ro

 

Externe
28 Octombrie, 2026 / 18:02
/ Acum 3 ore

Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a relatat postul public de televiziune BNT.

Potrivit ministrului bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, nava a fost lovită de trei drone la aproximativ 21 de mile marine travers de localitatea Șabla.

Conform agenției specializate Maritime.bg, numele navei lovite este Contship Jet, o navă portcontainer care plecase din portul israelian Haifa și se îndrepta către portul românesc Constanța.

Pescarii care au fost martori ai atacului afirmă că au văzut un incendiu izbucnind la bordul navei și că aceasta s-a înclinat considerabil spre dreapta. Este a cincea navă comercială atacată de drone luna aceasta în largul coastei bulgare a Mării Negre.

Incidentul survine în timp ce miniștrii apărării din Bulgaria, România și Turcia se întâlnesc la Sofia pentru a discuta măsuri de protejare a navigației civile în Marea Neagră în fața atacurilor reciproce între Rusia și Ucraina.