ro

 

Societate
25 Octombrie, 2026 / 18:39
/ Acum 2 zile

O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona

O dronă a căzut astăzi în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de 100 de metri de o locuințǎ. Cazul a fost raportat la poliție de către un localnic, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), victime nu au fost raportate.

„La fața locului se află polițiștii care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Concomitent, se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozivǎ a poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele”, a comunicat IGP.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă aparatele de zbor, fragmentele sau alte obiecte suspecte, să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor.

Centrul Operați Aeriene al Armatei Naționale a anunțat astăzi că o dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian național și a dispărut de pe radare. Incidentul a fost semnalat în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile

/ Acum 2 zile

Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană

/ Acum 2 zile

FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului

/ Acum 2 zile

Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO

/ Acum 2 zile

Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni

/ Acum 2 zile

UPDATE: O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova și a dispărut de pe radare

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Două spitale din Moldova au început procesul de modernizare energetică

/ Acum 2 zile

Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de toamnă

/ Acum 2 zile

Proiectele realizate cu implicarea diasporei prezentate la Forumul Asociațiilor de Băștinași

/ Acum 2 zile

Elevii intră în vacanța de toamnă

/ Acum 2 zile

Doi membri ai Comisiei de Evaluare a Judecătorilor își încheie activitatea pe 31 decembrie 2026

/ Acum 2 zile

Consumul de energie în zece spitale din Moldova ar urma să scadă cu 40%. Primele două spitale au intrat în proces de renovare

/ Acum 2 zile

Peste 22.000 de persoane au primit dispozitive medicale compensate în luna septembrie

/ Acum 2 zile

Trei procurori au fost audiați de Comisia de evaluare