ro

 

Societate
17 Iulie, 2026 / 03:48
/ Acum 1 zi

Peste 1000 de petiții, înregistrate la CNAM în primele șase luni ale anului. Cele mai multe vizează statutul de asigurat și accesul la servicii medicale

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a înregistrat, în primele șase luni ale anului curent, peste 1000 de petiții, cu aproximativ 40 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult de jumătate dintre solicitări au fost depuse online, comunică CNAM.

Potrivit CNAM, toate petițiile au primit răspuns, iar problemele semnalate de cetățeni au fost examinate și soluționate. 

Cele mai frecvente subiecte abordate de cetățeni au vizat restituirea sumelor achitate eronat în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), acordarea sau suspendarea statutului de persoană asigurată, precum și mărimea, modul și termenele de achitare a primei de asigurare.

Totodată, aproximativ 400 de solicitări s-au referit la listele de așteptare, urgentarea tratamentelor în cadrul programelor speciale și schimbarea instituției medicale pentru efectuarea intervențiilor.

Printre alte probleme semnalate de petiționari se numără accesul la servicii medicale complete și de calitate, asigurarea cu medicamente și dispozitive medicale compensate, programarea la servicii medicale de înaltă performanță, achitarea unor plăți nejustificate sau informale pentru medicamente și servicii medicale, precum și restituirea acestor plăți.

De asemenea, cetățenii au solicitat informații despre înregistrarea la medicul de familie sau schimbarea acestuia, accesul la serviciile medicale prevăzute de Programul unic al AOAM, executarea hotărârilor instanțelor de judecată, dificultățile de accesare a portalului certificatelor medicale, managementul instituțiilor medicale, eliberarea certificatelor privind statutul de persoană asigurată și prelucrarea datelor cu caracter personal.

CNAM informează că petițiile pot fi depuse prin e-mail, la adresele petitii@cnam.gov.md și secretariat@cnam.gov.md, prin poșta tradițională sau la cutia poștală amplasată la sediul instituției.


 
Ultimele Știri
/ Acum 17 ore

Profesori și manageri școlari din Republica Moldova vor prelua bune practici educaționale din România și Estonia

/ Acum 17 ore

Atenție, călători! Trafic intens în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova

/ Acum 17 ore

VIDEO // Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic: trei foloseau copii pentru a cere bani șoferilor

/ Acum 18 ore

Infrastructura de sanitație din patru școli va fi modernizată: investiții de câte un milion de lei pentru fiecare instituție

/ Acum 19 ore

VIDEO // O familie de moldoveni, aflată în vacanță în Grecia, implicată într-un accident rutier soldat cu victime

/ Acum 19 ore

Agenda evenimentelor, joi, 16 iulie

/ Acum 1 zi

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi cer variabil și vreme fără precipitații

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Grădiniță renovată, drum reabilitat și spații noi pentru sport în comuna Călinești, raionul Fălești

/ Acum 1 zi

Autoritățile din R. Moldova și România investighează cazul permiselor de conducere găsite la o groapă de gunoi din Criuleni

/ Acum 1 zi

Peste 406 mii de apeluri la ambulanță în șase luni. CNAMUP raportează creșterea numărului de solicitări

/ Acum 1 zi

Ministerul Mediului propune interzicerea coroanelor funerare din plastic: proiectul este în consultări publice

/ Acum 1 zi

Anatolie Nosatîi, despre drona căzută la Copanca: „Detectarea de către radare depinde de distanță, altitudine și particularitățile terenului”

/ Acum 1 zi

Peste nouă mii de locuri bugetare vor fi oferite în universități în noul an de studii

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Edineț a fost condamnat la 18 ani de pușcărie pentru omorul unui adolescent cu dizabilități