Sărbătoarea Berii Oktoberfest 2026 începe la München. Un litru de bere ajunge la 15,90 euro
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe sâmbătă în orașul Munchen din sudul Germaniei, fiind așteptați peste 6 milioane de vizitatori din întreaga lume, transmite DPA.
Noul primar al Munchenului, Dominik Krause, din partea Verzilor, urmează să deschidă cea de-a 191-a ediție pe terenul festivalului Theresienwiese la prânz (10:00 GMT), deschizând primul butoi de bere cu strigătul tradițional 'O'zapft is', o expresie bavareză care înseamnă 'S-a dat cep'.
De asemenea, va exista interes pentru câte lovituri de ciocan are nevoie Krause, în vârstă de 36 de ani, pentru a da cep butoiului la primul său Oktoberfest ca primar. 'Două până la trei este obiectivul', a spus el.
Conform tradiției, Krause va oferi primul litru de bere premierului bavarez Markus Soder, din partea Uniunii Creștin-Sociale conservatoare (CSU), în ciuda frecventelor conflicte politice dintre formațiunea acestuia din urmă și Verzi. Va fi prima dată când Soder își primește berea de deschidere pentru Oktoberfest de la un primar 'verde'.
Loviturile de tun vor semnala simultan începutul oficial al festivalului. Abia atunci berea poate fi servită în corturile festivalului.
Timp de 16 zile, până pe 4 octombrie, vizitatorii se pot bucura de corturile de bere ale festivalului, de atracțiile de la parcul de distracții, de mâncarea tradițională bavareză și de muzica live, femeile purtând tradiționalele rochii dirndl și bărbații pantalonii scurți de piele lederhosen.
Se așteaptă ca ziua de deschidere să aducă o vreme ideală, cu cer albastru și temperaturi de până la 24 de grade Celsius.
Festivalul, cunoscut local sub numele de Wiesn, este considerat cel mai mare festival al berii din lume, dar prețul berii este foarte piperat, apropiindu-se de 16 euro pe litru. Berea de la Oktoberfest este din nou mai scumpă anul acesta, dimensiunea standard de un litru costând între 14,80 și 15,90 euro (17 - 18,27 dolari). Prețul mediu a crescut cu 2,38% față de anul trecut, ajungând la 15,61 euro.
Dacă berea este mai scumpă, apa rămâne gratuită. Vizitatorii insetați pot apela la fântânile gratuite cu apă potabilă situate din loc în loc în perimetrul festivalului.
Deși prețul berii Oktoberfest este un subiect peren de dezbatere, Peter Inselkammer, purtător de cuvânt al cârciumarilor festivalului, a declarat că acesta rămâne relativ ieftin conform standardelor internaționale. El a indicat o mare berărie în stil bavarez din Las Vegas, unde un litru de bere costă 24 de dolari.
Autoritățile au întărit din nou măsurile de securitate. Anul trecut, festivalul a evitat la limită un dezastru în a doua sa sâmbătă, când două valuri de vizitatori care încercau să intre și să iasă din perimetru în același timp i-a forțat pe organizatori să închidă pentru scurt timp din cauza supraaglomerării periculoase. Martorii au descris scene de 'panică în masă'.
Printre noile măsuri din acest an se numără un centru de coordonare și monitorizare în timp ce camerele asistate de inteligență artificială sunt destinate detectării mulțimilor mari într-un stadiu incipient. Un manager de mulțime va monitoriza, de asemenea, condițiile în zilele deosebit de aglomerate.
La festival și în jurul perimetrului festivalului au fost introduse interdicții cu privire la armele albe și la folosirea dronelor. Vizitatorii trebuie să treacă prin controale de securitate la intrare, gențile mari sunt interzise, iar consumul de canabis este, de asemenea, interzis.
Aproximativ 600 de ofițeri de poliție vor fi de serviciu pentru a asigura buna desfășurare a festivalului. Secția de poliție Wiesn va fi sprijinită de poliția bavareză antirevoltă, investigatori specializați în hoți de buzunare și ofițeri din opt țări.
Poliția a declarat, de asemenea, că va lua măsuri dure împotriva 'upskirting-ului', practica de a filma sau fotografia în secret pe sub fustele femeilor.
Înainte de deschiderea oficială, gazdele festivalului și producătorii de bere vor face procesiunea lor tradițională prin centrul Munchenului către
terenul Oktoberfest în trăsuri și căruțe decorate. Pentru prima dată, procesiunea urmează să se oprească scurt la intrarea principală a festivalului pentru a comemora victimele atacului terorist din 1980.
Comemorarea a fost inițiată de Krause, care a spus că este important pentru el, în calitate de nou primar al orașului, să demonstreze că amintirea atacului 'face parte din Oktoberfest pentru mine'.
Doisprezece persoane au fost ucise și peste 200 rănite în atentatul cu bombă din 26 septembrie 1980. Autorul atacului, Gundolf Kohler, a fost, de asemenea, ucis.
Le Pen și Bardella condamnă acțiunile „ostile” ale Rusiei și resping orice presiune asupra Franței
Ucraina solicită Uniunii Europene încă 32,6 miliarde de euro pentru necesitățile de finanțare din 2027
Donald Trump a promulgat legea privind noile sancțiuni împotriva Rusiei
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană
Ucraina va primi încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde
Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
SUA ar putea retrage până la 40.000 de militari din Europa
Parlamentul din Marea Britanie va analiza modul în care sunt alese piesele pentru Eurovision
Ucraina: Guvernul a adoptat bugetul pentru 2027, ce include cheltuieli militare record
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, desemnat de preşedintele Nicușor Dan pentru funcția de premier al României
Donald Trump amenință că va întrerupe schimburile comerciale cu UE în cazul unei asocieri cu Canada
Atacuri rusești asupra Ucrainei: 12 persoane au fost rănite la Kiev, inclusiv doi copii
Congresul SUA a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Guvernul negociază contracte directe cu producători mari de gaze. Precizările premierului Vasile Tofan
Controale pe râul Răut. Mai multe persoane au fost sancționate pentru pescuit fără permis
Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”
Iranul se declară dispus să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA vor reduce presiunea militară şi vor ridica blocada
Discursul Premierului Vasile Tofan, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență
BTA // Muzeul Național al Literaturii din Bulgaria a marcat 105 ani de la moartea scriitorului Ivan Vazov
LIVE // Prim-ministrul Vasile Tofan, în Parlament: Guvernul cere instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noua ambasadoare
Un drum de ocolire de peste 7 km va fi construit la Cimișlia, cu un contract de 43,3 milioane de euro
Poliția: 56 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 24 de ore
Parlamentul Lituaniei a votat pentru anularea interdicției privind amplasarea armelor nucleare
Atenționare pentru operatorii economici: accesul la portalul vamal din România ar putea fi întrerupt în această seară
FOTO // Invențiile poloneze care au schimbat lumea, prezentate într-o expoziție la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni
Președinta Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală
Mai multe vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit au fost descoperite în cadrul unui control vamal
Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Togo