ro

 

Economie
13 Noiembrie, 2026 / 17:58
/ Acum 3 ore

FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni

Un nou laborator didactic de mecanică agricolă și mentenanță a mașinilor agricole a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni. Acesta a fost amenajat și dotat în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”, cu o finanţare de aproximativ 173.000 de euro, susținută de Banca Europeană de Investiții, transmite MOLDPRES.

La eveniment au participat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, și directorul Oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Alberto Carlei.

Noul laborator va permite elevilor să-și dezvolte competențele practice în diagnosticarea, întreținerea și repararea mașinilor agricole, prin utilizarea echipamentelor și tehnologiilor similare celor folosite în exploatațiile agricole. De infrastructura didactică vor putea beneficia și agenții economici din regiune, care își vor putea instrui, califica sau recalifica angajații fără a apela la servicii de instruire din alte regiuni ale țării, potrivit Ministerului Agriculturii.

Investiția continuă procesul de modernizare a Colegiului Agroindustrial din Ungheni. Anterior, în cadrul instituției au fost amenajate loturi didactice de livadă și culturi de pomușoare și au fost procurate tractoare și utilaje agricole pentru întreținerea acestora.

Tot prin intermediul Proiectului „Livada Moldovei” a fost construită și dotată o seră didactică hidroponică, cu o suprafață de 320 de metri pătrați. Pentru această investiție au fost alocate 100.000 de euro.

Sera dispune de sisteme moderne de cultivare hidroponică, echipamente pentru menținerea microclimatului și un computer care monitorizează parametrii climatici și controlează funcționarea instalațiilor. Infrastructura include și un sistem de cultivare cu pat ridicat.

Proiectul „Livada Moldovei” a fost inițiat de Guvernul Republicii Moldova și este susținut financiar de Banca Europeană de Investiții. În cadrul acestuia au fost prevăzute aproximativ 12 milioane de euro pentru reabilitarea și dotarea instituțiilor de învățământ și de cercetare cu profil horticol din țară.

Ungheni

 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China

/ Acum 1 zi

Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc

/ Acum 1 zi

Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni

/ Acum 2 zile

FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%

/ Acum 2 zile

Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE

/ Acum 2 zile

Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției

/ Acum 2 zile

Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie

/ Acum 2 zile

BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Fiscul va trimite notificări contribuabililor care declară neconcordant veniturile și salariile

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își va prezenta la COP31 experiența în gestionarea crizei energetice și reformarea sectorului energetic

/ Acum 2 zile

FOTO // O unitate de producere a nutrețurilor pentru animale, deschisă la Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni cu sprijinul Elveției