ro

 

Externe
13 Noiembrie, 2026 / 17:56
/ Acum 4 zile

Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunţat poliţia luni dimineaţă, informează Reuters şi AFP, citate de digi24.ro și MOLDPRES.

"Vă informăm că autorul tragicelor evenimente a decedat în această dimineaţă la spital", a anunţat pe X poliţia voievodatului Polonia Mică (sudul Poloniei), a cărei capitală este Cracovia, punctul de reper turistic al Poloniei, conform France Presse.

Bărbatul, un tânăr de 24 de ani, a deschis focul dintr-o maşină în Piaţa Centrală a oraşului, ucigând şase persoane şi rănind cel puţin alte 16 - conform ultimului bilanţ al victimelor -, înainte ca poliţia să tragă asupra lui şi să-l rănească grav.

Ulterior, la domiciliul suspectului au fost descoperite încă trei cadavre, despre care se crede că ar fi membri ai familiei atacatorului, a declarat prim-ministrul Donald Tusk.

Preşedintele Karol Nawrocki a anunţat două zile de doliu naţional pentru duminică şi luni.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit

/ Acum 3 zile

Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi

/ Acum 4 zile

Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă

/ Acum 4 zile

BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice

/ Acum 5 zile

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”

/ Acum 5 zile

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

/ Acum 5 zile

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

/ Acum 5 zile

Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia

/ Acum 5 zile

Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

/ Acum 6 zile

Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins

/ Acum 6 zile

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

/ Acum 6 zile

UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa

/ Acum 6 zile

Valuri de rachete balistice rusești au lovit Kievul: Podul de Nord a fost avariat, iar cinci persoane au fost rănite, printre care un copil

/ Acum 6 zile

Germania: Doi morți după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă lângă Magdeburg