FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
Republica Moldova face un nou pas strategic în promovarea produselor sale de elită pe una dintre cele mai competitive piețe de profil din lume. Ambasada Republicii Moldova în Regatul Unit, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), a organizat un eveniment exclusivist de prezentare și degustare la Londra, găzduit de celebra locație „Hedonism Wines”, transmite MOLDPRES.
Alegerea locației nu a fost întâmplătoare: Hedonism Wines este recunoscută drept una dintre cele mai prestigioase platforme de comercializare a vinurilor și băuturilor spirtoase din capitala britanică. Cu o selecție riguroasă de vinuri din întreaga lume, includerea vinurilor moldovenești în acest spațiu reprezintă o confirmare a calității superioare și a potențialului de nișă pe care îl deține „Wine of Moldova”, potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului.
Astfel, opt vinării emblematice din Republica Moldova au participat la acest maraton al gustului, expunând un portofoliu impresionant.
„Este vorba de peste 30 de tipuri de vinuri: de la soiuri autohtone, care poartă amprenta terroir-ului moldovenesc, până la cupaje internaționale premiate şi divinuri de înaltă calitate: o selecție de băuturi spirtoase fine, care au demonstrat măiestria distilării tradiționale moldovenești”, indică ONVV.
La eveniment au fost prezenți aproximativ 100 de invitați, printre care somelieri de renume, importatori și distribuitori britanici, jurnaliști de specialitate, precum și membri ai comunității de afaceri moldovenești din Regatul Unit.
„Participanții au fost impresionați de caracterul distinct și de complexitatea senzorială a vinurilor degustate. Profesioniștii din industria vinicolă britanică și-au exprimat interesul concret pentru dezvoltarea unor colaborări comerciale, subliniind că vinurile moldovenești oferă un raport excelent între calitate și autenticitate, factori extrem de căutați de consumatorii sofisticați din Londra”, menţionează organizatorii.
La finalul reuniunii, reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova, ai ONVV și ai clubului Hedonism Wines au evaluat evenimentul ca fiind un succes deplin. Părțile au convenit asupra continuării acestui format de promovare, considerat esențial pentru creșterea vizibilității brandului de țară și pentru facilitarea accesului producătorilor noștri pe rafturile magazinelor specializate și în meniurile restaurantelor de top din Marea Britanie.
Prin astfel de acțiuni, Republica Moldova își reconfirmă statutul de producător de vinuri de clasă mondială, capabil să concureze cu succes pe piețele europene tradiționale.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor