Majoritatea copiilor din ultimul an de grădiniță sunt pregătiți pentru școală, relevă datele unui studiu
Marea majoritate a copiilor din ultimul an de grădiniță, sau o rată de 89 la sută, sunt pregătiți pentru școală. Cel puțin asta relevă rezultatele unui studiu prezentat astăzi la Chișinău, care a inclus 1768 de copii din 195 de grădinițe din întreaga țară, informează MOLDPRES.
Evaluarea a fost realizată cu sprijinul tehnic al organizației Save the Children, utilizând instrumentul internațional de evaluare a dezvoltării învățării timpurii IDELA, care a fost adaptat contextului Republicii Moldova, iar colectarea datelor la nivel național a fost realizată de o companie sociologică, împreună cu operatori desemnați de către Ministerul Educației și Cercetării.
Evaluarea a urmărit analiza situației din domeniu, astfel încât autoritățile să dispună de date care le-ar permite să identifice aspectele care necesită mai mult sprijin, pentru a fundamenta politicile educaționale și pentru a susține inclusiv procesul de reformă curriculară și de revizuire a standardelor de învățare și dezvoltare a copiilor.
Secretara de stat la Ministerul Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a declarat că prezentarea studiului marchează un moment important pentru sistemul educațional din Republica Moldova, întrucât pentru prima dată țara noastră dispune de o evaluare reprezentativă la nivel național care oferă o imagine mai clară asupra nivelului de dezvoltare și de pregătire pentru școală a copiilor aflați la finalul educației timpurii.
„Avem nevoie de date obiective pentru a înțelege mai bine ce funcționează, unde persistă dificultăți și cum ne putem orienta mai eficient resursele și intervențiile. Rezultatele generale ale studiului sunt încurajatoare. În același timp, ele evidențiază și domenii care necesită o atenție sporită, în special dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, reducerea diferențelor dintre regiuni, dintre mediul rural și cel urban, precum și sprijinirea copiilor aflați în situații de vulnerabilitate”, a afirmat Valentina Olaru.
Oficialul a punctat că pentru Ministerul Educației și Cercetării, această evaluare devine un instrument de îmbunătățire a sistemului. Potrivit oficialului, concluziile studiului vor fi valorificate în dezvoltarea politicilor pentru educație timpurie, în formarea continuă a cadrelor didactice din grădinițe, dar și în îmbunătățirea condițiilor de învățare și în direcționarea sprijinului către instituțiile și copiii care au cea mai mare nevoie.
„Aceste rezultate trebuie valorificate corect și oportun, deoarece scopul evaluării nu este să clasificăm copiii, educatorii sau instituțiile de învățământ. Scopul este să înțelegem mai bine realitatea și să construim intervenții eficiente și mai echitabile”, a conchis Valentina Olaru.
Deyana Kostadinova, reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, a subliniat că pentru prima dată, Republica Moldova analizează, printr-un studiu, anume momentul în care începe succesul școlar.
„În loc să ne punem întrebarea cât de bine se descurcă copiii noștri, această evaluare adresează o întrebare și mai fundamentală. Cum susținem noi copiii noștri pentru succes de la bun început? Rezultatele acestui studii ne inspiră încredere. Peste 89% dintre copii se află la un nivel de dezvoltare adecvat pentru tranziția la școala primară. Totodată, studiul relevă șanse mai mici pentru copii din nordul țării, comparativ cu cei din centrul și sudul Republicii Moldova. La fel, copiii din zonele rurale au rezultate mai slabe comparativ cu cei din comunitățile urbane. De asemenea, băieții au șanse puțin mai mici comparativ cu fetele să se încadreze în ritmul obișnuit și cea mai mare diferență se observă atunci când vorbim despre copiii cu nevoie educaționale speciale”, a afirmat Deyana Kostadinova.
Mihai Bologan, director executiv al companiei sociologice care a realizat studiul, a afirmat că scorul mediu IDELA este de 81%, ceea ce înseamnă că per general, toți copiii noștri sunt foarte pregătiți de școală.
„În general, marea majoritate a copiilor au scorul IDELA de la 80% în sus, având și scoruri de aproape de 100%”, a accentuat Mihai Bologan.
În Republica Moldova funcționează 1465 de grădinițe, în care au fost înscriși, în anul 2025, un număr de circa 123 de mii de copii.
FOTO, VIDEO // Echipa IGSU aflată în Grecia a desfășurat prima intervenție. Aceasta a lichidat focare de vegetație în regiunea Salonic
Un tânăr a fost condamnat la închisoare după ce a răpit un automobil și a avariat două autospeciale de poliție
FOTO // Sprijin pe termen lung pentru femeile afectate de violență. Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise la Cahul și Ștefan Vodă
DOC // Turismul din Republica Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare: investiții de peste 600 de milioane de lei, infrastructură și mii de locuri de muncă create
CNAM a transferat peste 20 de milioane de lei pentru salariile medicilor rezidenți aferente lunii iunie
Un adolescent de 16 ani a decedat într-un accident cu motocicleta la Fălești
Agenda evenimentelor, vineri, 17 iulie
Vreme caldă și fără ploi pentru ziua de vineri. Temperaturile vor ajunge până la 32 de grade
Persoanele cu dizabilități, îndemnate să nu restituie prestațiile sociale până la încheierea verificărilor
Veniturile bugetului asigurărilor sociale au depășit 27,5 miliarde de lei în primul semestru al anului
Arest la domiciliu pentru consilierul MAN Ion Onța, suspectat că ar fi înșelat două persoane cu 155.000 de euro prin investiții imobiliare fictive
VIDEO // O grenadă antitanc, depistată de polițiști într-o gospodărie din raionul Căușeni
Reglementări noi privind reducerea emisiilor de metan și a altor poluanți climatici: proiectele au fost prezentate public
FOTO // Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului „Diaspora Fest”
Cine sunt fețele noi din Guvernul Tofan: radiografia schimbărilor din noul Guvern comparativ cu Executivul precedent
Peste 13.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului
Ludmila Catlabuga, la final de mandat: „Fiecare decizie a fost luată cu gândul la viitorul agriculturii”
Breaking news
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat echipa guvernamentală, cu care va merge în Parlament pentru a cere votul de încredere
VIDEO // Lista noului Cabinet de miniștri va fi anunțată în scurt timp, afirmă Igor Grosu după întrevederea candidatului desemnat cu fracțiunea PAS
Debitul deversat din lacul de la Novodnestrovsk rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii
Vizită de lucru a secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare, Roman Roșca, în localitățile de pe platoul Cocieri
Ucraina a distrus un bombardier strategic rusesc Tu-95
Peste 120 de specialiști în sănătate publică și-au consolidat capacitățile de intervenție în situații de urgență
VIDEO // Prunele au invadat tarabele din piețele capitalei. Cât costă fructele și legumele în această săptămână
FOTO // Un proiect de peste 60 de milioane de lei aduce apă potabilă pentru mii de locuitori din raionul Hânceşti
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Sculeni a fost fluidizat
Grupuri de primării amalgamate au fost create în toate regiunile țării: investiții de 366 de milioane de lei planificate de Guvern pentru modernizarea localităților
FOTO // Noi investiții vor îmbunătăți accesul către Zona Economică Liberă Ungheni și Rezervația „Plaiul Fagului”
Cod galben de pericol de incendii de vegetație în mai multe regiuni ale țării
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul