ro

 

Oficial
13 Noiembrie, 2026 / 17:11
/ Acum 4 ore

Peste 172 000 de angajați din sectorul bugetar vor primi salarii mai mari

Parlamentul Republicii Moldova
parlament.md

Chișinău, 13 noiembrie 2026 – Peste 172 000 de angajați din sectorul bugetar vor primi salarii mai mari, începând cu 1 ianuarie 2027. Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie a examinat proiectul de lege care prevede reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar și îl va propune Parlamentului spre examinare în prima lectură. Pentru implementarea reformei, conform estimărilor bugetare, vor fi alocate circa 3,2 miliarde de lei în anul 2027.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, salariile vor crește, în medie, cu 15,7%. De exemplu, angajații care activează în domeniul apărării vor beneficia de o majorare de 20,6%. În domeniile ordinii publice și administrației publice, salariile vor crește cu 15%, iar în învățământ, cultură și sport – cu 14%. Pentru angajații instituțiilor medicale finanțate din bugetul de stat și pentru cei din domeniul asistenței sociale sunt prevăzute majorări de 13%. De asemenea, salariile personalului tehnic vor crește cu 19%. Vor fi majorate și sporurile pentru deținerea titlului științific.

Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar urmărește asigurarea unui sistem echitabil, transparent, competitiv, motivant și sustenabil din punct de vedere financiar. Printre obiectivele principale se numără asigurarea unor salarii comparabile pentru funcțiile cu un nivel similar de complexitate, promovarea echității și competitivității verticale, precum și instituirea unor mecanisme transparente de stimulare a performanței. Raportul dintre salariul minim și cel maxim urmează să scadă până la 1:10,5, în condițiile în care, în prezent, acesta ajunge, în unele cazuri, la 1:26.

Proiectul de lege clarifică componentele salariului lunar. Acesta va fi constituit din salariul de bază și partea variabilă, care nu va putea depăși 30%. Totodată, sporul lunar în valoare fixă, care în prezent este de 1 300 de lei, va fi inclus în salariul de bază. O altă modificare vizează reducerea treptată a numărului valorilor de referință derogatorii. Astfel, de la cele 10 valori existente în prezent, numărul acestora va fi redus la cel mult șase în 2027 și la patru până în 2032.

Modificări sunt propuse și în ceea ce privește sporul pentru performanță, astfel încât acesta să devină un instrument selectiv și credibil de stimulare a angajaților. Fondul anual destinat acestuia va scădea de la 10% la 4% din suma anuală a salariilor de bază la nivel de unitate bugetară. Angajații care vor fi evaluați cu calificativul „excelent” vor primi un spor de performanță în valoare de 10–15% din salariul de bază, iar cei care obțin calificativul „foarte bine” – între 5 și 7%. Totodată, actualul sistem de sporuri cu caracter specific, ale căror valori variază între 10% și 120%, va fi înlocuit cu trei plafoane aplicate sumei anuale a acestora: 10%, 20% și 30%. În același timp, premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare vor fi limitate la 10 000 de lei anual. Începând cu anul 2028, va fi introdus un indice de complexitate pentru funcțiile din domeniul tehnologiilor informaționale.

Proiectul include și mecanisme tranzitorii de protecție a veniturilor angajaților, prin acordarea unei plății compensatorii, în situațiile în care aplicarea noii grile de salarizare ar determina diminuarea acestora.

După adoptare, legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar majorările salariale vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2027.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 3 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 3 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

/ Acum 4 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”