent, există circa 1 700 de persoane care se află în centre de plasament. Dar durerea, cred că cea mai mare, este că multe dintre aceste centre sunt mari, unde locuiesc peste 300-400 de persoane cu dizabilități. De aceea, noi ne propunem ca 300 de persoane să fie transferate din instituții în comunitate. Acum suntem într-un proces de a procura case în sate, în raioane, pe care le vom adapta, le vom transforma în case comunitare, locuințe protejate, ca aceste persoane să iasă din instituțiile rezidențiale și să poată duce un trai în comunitate. Nu este un proces simplu, deoarece este nevoie de suport în comunitate, suport în angajare, în adaptare pentru o viață independentă”, a spus ministra.
Programul include un set de măsuri ce vizează sporirea accesibilității persoanelor cu dizabilități în clădirile publice.
„Sarcina Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să reducă cu 15 puncte procentuale numărul persoanelor care au dificultăți în accesare a infrastructurii publice. Avem ținta ambițioasă ca să accesibilizăm 100 de clădiri publice și de infrastructură socială. Totodată, vom stabili mecanisme mai stricte de control privind proiectarea clădirilor. La fel, vom dezvolta un registru digital al clădirilor, e-Accesibilitate, unde va fi vizibil ce clădiri de infrastructură socială sunt disponibile”, a explicat Natalia Plugaru.
De asemenea, împreună cu Ministerul Sănătății, vor fi realizate trei programe noi de reabilitare medicală, în special pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, senzoriale, intelectuale și psihosociale.
„De aceste programe vor beneficia în jur de 5 000 de persoane cu dizabilități. La fel, ne dorim ca mai multe persoane să aibă acces la cărucioare, dispozitive, dispozitive de vedere, de mișcare. Este vorba de peste 17 000 de beneficiari. Totodată, Ministerul Sănătății își propune să investească în instruirea personalului care lucrează cu persoanele cu dizabilități. O altă măsură vizează realizarea unui program de calificare și învățare pentru interpreții de limbaj mimico-gestual”, a remarcat oficialul.
Programul Național de Incluziune Socială a Persoanelor cu Dizabilități prevede cheltuieli de 750 de milioane de lei.
„Este investiția de care avem nevoie ca să realizăm aceste obiective. Din bugetul de stat avem asigurați peste 328 de milioane de lei, iar pentru a obține restul sumei vom duce discuții cu partenerii din Uniunea Europeană și alți parteneri”, a conchis Natalia Plugaru.
La rândul său, deputata Ludmila Adamciuc a menționat că acest program include parcursul acțiunilor ce urmează a fi realizate în următorii cinci ani.
„Această hartă arată foarte clar în ce direcție trebuie să meargă Republica Moldova pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă acces egal la educație, sănătate, servicii și oportunități. Investiția de 750 de milioane de lei oferă programului resurse foarte importante. Astfel, fiecare dintre noi are de contribuit importantă: ministerele, autoritățile publice locale, instituțiile publice, profesioniștii, organizațiile societății civile, comunitățile și cei din Parlament. Programul ne oferă o direcție foarte clară. Acum, rezultatele vor depinde de felul în care fiecare dintre noi își va face munca”, a adăugat Ludmila Adamciuc.
În Republica Moldova sunt 164 682 de persoane cu dizabilități, dintre care 28 278 au dizabilitate severă, 90 171 – dizabilitate accentuată și 46 233 – dizabilitate medie. Ponderea persoanelor cu dizabilități în populația țării a crescut de la 6,3% în 2017 la 6,9% în 2025, iar în cazul copiilor – de la 1,71% la 2,7%, evoluții care evidențiază necesitatea consolidării serviciilor de suport și a măsurilor de incluziune.
Toate zborurile cu drone, interzise la Chișinău pe 27 august. Avertizările Autorităţii Aeronautice
„Independența care ne unește. Moldova-35”. Mitropoliții Antonie și Vladimir, deschiși pentru un dialog între cele două Biserici Ortodoxe din Republica Moldova
VIDEO // Patru cazuri de pestă porcină africană, confirmate în gospodării din Hâncești, Nisporeni și Ocnița. ANSA impune măsuri de control
Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de escrocherie telefonică în ultimele 24 de ore
FOTO // Verificări la un agent economic din Florești. Vameșii au ridicat 14 autoturisme
În capitală va fi creat un Centru multifuncțional de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități
Marea Dictare Națională // MEC anunță premiile oferite participanților care vor obține note de 9 și 10
FOTO // Peste 300 de tineri au depus jurământul militar în garnizoanele Chișinău și Bălți
Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Dan Suruceanu: „Ne-am integrat în Cultura Europeană”
VIDEO // Prim-ministrul Vasile Tofan a invitat cetățenii să participe la evenimentele dedicate Zilei Independenței
VIDEO // Premierul Vasile Tofan a solicitat revizuirea regulilor pentru autorizarea cabinetelor stomatologice
Pompierii au intervenit la un incendiu într-o clădire părăsită din Chișinău
VIDEO // Ședință solemnă la Președinție: 35 de ani de Independență, între memoria trecutului și responsabilitatea prezentului
UPDATE // Traficul intens la Sculeni a fost fluidizat
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
MApN: Grup de drone depistate în proximitatea frontierei cu România
Rusia a declarat „persona non grata” un angajat al Ambasadei României la Moscova
UPDATE // Drona găsită în apropiere de Basarabeasca nu avea explozibili
Premierul României, Ilie Bolojan, mesaj pentru R. Moldova, la 35 de ani de independență: „Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener. Ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”
„Drumul parcurs pentru a deveni stăpânii propriei sorți a fost unul greu”: mesajul premierului Vasile Tofan
Italia va transfera Ucrainei rachete, sisteme SAMP/T NG și radare
VIDEO // Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, marcând 35 de ani de Independență
Rusia a atacat infrastructura critică și blocuri de locuințe din mai multe regiuni ale Ucrainei
Serviciul ucrainean de informații: Un cetățean moldovean ar fi fost recrutat de armata rusă după ce autoritățile din Rusia au dispus expulzarea sa
MAE a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Un risc direct la adresa securității cetățenilor noștri”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadoarea Iwona Piórko: „Moldovenii au ales viitorul european, iar UE este hotărâtă să transforme această alegere în realitate”
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să fim mândri de ceea ce am reușit să obținem în acești 35 de ani de independență și să nu ne pierdem speranța”
Regele Charles a felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței
GALERIE FOTO // 27 august 1991 – Ziua în care Moldova a ales libertatea
SUA felicită Republica Moldova cu ocazia celor 35 de ani de independență