FOTO // Marta Kos a revenit la Mănăstirea Marta și Maria: „Tradițiile și identitatea culturală sunt prețuite în Uniunea Europeană”
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a efectuat o nouă vizită la Mănăstirea Marta și Maria, un loc simbolic al credinței, tradițiilor și continuității spirituale din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit Delegației Uniunii Europene la Chișinău, aceasta este a doua vizită a oficialei europene la mănăstire, după cea din septembrie 2025, fapt ce reconfirmă aprecierea sa pentru patrimoniul cultural și spiritual al Republicii Moldova.
În cadrul vizitei, Marta Kos a evidențiat importanța valorilor și tradițiilor transmise din generație în generație, subliniind că acestea reprezintă o parte esențială a bogăției culturale a țării.
„Valorile transmise din generație în generație fac parte din bogăția culturală a Republicii Moldova”, a remarcat comisara europeană.
Oficiala a accentuat că, în cadrul Uniunea Europeană, identitatea culturală și tradițiile comunităților sunt respectate, promovate și păstrate vii, constituind un element important al diversității europene.
Agenda vizitei sale în Republica Moldova include și o componentă dedicată protecției mediului. Astăzi, Marta Kos se va deplasa pe malul Nistru, în localitatea Onițcani, unde va participa, alături de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la un panel de discuții consacrat protecției fluviului Nistru, calității apei și cooperării europene în domeniul mediului.
Discuțiile se vor concentra pe identificarea unor soluții comune pentru protejarea resurselor de apă, conservarea ecosistemelor și gestionarea durabilă a zonelor naturale protejate, subliniind importanța cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul protecției mediului.
Locuitorii din raionul Hâncești vor beneficia de consultații medicale gratuite
Reforma justiției în cifre: în ultimii trei ani, 70 de magistrați au demisionat sau s-au retras din concursuri pe parcursul procesului de evaluare
Zilierii vor fi înregistrați online. Natalia Plugaru: „Platforma va simplifica evidența muncii sezoniere și va oferi mai multă protecție socială”
O femeie din Ucraina a fost amendată cu 95.000 lei după ce a încercat să scoată din Moldova peste 20 mii de euro nedeclarați
Peste 250 de specialiști europeni participă la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova
Ultima probă din sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu: peste 7 mii de elevi scriu testul la Limba și literatura română, alolingvi
Agenda evenimentelor, luni, 15 iunie
Atenție, călători! Trafic intens la punctul de trecere Palanca
FOTO // Vara în Grădina Botanică: trandafiri, nuferi și colecții unice de plante atrag vizitatorii din întreaga țară
VIDEO // Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți
Trafic intens la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative
FOTO // Parlamentul, vizitat de elevi, cititori și tineri din mai multe state europene
GALERIE FOTO // Zilele Chinei la Chișinău, în obiectivul MOLDPRES
Atenție, călători! Punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe și-a sistat temporar activitatea
Spectacolul „Între noi e totul bine”, prezentat la Festivalul Internațional BABEL de la Târgoviște
Transport public îmbunătățit pentru locuitorii din Călărași, Tuzara și Nișcani
Rezultatele cooperării dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții, analizate la Luxemburg
Memoria deportărilor în opera lui Val Butnaru: „O lacrimă poate spune mai mult decât o lecție de istorie”
VIDEO // Fosta viceprimară a capitalei l-a acționat în judecată pe primarul Ion Ceban
Mai multe primării din Edineț, implicate în procesul de amalgamare voluntară. Alexei Buzu: „Unitate, eficiență și servicii mai bune”
BTA: Ediția revistei LIK dedicată lui Christo și Jeanne-Claude este prezentată la Paris
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu omologul său din Luxemburg: „Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden – dialog despre cooperarea bilaterală și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova
Subvenții de peste 16 milioane de lei pentru agricultori, autorizate de AIPA săptămâna trecută
Zelenski spune că i-a propus lui Putin o întâlnire la summitul G7, dar Moscova nu a dat curs inițiativei
Escrocherii telefonice de peste 4 milioane de lei în doar câteva zile
Stațiile auto cu mozaic din Republica Moldova, reunite într-un amplu album fotografic
ANSA lansează un nou concept de gestionare a pestei porcine africane: medicii veterinari vor vizita gospodăriile pentru a evalua situația
MAE: Cetățenii moldoveni decedați în accidentul din Ungaria vor fi repatriați
Proiecte inovatoare în energie și transport: Republica Moldova stabilește un parteneriat strategic cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East